Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Poeții Generației Războiului. Mihail Crama (10

    Mihail CRAMA

    Formaţia de poet a lui Mihail Crama, semnând de la început cu numele de acasă, Eugen Enăchescu, se produce mai întâi în medii provinciale, scriind în ziarul oraşului natal, Brăila, unde debutase şi Mihu Dragomir. Fiind elev, colaborează apoi la revistele mărunte de poezie din Bucureşti (Prepoem, Adonis) şi la Claviaturile lui Gherghinescu-Vania la Braşov. Dar numai după contactul cu cercul bucureştean al Kalendelor, condus de Vladimir Streinu, putem vorbi de apariţia unui poet. În 1946 primeşte Premiul Scriitorilor tineri oferit de Editura Fundaţiilor Regale prin volumul Decor penitent, înscriindu-se astfel în atmosfera generaţiei lui, apropiat ca temă şi mijloace artistice de Geo Dumitrescu şi Constant Tonegaru, cu ultimul fiind prieten şi închinându-şi reciproc poeme.

    În dezvoltarea poeziei sale, versurile din Decor penitent oferă compoziţii mai întinse, volumele ulterioare ajungând la o consecvenţă aforistică imagistică:

    „Trei vraci din Nord cu-ocheane şi cărţi cât nebunia
    Îmi dezlegau destinului acesta,
    Navigator pe-oceane din zori şi până-n noapte
    Înfrigurat la provă citeam din Zend Avesta.”

    Cele mai bune poeme sunt decorate cu penitenţe marine şi cu obsesia magică a apelor, filtrată prin sensibilitatea comună atât epocii cât şi generaţiei: „La Terra Nova cerul bolnav era de-albastru / la prova marinarii zăceau de scarlatina.”

    Condensate, apar aici teribilităţile lui Geo Dumitrescu şi melancoliile ironice, fantaste ale lui Constant Tonegaru. După o pauză editorială de două decenii, poetul reapare cu o culegere de versuri în care au dispărut exotismul, temele natale şi divagaţia fantastică. Fantezia rămâne mai mult un apanaj al istoriei. Poezia devine, uneori forţat, aforism şi notaţie hieratică. Privită în structura ei sublogică, poezia lui Crama se circumscrie suprarealismului docil, în calitatea lui de curent literar descompus.

    La limita dintre aforism şi metaforă sincopată, dând senzaţia unor mătăsuri care se transformă în cristaluri, versurile lui Mihail Crama sunt consemnările grave ale unui poet care credea în poezie şi care nu se juca deloc cu vorbele. El ocupă un loc aparte în poezia românească de azi, cel puţin prin forma lapidară a poemelor sale, dar nu numai prin acest aspect formal al manifestării poetice. Luată ca o imagine de istorie a vechiului Drept românesc, orchestrată de ninsori în care boema se horaţianizează şi caligrafiată cu peniţă modernă, patinata vocabulă codice ne conduce în universul unui poet ce crede în legislaţia etică şi estetică a poeziei. Şi chiar dacă nu semnează un nou decret în istoria poeziei, ne oferă în mod cert o jurisprudenţă.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5