Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Poeții generației războiului, care au marcat  o adevărată evadare din turnurile de fildeş

Primit pentru publicare: 25 Febr. 2021
Autor: Olivian IVANICIUC, redactor – Revista Luceafărul    
Publicat: 28 Febr. 2021
© Olivian Ivanciuc, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Poeții generației războiului, care au marcat  o adevărată evadare din turnurile de fildeş

,,În epoci de tensiune dramatică, de confruntare brutală cu seismele istoriei, îndeletnicirea poetică poate părea chiar ridicolă dacă îşi îngăduie să uite cu totul de imperativele neliniştitoare ale momentului. Aşa părea să gândească o bună parte din generaţia tânără a anilor imediat postbelici, care traversase infernul însângerat.”^[1]

Poezia propusă în această perioadă presupune privirea poezie ca o artă, o artă a cărei principală preocupare este eliberarea de toate convenţiile, implicit a celor de conţinut. ,, Poezia este un comentariu de seară al unei iubiri ceţoase, hrănită cu lecturi din poeţii nordici, dar străbătută de o febră originală, de o revoltă chiar, de un aer protestatar.”^[2]

Poeţii cei mai activi ce fac parte din această generaţie a  războiului au debutat între anii 1939-1945, în centre literare din Bucureşti, Cluj, Sibiu, Timişoara şi Iaşi. În Bucureşti au existat grupările Cadran şi Albatros dar şi climatele redacţionale de la Timpul şi Ecoul. Geo Dumitrescu a debutat în gruparea Cadran şi a fost înfiinţatorul revistei  Albatros. Această revista a atras nume precum: Dimitrie Stelaru, Marin Sirbulescu, Tiberiu Tretinescu, Dinu Pillat, Miron Radu Paraschivescu şi mai târziu Ion Caraion. Marin Preda a debutat în revista  Timpul, Nina Cassian şi Veronica Porumbacu au avut numeroase implicări în  Ecoul, dar cu alte denumiri. Eugen Barbu şi Constantin Ţoiu au debutat între anii 1940-1942 tot în Bucureşti. Lui Geo Dumitrescu i s-a interzis volumul Pelagra precum şi cele două reviste. Aceeaşi soartă a avut-o şi  Caraion căruia i s-a confiscat volumul Panopticum şi a fost ameninţat cu revolverul pentru articolele publicate în Ecoul.

La Sibiu, membrii „Cercului literar” au luat atitudine fermă împotriva culturii dirijate (I. Negoiţescu, Radu Stanca, Ioanichie Olteanu) şi sunt numiţi „comuniştii de la Sibiu”. Tinerii sibieni proclamau libertatea artei mai presus de orice, continuând o anumită democraţie. La Iaşi, G. Călinescu prin Jurnalul literar iniţiază o abordare nedirijată a problemelor literare, iar la Timişoara, scriitorii grupaţi în jurul ziarului Vestul luptă împotriva acestei concepţii fasciste de încorporare a Banatului în Donauland, o federaţie de state germane din Europa Centrală.

Centrul manifestărilor antirăzboinice era Bucureştiul. În Albatros, în Timpul şi Ecoul se scria intens despre cartea franceză, pe când celelalte ziare elogiau cartea germană. În Ecoul, Geo Dumitrescu scria despre o altă estetică: „Ţinuţi departe, cu ochii legaţi, creatorii s-au pierdut în mărunte rafinamente, în lucruri subţiri, îmbâcsite, ieşite dintr-o aiureală neurastenică ce nu-şi ştie singură  sensul şi rezultatul.” Adeseori apare elogiat G. Călinescu, a cărui Istorie a literaturii era criticată de presa regimului.

Articolele lui Ion Caraion atacau poezia de război, erau direct programatice şi vorbeau despre condiţia politică a literaturii. El afirmă că literatura nouă „gâlgâie la barierele inimii şi aşteaptă să inunde, să se reverse ca o ploaie torenţială peste betonul oraşelor îmbâcsite de atâtea gâlci intelectuale”. Literatura nouă nefiind nici ortodoxă, nici catolică, nici iezuită „va trebui să sature colectivitatea, ca un aer, ca un alcool, ca o cerneală”. Literatura nouă începe şi se termină în viaţă.^[3]

În aceste articole se pleda pentru o literatură cu emoţii puternice, pentru viaţa reală, dezbrăcată de artificii, fără prejudecăţi şi calapoade. Ironizând calofilia, se vorbea despre o psihologie şi o estetică a urâtului, căutând înţelesurile reale, nefalsificate ale vieţii în expresia literară. Producţia jurnalistică a scriitorilor tineri din Bucureşti avea un aspect militant şi sublinia o atitudine politică antifascistă şi antirăzboinică.

Limbajul noilor veniţi în arena poeziei nu era practic altul. A-ţi face „din toate nimicurile întrebări, a ghici în noapte chemările unui dincolo nebănuit, n-ar însemna decât fadă literatură, fleacuri rimate.”^[4] Ipostaza corectă a poetului ar fi, într-un asemenea context, aceea a luptătorului, participant direct la evenimente. Iar scrisul său s-ar cuveni să fie el însuşi expresia totalei angajări în vâltoarea lor. În fapt, practica creatoare dovedeşte însă şi acum că este de două ori condiţionată: de momentul istoric, invocat de conştiinţele cele mai clare ale epocii, dar nu mai puţin de o istorie internă a înseşi formelor şi structurilor literare, a unui limbaj de transformările căruia nu se poate face abstracţie.
___
Note:
^[1] POP, Ion. (1985). Jocul poeziei, București: Ed. Cartea Românească;
^[2] MANU, Emil (1978). Eseu despre generația războiului, București: Ed. Cartea românească;
^[3] Revista Ecoul, I, nr.7, 1943
^[4] POP, Ion. (1985). Jocul poeziei, București: Ed. Cartea Românească.

Va urma!