Poem de Marin IFRIM

Să ne trăiască neamul încă 2000 de ani

Pe vremea lui Ceaușescu încăpeau în cutia televizorului doar doi idioți:
El și Ea. Plus anexele lor, limbile din cerul gurii lingăilor de meserie.
Acum micul ecran e gravid de prostie, de impostură, de fufe parlamentate.
Vai de Marea noastră Neagră și Națională. Stres. Un fel de solfegiu din
Cabinetele doctorilor de la Socola, Bălăceanca, Săpoca. Au înnebunit
Televizoarele. Au intrat în ele tot felul de bacterii electronice. Fără chiloți.
Nu sunt un nostalgic. Cândva scuipam pur și simplu televizorul. Acum mă
Uit la giboni în loc de bendeaci, la scroafe virgine în loc de zăvoience.
Ce frig, ce vreme urâtă, ce cute pe creier în loc de circumvoluțini. Mă uit
La acest circ ca să știu în ce lume îmi duc targa pe uscat și crucea dincolo
De mine. Nu sunt dezolat. Și nici nu aș interzice aceste mizerii nici dacă
m-aș spăla cu ele pe mâini. E voie. Vorba poetului: ”Ahoe, ahoe și încă odată
că e voie” (Tudor George, alias Ahoe). Să ne trăiască neamul încă 2000 de ani
Merităm o istorie pe măsura unui trecut ciudat, când eroic, când mut ca o
Muscă verde. Pardon. Mă uit la televizor. Țin telecomanda precum un scuipat
În toc de pistol ruginit. Doar mă uit. Nu sunt șarpe cu ochelari. Ce vremuri
Ciudate. Mai e un pic și vom afla că pământul nu e rotund și nu are proprietari
Decât din afara Galaxiei. Mai e un pic și trag de timp să nu vină sfârșitul lumii,
Prin vorbele mele deznădăjduite, prin fiecare secundă respirată. Un pic. Un timp!