Primit pentru publicare: 09 mart.2015
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN
Publicat: 11 mart.2015

PICTURA MURALĂ BISERICEASCĂ

ÎN VREMEA LUI ŞTEFAN CEL MARE

1. Din vremea lui Ștefan cel Mare – Preliminarii istorice

Ca o rezumare la esenţial, se poate spune că perioada de glorie a picturii murale din Moldova medievală, aşa cum e cunoscută prin intermediul monumentelor păstrate, cuprinde mijlocul secolului XV şi începutul secolului XVII. În acest interval de un veac şi jumătate se disting patru perioade de importanţă majoră:

• Prima revine domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504)
• A doua aparţine domniei lui Petru Rareş (1527- 1538; 1541-1546)
• A treia e marcată de personalitatea lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1563-1568)
• A patra e legată de domniile celor din familia Movilă

La o analiză mai atentă, trebuie recunoscut faptul că înflorirea artistică a epocii lui Ștefan cel Mare, înflorire de care a beneficiat şi pictura murală, nu poate fi înţeleasă în complexitatea ei fără o incursiune în ceea ce a însemnat deceniile anteriore. Se poate spune că începuturile artei medievale din Moldova, ca fenomen reprezentativ al vieţii autohtone, coincid cu formarea şi constituirea statului. Folosirea lemnului ca material de construcţie este principala cauză pentru care monumantele de arhitectură din perioada de început un s-au păstrat, ceea ce împreună cu  dispariţia documentelor scrise, ridică grele obstacole în încercarea de reconstruire istorică.

Domniei lungi şi liniştite a lui Alexandru cel Bun i-a urmat o perioadă tulbure, ţara fiind sfâşiată de luptele pentru succesiunea la tron. După un sfert de veac de instabilitate internă, în aprilie 1457, Moldova vedea urcându-se în scaunul domnesc pe cel care, vreme de aproape cinci decenii, avea să-i fie conducător şi apărător. Ștefan cel Mare, a cărui destoinicie militară avea să fie curând cunoscută în toată Europa, a fost preocupat de refacerea stabilităţii interne şi de întărirea sistemului defensiv menit să apere ţara de grava ameninţare otomană.

1. Glorioasa epocă a lui Ștefan cel Mare

În încercarea de a periodiza fenomenul artistic din vremea lui Ștefan cel Mare, se observă că în primii 30 de ani de domnie caracteristică a fost preocuparea pentru construirea de cetăţi şi fortificaţii, pentru reamenajarea şi întărirea curţilor de reşedinţă. La edificiile moldoveneşti, pentru început la cetăţi şi reşedinţe domneşti, au fost asimilate atât soluţii constructive specifice arhitecturii gotice (folosirea contra forturilor, a boltirilor cu nervuri), cât şi soluţii decorative (profile, ancadramente de uşi, ferestre).

În cele ce urmează voi prezenta câteva biserici din vremea lui Ștefan cel Mare, cu accent pe pictura murală, în încercarea de a le ilustra în câteva cuvinte frumuseţea şi strălucirea culorilor, încărcate parcă de şi mai multă spiritualitate, pe lângă aceea deja existentă în aceste lăcaşe de cult.

• Biserica de lemn şi mănăstirea de la Putna (jud. Suceava)

Într-o cronică a vremii se spune că Ștefan cel Mare a desfăcut biserica de la Volovăţ şi ,,au mutat lemnul la Putna, de au făcut biserica cu acela lemnu’’. Potrivit unei tradiţii locale, această biserică construită din lemn de stejar, cam în jurul anului 1346, a fost transportată în anul 1468, într-o noapte, de oastea lui Ștefan cel Mare la Putna şi refăcută imediat. Biserica fără turlă, are încăperile obişnuite lăcaşurilor ortodoxe: pronaos, naos şi altar; se află azi la cca. 500 m S-E de mănăstirea Putna. Pridvorul a fost adăugat în 1778, când a fost modificat şi naosul, adăugându-se cele două abside.

Mănăstirea Putna, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’, supranumită ,,Ierusalimul neamului nostru’’ de către Mihai Eminescu, este prima ctitorie a binecredinciosului Ștefan cel Mare şi Sfânt. La sfinţire a participat Domnul cu familia sa , boierii din divan şi mulţi credincioşi.

