Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

POEM DE MARIN IFRIM. Ziua votului

POEM DE MARIN IFRIM
 

 

 

Ziua votului


E zi de alegeri de tot felul, care pe necare, electorale. Și eu nu candidez,
Ca de obicei. Și nici nu mai votez. Stau acasă cu o urnă electorală în brațe
Împuns de sfârcurile ei stelare. Îmi votez puțina fericire de care
Am parte întreagă. Model Rugăciunea lui Brâncuși, originalul pierdut
Tocmai în inima mea patriotică. Ce bine e să-ți vezi lungul nasului. La
Televizoare clonate toți idioții vor să se convingă între ei. Îi pot asculta
Cu nasul între țâțele Rugăciunii. Ce să caut la vot când eu deja sunt
Votat direct în inima țării din trupul meu care se poate strecura într-o
Visterie mai bogată decât toată Dacia lui Densușianu? S-avem sictir.
Stau acasă, am tot făcut drumuri spre circumscripțiile lor de m-au
Ajuns durerile de rotule. A venit vremea să fiu președinte, primar,
Senator, deputat etc. doar în patria mea simplă, în numele și
În prenumele meu mângâiat pe majuscule de Rugăciunea lui Constantin.
Dincolo de Ei, de miresmele lor canine, de fiecare dată …



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania