Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    POEM de MARIN IFRIM: ”Irina plantează îngeri ai somnului”

    IfrimPOEM  de  MARIN  IFRIM

     

     

     

    Irina plantează îngeri ai somnului

     

    Îngerii sunt ceea ce ni se spune că sunt, nu am dubii şi nici certitudini.
    Doar citesc despre îngeri. Există semeni despre care, în intimitatea mea,
    îi bănuiesc a fi îngeri. Un fel de vârstnici străvezii luaţi
    la Domnul din creşe, grădiniţe, spitale etc.
    Sau nişte copii de sute de ani ocrotitori pe umerii istoriei lumii.
    Îngerii citesc şi scriu poeme în cute rimate pe frunţi de mame universale.
    Nu cunosc decât câteva cuvinte din limba lor terestră: lumina,
    căldura, mângâierea, zâmbetul, zborul. Doar semne pline.
    Filozofii vorbesc prostii inteligente despre sexul aerului cu lumina.
    Nu-ţi trebuie ochi mari ca să-ţi închipui un înger. Ochiul minţii
    e deja un început de drum spre sălaşurile îngerilor.
    Dacă ei sunt fiinţe spirituale cu inteligenţă, emoţii şi voinţă
    e posibil ca, din când în când, în trupurile noastre să poată
    locui câte un înger. Bun sau rău. Cel bun, gratuit, cel rău, cu
    chirie. Unii locuiesc direct în perfuzii, alţii în locul de lângă
    inimă, sufletul, trupul lor nevăzut. Au nume cât nu cuprinde
    nici-o carte de telefoane, câte stele şi neu(t)roni nu ştim.
    Dacă suntem veniţi din pământ, cum se spune, înseamnă
    că îngerii plantează păduri în trupurile noastre, viaţă
    după viaţă, mereu de la capăt. Am văzut (?) înger în halat alb,
    am văzut (?) oameni slabi de îngeri, inclusiv în oglindă.
    Copil fiind, vedeam îngeri în fluturii din jurul lămpii, apoi în lacrimile
    bunicii, când se aşeza în genunchi în faţa crucii bunicului, plângând
    într-o limbă tradusă dincolo, de un înger poliglot, precum chimia şi fizica
    pentru toţi. Cred în îngeri, s-au obişnuit cu mine, orb în adânc, în propriul
    hău. Îi presupun, îi strig pe nume, le cunosc semnele, lumea lor nu poate
    fi decât miri(fi)că şi mai uşoară ca zborul deasupra zborului din zbor.
    Undeva, înainte şi după rostul acestor cuvinte, o fetiţă, Irina,  un înger ea însăşi,
    plantează brazi, un fel de sicrie vii, în care cândva vom dormi, până la starea
    de îngeri frunzoşi, într-o pădure plină de îngeri, scriindu-ne viitorul.

     

                                                                        


     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Irina Mirică spune:

      Superb!… Multumesc!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5