Construcţia este în formă trilobată, cu ziduri groase din bolovani de piatră şi cărămidă, pe fundaţie din bolovani de piatră; are 37m lungime, 11m lăţime şi 33m înălţimea la turlă. Spaţiul e repartizat în altar, naos, gropniţă, pronaos şi pridvor închis. Altarul e luminat de 3 ferestre şi e separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte frumoasă. În camera mormintelor se află mormântul lui Ștefan cel Mare, acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripţie ce ne spune că viteazul domnitor e ctitorul şi ziditorul sfântului locaş. Pe mormânt se află o urnă de argint. Paraclisul Sfinţii Petru şi Pavel a fost construit la început din lemn între 1758-1759, apoi a fost clădit din piatră între 1854-1856. Iconostasul e nou, sculptat în lemn de stejar, cu motive decorative fitomorfe şi zoomorfe.

Pictura paraclisului e modernă, de inspiraţie bizantină, cu numeroase elemente localizatoare, executată cu talent de fraţii Mihai şi Gavriil Moroşan între 1979-1983. Muzeul este poate cel mai bogat şi valoros din ţară, păstrând multe obiecte de la Ștefan cel Mare. Mănăstirea este renumită prin tezaurul de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult. Printre piesele de mare prestigiu se află ,,Evangheliarul de la Humor’’ (1487), Clopotul ,,Blagoveştenie’’ (dăruit de însuşi Ştefan în 1490), broderii ca ,,aerul’’ din 1481, patrafirul din 1504 și altele. Dintre icoane trebuie amintită, pentru popularitatea ei, ,,Icoana Maicii Domnului cu Pruncul’’ făcătoare de minuni, din secolul XV. Dintre manuscrisele cele mai valoroase aflate la Putna, se află ,,Psaltichia’’ alcătuită din două părţi distincte, legate la un loc. Foarte valoroasă este și colecţia de cruci sculptate.

În legătură cu calitatea artistică a dipărutelor picturi de la Putna se cer menzionate frumoasele picturi ale bisericii din Lujeni. Realizate cu puţin timp înaintea zidirii Putnei, aceste picturi lasă să se întrevadă resursele şi exigenţele artistice din primele decenii ale domniei lui Ştefan cel Mare. Desenul de o nobilă eleganţă, coloritul tandru şi mai ales tipologia de o remar cabila frumuseţe fac posibilă invocarea tradiţiei din perspectiva lui Gavriil Uric, pe acel sens de umanism care va deveni caracteristic întregii picturi moldoveneşti din deceniile ce vor urma.

• Mănăstirea Humor

Mănăstirea îşi are începutul în vremea lui Alexandru cel Bun. Ştefan cel Mare a înzestrat biserica cu obiecte preţioase şi manuscrise, dintre care se mai păstrează numai Tetravanghelul (1473). Este o construcţie din piatră în plan triconic, cu ziduri groase de peste un metru. Spaţiul este compartimentat în altar, naos, gropniţă şi pronaos. Altarul este luminat de o fereastră mare la est şi încă două ferestruici. Catapeteasma este din lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte fină. Se remarcă lipsa turlei.Pardoseala este din lespezi de piatră, iar acoperişul din şindrilă. Elementele de factură gotică sunt vizibile la ancadramentele ferestrelor, la portalul de la intrare şi la firidele care decorează cele trei abside.

Evangheliarul de la Humor

Pictura în tehnica frescă, realizată de zugravul Toma de la Suceava. Pictura interioară continuă tradiţia iconografică a picturii murale din vremea lui Ștefan cel Mare, punându-se mai mult accent pe caracterul narativ al reprezentării, fapt ce a dus la înmulţirea scenelor şi registrelor: ,,Săptămâna Patimilor’’. La intrarea în biserică, pe peretele vestic ne întâmpină ,,Judecata de Apoi’’unde apar multe elemente populare specifice locului, precum buciumul, cobza, ştergarul. În dreapta intrării în naos se află tabloul votiv al lui Petru Rareş şi al ctitorilor.În interior, peretele nordic a fost expus intemperiilor, dar cel sudic, absidele laterale şi peretele vestic oferă ochiului o sublimă orchestraţie de culori. Heruvimi, serafimi, profeţi, apostoli, ierarhi sau călugări alcătuiesc tema cinului monahal. Imnul Acatist al Bunei Vestiri, cuprinzând 24 de scene, e zugrăvit pe peretele sudic alături de ,,Asediul Constantinopolului’’, ,,Parabola Fiului Risipitor’’ şi scene din viaţa Sf.Ierarh Nicolae. Specifice în culoarea bisericii sunt diferitele nuanţe de roşu. Dintre obiectele cu care a fost înzestrată mânăstirea se mai păstrează iconostasul, excepţională operă sculpturală din secolul XVI, patru icoane vechi din sec. XVI, a căror pictură este de un mare rafinament, un jilţ și strane. Mănăstirea are un atelier de pictură pe sticlă. Biserica, monument istoric, este și monument UNESCO. 

Tetraevanghelul (1473) – comandat de voievod, împodobit cu miniaturi de ieromonarhul Nicodim. Imaginea votivă din manuscris îl înfăţişează pe voievod îngenunghiat în faţa tronului Maicii Domnului. Limbajul artistic, de elevată eleganţă, pune în valoare nu numai imaginea sacră, credincioasă canoanelor iconografice bizantine, ci şi figura donatorului, înfăţişat într-un tipic costum de epocă, realismul interpretării făcând evidente ecouri ale artei de ambianţă renascentistă.

• Mănăstirea Neamţ

Cea dintâi biserică a fost înălţată de domnitorul Petru Mușat (1375-1391) pe locul unui vechi schit, din lemn. Este cea mai veche și însemnată așezare monahală din Moldova. Actuala biserică, cu hramul ,,Înălţarea Domnului’’, a fost zidită de Ştefan cel Mare și Sfânt în 1495-1497, fiind cea mai mare și mai expresivă dintre ctitoriile sale. Pe la 1550 s-a adăugat pe latura de sud a absidei altarului clisarniţa. Cu timpul s-au construit în incintă două paraclise. În decursul vremii au fost făcute mai multe restaurări și reparaţii ce au adus modificări arhitecturale bisericii și clădirilor cetăţii, dar apoi au fost readuse la forma iniţială cu prilejul lucrărilor de renovare din perioada 1954-1961. Biserica din piatră este cel mai reprezentativ monument al arhitecturii moldovenești din secolul XV, atât ca plan de structură interiora, cât și ca mod de decorare a faţadelor. Meșterul care a zidit-o a combinat în mod unitar elementele valoroase ale realizărilor anterioare, alăturând naosului treflat pronaosul cu două cupole. Sistemul de boltire al bisericii este caracterisitic arhitecturii moldovenești din timpul lui Ştefan cel Mare, repetându-se la cele cinci bolţi același sistem de arce piezișe. Aceasta favorizează în cazul naosului micșorarea circumferinţei turlei. Catapeteasma din lemn este împodobită cu multă sculptură aplicată.

Decoraţia exterioară a bisericii consacră stilul moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine (ceramica smălţuită) și gotice (ancadramentele ușilor și ferestrelor). Faţadele sunt bogat ornamentate, cu două rânduri de ocniţe sub cornișe și firide în dreptul absidelor. Şirurile de cărămidă smălţuită dispuse vertical și discurile ceramice smălţuite, combinate cu romburi şi triunghiuri diferit colorate, dau o realizare de mare valoare artistică.

Pictura interioară a bisericii, din altar, naos şi camera mormintelor aparţine epocii lui Ştefan cel Mare şi se caracterizează prin dimensionarea mai amplă a panourilor în care sunt incluse scenele, prin echilibrul clar al compoziţiilor, ceea ce face ca pictura să adapteze armonios la proporţiile arhitecturii. Sunt reprezentate scene biblice din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului şi figuri de sfinţi. Frescele din pronaos şi pridvor dovedesc o altă concepţie în dispunerea şi dimensionarea panourilor, diferite ca mărime. Stilul devine narativ, pierzându-şi în mare parte funcţia decorativă, trăsături ce caracterizează pictura murală a secolului XVI. Întreg ansamblul pictural a fost însă repictat, culoare peste culoare, în 1850.

Mănăstirea Neamţ a fost un important centru cultural şi artistic. Încă de la începutul existenţei acestui aşezământ, s-a înfiinţat o şcoală de caligrafi şi miniaturişti de către monarhul Gavriil Uric, care a scris pe pergament, cu remarcabile miniaturi, Tetraevanghelul de la 1429, originalul aflându-se acum la Biblioteca Bodléienne din Oxford. Din această mănăstire s-au ridicat mulţi cărturari promotori ai culturii naţionale şi tot aici au funcţionat întotdeauna şcoli organizate, în prezent Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei Iaşilor. La începutul secolului XIX, Mitropolitul Veniamin Costache a înfiinţat o tipografie (modernizată azi) ce a editat multe cărţi preţioase ca Evanghelia de la 1821 – o frumoasă operă de artă. Mănăstirea are o colecţie de artă bisericească, ce cuprinde obiecte de cult şi icoane, aşezate în cele cinci săli ale muzeului. Se distinge catapeteasma cu sculptură şi pictură, datând din secolul XVII. În biserica mare se află Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului (sec.XV), ferecată în aur și argint și împodobită cu pietre preţioase.

