Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Poeții generației războiului. Ion Caraion (7

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Poeții generației războiului. Ion Caraion

Primit pentru publicare: 03 Mart. 2021
Autor: Olivian IVANICIUC, redactor – Revista Luceafărul    
Publicat: 05 Mart. 2021

© Olivian Ivanciuc, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Ion CARAION

Opera:

Versuri

  • Panopticum, Editura Prometeu, 1943
  • Omul profilat pe cer, Editura Forum, 1945 (volum premiat la concursul de poezie „Forum”, octombrie 1945)
  • Cântece negre, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă, 1947
  • Eseu, Editura pentru Literatură, 1966
  • Dimineața nimănui, Editura Tineretului, 1976
  • Necunoscutul ferestrelor, Editura pentru Literatură, 1969
  • Cârtița și aproapele, Editura Eminescu, 1970
  • Selene și Pan, Editura Eminescu, 1971
  • Deasupra deasuprelor, Editura Litera, 1971
  • Cimitirul din stele, Editura Cartea Românească, 1971
  • Munții din os, Editura Cartea Românească, 1972
  • Frunzele din Galaad, Editura Dacia, 1973
  • Poeme, Editura Albatros, 1974
  • Marta, fata cu povești în palme, Editura Ion Creangă, 1974
  • O ureche de dulceață și-o ureche de pelin, Editura Ion Creangă, 1976
  • Lucrurile de dimineață, 1978
  • Interogarea magilor, Editura Cartea Românească, 1978
  • Lacrimi perpendiculare, Editura Minerva, 1978
  • Cântecul singurei, Editura Eminescu, 1979
  • Dragostea e pseudonimul morții, Editura Cartea Românească, 1980
  • Apa de apoi, Editura Cartea Românească, 1991
  • Postume, Editura Adevărul, 1995
  • Omul profilat pe cer, Editura Eminescu, 1995
  • Cimitirul din stele, Editura Eminescu, 1996
  • Exil interior, Editura Libra, 1997

 

Eseuri, critică literară, jurnale

  • Duelul cu crinii, Editura Cartea Românească, 1972
  • Enigmatica noblețe, Editura Eminescu, 1974
  • Pălărierul silabelor, Editura Cartea Românească, 1976
  • Bacovia – sfârșitul continuu, Editura Cartea Românească, 1977
  • Jurnal, I, Editura Cartea Românească, 1980
  • Insectele tovarășului Hitler, Editura Ion Dumitru-Verlag, 1982
  • Tristețe și cărți, Editura Fundației Culturale Române, 1995
  • Jurnal, II, Editura Albatros, 1998
  • Ultimabolgie – Jurnal, III, Editura Nemira, 1998.

 

Traduceri în limbi străine 

  • Das Lied in Flote Blieb, 1976, Editura Kriterion, București, (în traducerea lui Georg Scherg)
  • Le Chant de l’Unique, 1979, Edit. Eminescu, București (ediție bilingvă cu adaptări în franceză de Alain Bosquet, Vahe Godel, Jean Madrieu, Jean-Claude Renard)
  • Poems, 1981, Ohio (traduceri în engleză de Marguerite Dorian și Elliot B. Urdang)
  • Ein Garten ist in mir, traducere Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-04-5
  • SECHS RUMÄNISCHE DICHTER: Ausgewählt und übersetzt von Christian W. Schenk – (Ana Blandiana, Ion Caraion, Ștefan Augustin Doinaș, Marin Mincu, Emil Manu, Marin Sorescu) – Dionysos Independently published, Boppard, ISBN 978-1980320890

 

Mai mic cu doi ani decât Geo Dumitrescu, Ion Caraion debutează cu versuri şi recenzii la Curentul literar şi Universul literar din 1940. Dacă s-ar face o analiză a ziaristicii literare din perioada de rezistenţă împotriva fascismului, activitatea lui Caraion de la Timpul şi Ecoul ar trebui consemnată. El a dovedit în publicistica noastră o predilecţie pentru afirmarea deschisă a valorilor şi pentru negarea faţă de compromisuri şi a nonvalorilor. La revista Lumea au colaborat astfel mai toţi criticii şi poeţii afirmaţi în acest sfert de secol. Dar mai mult, prin cronicile din Tinereţea, Victoria, Tribuna poporului, Fapta, Mondial-magazin, Revista Fundaţiilor şi mai ales, prin articolele despre Criza culturii apărute în Jurnalul de dimineaţă, Ion Caraion se situează printre primii literaţi care au negat încă de atunci proletcultismul.

Încă din primele sale plachete, publicate în vremea războiului şi în perioada imediat postbelică, Ion Caraion impune prin prematura-i stabilitate a sensibilităţii, nedezminţită mai târziu, ci doar sporită de lirismul său definitiv. Poezie a mizeriei sociale şi a mizeriei umane produse de hidoasa conflagraţie, cu toate consecinţele în spaţiul şi timpul văzute şi nevăzute. O sinteză personală între Bacovia şi Arghezi, cu mai profunde accente decât realismul ideatic al candidului lucid care era combatantul Camil Petrescu. Deşi le mânuieşte cu ştiinţă şi le modelează cu manifestă conştiinţă a datelor sufleteşti proprii, tânărul poet proclamă caducitatea rigorilor estetice tradiţionale.[1]

Versurile ulterioare debutului său excepţional ni-l dezvăluie pe Ion Caraion că pe un poet traumatizat în adolescenţă şi purtându-şi glorios trauma la vârsta plenitudinii expresive, conforme plenitudinii experienţei sufleteşti, care nu a dus însă la vreo transformare în lirismul de la începuturi sortit. Sărutat de soare, el simte astrul duhnind a alcool şi a hală; cerul rămâne urât, bătrâna mocirlă care-l îneacă; sângele încearcă cu greu să se scoale, din prelingerea sa metaforic declinantă; şi doar biruinţa integrală a întunericului l-ar mai putea determina să se întoarcă. Viziunea imagistică pendulează cu siguranţa artizanului cumpănit între sobrietate şi cutezanţă responsabilă.

În toate cărţile lui Caraion, poezia este o halucinaţie permanentă, un joc de cuvinte spuse ca un ritual, într-o situaţie-limită, când nu mai este posibilă decât această stare de vis treaz, această narcoză aparent experimentală; poezia este un ţinut de unde nu se mai crede şi nu se mai speră. Fără să fie suprarealistă în modurile ştiute ale curentului, poezia lui încearcă un suprarealism de alchimist modern, de magii lexicale şi nu de dicteuri; aici e autentică şi hotărâtoare întâlnirea dintre cuvinte, şi nu absurdul din cuvinte. Poet dificil, în sensul unei adrese intelectuale de ţinută, autorul Panopticum-ului lansează prin poezie un permanent manifest politic, atrăgând atenţia că dificilul nu e întotdeauna egal cu obscuritatea:

„Aici în palma tristă pe care-o văd cu lupa
Veneau atunci artere, acuma numai gura
Un termometru umed a lins temperatura
Si-a mai plouat aseară pe străzi la Guadelupa.” (Panopticum)
____
Note:
[1] NEGOIȚESCU, I.  Analize și sinteze, București: Ed. Albatros



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5