• Mănăstirea Voroneţ

Construită între 26 mai-14 septembrie 1488 de Ştefan cel Mare, i s-a adăugat în 1547 pridvorul, pictat în exterior. În 1785, după anexarea Bucovinei de către Imperiul habsburgic, când mănăstirea a fost desfiinţată, iar chiliile distruse, fiind apoi reînfiinţată în 1991. Este o construcţie din zid de piatră, în formă de cruce, cu interiorul împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Catapeteasma e din lemn de tisă aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodoperă de sculptură. Naosul e delimitat de pronaos, deasupra e o turlă mare, circulară, luminată de patru ferestre.

Pictura

Pronaosul a fost pictat în 1550, prin grija Mitropolitului Teofan. Mănăstirea Voroneţ este numită Capela Sixtină a Orientului pentru marea frescă de pe faţada vestică numită ,,Judecata de Apoi’’.

Albastrul de Voroneţ este considerat de specialişti ca unic în lume şi cunoscut precum roşul lui Rubens sau verdele lui Veronese.

Pe fondul albastru este reprezentat ,,Arborele lui Iesei’’ sau ,,Genealogia Mântuitorului nostru Isus Hristos’’, iar pe coloane sunt pictaţi filosofii greco-latini, ca Aristotel şi Platon, iar pe absida laterală reţine atenţia figura ascetică a Sfântului Onufrie. Mântuitorului nostru Isus Hristos, Judecătorul Atotdrept, priveşte cercetător pec ei ce trec pragul bisericii. În dreapta şi stânga Sa, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul mijlocesc milostivirea pentru oameni. Pe contrafort e pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – patronul mănăstirii, iar pe primele rânduri ale acestui ansamblu de pictură putem vedea Acatistul Sfântului Nicolae, iar mai jos, al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pictura exterioară a fost executată de meşterul Marcu. În privdor pictura prezintă sinaxarul (calendarul) creştin-ortodox, iar pe multe icoane se văd semne şi zgârieturi, consecinţa a peste 200 de ani de pustiire. Deasupra uşii de la intrarea în pronaos se află icoana ,,Dulcea Îmbrăţişare’’ şi mai sus inscripţia în piatră (pisania) care precizează numele ctitorului şi timpul înălţării mănăstirii.

Tabloul votiv al întemeietorului se află în naos înfăţişând pe Măria Sa, Ştefan cel Mare şi Sfânt, pictat în 1496, împreună cu Doamna Maria Vochiţa şi Bogdan moştenitorul, închinând mănăstirea Mântuitorului Isus Hristos, prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru a-i mulţumi că l-a ajutat în lupta împotriva turcilor. Tabloul votiv şi clopotele dăruite de voievod mănăstirii încă de la întemeiere, cheamă parcă de peste veacuri numele ctitorului… Ştefan Vodă, ca într-o veşnică pomenire.

Pictura din naos şi din Sfântul Altar, înnegrită sute de ani de fumul lumânărilor, aşteaptă să fie restaurată. După primele probe de curăţare, lucrare pretenţioasă şi costisitoare, se zăresc culorile originale bine conservate. Monument UNESCO, expresie artistică a credinţei noastre, a rafinamentului şi gustului pentru frumos, sfânta mănăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere. Ea este deasemenea cunoscută în cultura poporului şi prin Codicele şi Psaltirea de la Voroneţ, texte copiate în secolul XVI.

Concluzii

Cultura, în timpul lui Ştefan cel Mare, se prezenta mai ales sub forma culturii religiose a literaturii istorice şi a ştiinţei de carte. De-a lungul domniei sale, Ştefan cel Mare a zidit peste 30 de biserici şi mănăstiri. La acestea s-au adăugat şi ctitoriile boiereşti. Scopul acestor zidiri este multiplu. Domnitorul voia să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în bătălii. Respectând canoanele picturii bizantine, meşterii zugravi din Moldova au dat dovadă de creativitate, adăugând teme noi inspirate din imnuri, poezii, literatură istorică. Pictura exterioară a bisericilor din Moldova a apărut mai târziu. În timpul lui Ştefan cel Mare, faţadele erau decorate cu discuri din ceramică smălţuită. Nu numai pictura s-a remarcat în această perioadă. Broderia, prelucrarea metalelor preţioase pentru obţinerea obiectelor de cult şi a podoabelor, sculptura în lemn sau în piatră au dat adevărate opere de artă. Construirea şi fortificarea cetăţilor, edificarea curţilor domneşti, ridicarea bisericilor şi mănăstirilor au contribuit la apariţia unui stil moldovenesc în arhitectura medievală. Mănăstirile şi bisericile difuzau cultura şi ştiinţa de carte.