Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Poeții generației războiului. Mircea Popovici (4

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Poeții generației războiului. Mircea Popovici

Primit pentru publicare: 25 Febr. 2021
Autor: Olivian IVANICIUC, redactor – Revista Luceafărul    
Publicat: 02 Mart. 2021

© Olivian Ivanciuc, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Mircea Popovici a fost unul dintre primii poeţi din grupul literar Albatros şi din mişcarea bucureşteană postavangardistă a deceniului al cincilea din secolul XX. A debutat în revista Kalende, în  1944 şi editorial, cu volumul de versuri Izobare, (1946), pentru care a obţinut Premiul Fundaţiilor Regale. Debutul i-a fost înlesnit de premiul acordat, având în vedere că din juriu făceau parte Tudor Vianu, Perpessicius, Camil Petrescu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Ion Biberi şi Petru Comărnescu. În luna martie a anului 1946, ziarul Fapta a publicat interviuri cu premianţii Fundaţiilor Regale: Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru şi Mircea Popovici, în care primii doi au intrat într-o polemică pe tema originalităţii şi paternităţii versurilor publicate, cu acuze reciproce de plagiat. Răspunzând la întrebările redactorului, Geo Dumitrescu a adoptat o atitudine de infatuare şi a făcut afirmaţii tranşante referitoare la poezia celorlalţi doi premianţi. Despre Mircea Popovici a spus că nu depăşea o linie mijlocie oarecare, iar despre poezia lui Tonegaru a afirmat că era în bună parte transcrisă sau cel puţin ascultată de pe versurile sale. În final, a negat orice perspectivă de amabilitate din partea lui Petru Comărnescu care îl înscrisese la concurs, dar a apreciat recompensa bănească.

Mircea Popovici a frecventat, la îndemnul prietenului său Constant Tonegaru, cenaclul Sburătorul al lui E. Lovinescu, unde a citit de câteva ori. A mai colaborat la revistele Caiet de poezie (al Fundaţiilor Regale), TribunaIaşul literarCronicaConvorbiri literare,  Adevărul literar şi artistic, Ateneu,  Dacia literară. A publicat volumele: Licenţe emotive (Iaşi, Editura Junimea, 1987), Tempera (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988), Paletă de amurg (Iaşi, Editura Junimea, 1991) pentru care a obţinut Premiul Asociaţiei Scriitorilor Iaşi (1991) şi General museum (Editura Cronica, 2001), Izobare, versuri (reeditare, Iaşi, Editura Alfa, 2005), Variaţiuni rococo, versuri (Iaşi, Editura Alfa, 2008). A primit Diploma de excelenţă a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România şi Diploma de onoare a Muzeului Literaturii Române, ambele în 2008.

Volumul Izobare, apărut în 1946, l-a înscris pe Mircea Popovici printre reprezentanţii generaţiei care ulterior a fost numită „a războiului”. Alături de Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Mihail Crama, Ben Corlaciu şi de alţi scriitori grupaţi în jurul revistei „Albatros”, el a adus un plus de relaxare ironică a lirismului de la mijlocul secolului trecut, pendulând între virulenţa avangardistă, încă neîmblânzită, şi clemenţa, semantică măcar, a discursului. Poezia din acest prim volum se remarcă printr-un ton relaxat, chiar dacă fondul ei este unul apăsător: având conştiinţa că este o victimă a veacului, poetul a adoptat totuşi, ca mască, badineria, bonomia chiar, iar ironia condimentează textele cu nota unei împăcări cu sine şi cu lumea. În plus, numele lui Mircea Popovici se găseşte în majoritatea studiilor care au în vedere acel interval de cumpănă al anilor ’45-’48.

Ecourile critice entuziaste stârnite în epocă nu aveau însă cum să reziste prea mult, în condiţiile în care, în ciuda tuturor aşteptărilor, debutul a fost urmat de o lungă tăcere editorială, de 41 de ani, tăcere care a contribuit pe deplin la clasarea cazului Mircea Popovici. S-a retras din literatură de bunăvoie, dar a rămas, fără discuţie, în istoria ei. Mircea Popovici a fost unul dintre ultimii poeţi despre care a scris G. Călinescu. Dispariţia poetului constituie o pierdere iremediabilă  pentru poezia şi literatura română.

Dacă un poet ca Mihail Cosma ilustrează epoca prin poeme lucrate după evidente modele, Mircea Popovici este un poet original, care utilizează cu aplicaţie nu ideile şi temele unui anume autor sau unor autori ca poetul citat mai sus, ci ideile şi temele epocii: invenţia fantastă, evaziunea geografică, sentinţa ironică, protestul, depoetizarea, anticalofilismul, atitudinea generos-umanistă, în esenţă antirăzboinică.

Chiar titlul volumului indică evaziunea geografică, izobarele fiind liniile ce unesc pe o hartă meteorologică punctele de marcaj ale presiunii atmosferice. Chiar dragostea are, pe o hartă imaginară, izobarele ei:

„Iubito, acum între noi cad ploi tropicale;
Oraşe liniare ne-au dezlipit ca două continente tăcute
Şi dragostea noastră a coborât temperatura la câteva grade.
Iubito, între noi sunt corăbii şi-atâtea oceane statute.” (Dragoste)

Peisajele citadine dezolante sunt comune cu cele din poemele lui Ion Caraion, mai vaporizate, fără tragismul existenţial al acestuia:

„Inima urca sus pe burlane şi-antene
Lângă ploaia ce bătea în tăblii la maşina de scris.
Ploua apăsat că la tropic cu norii în creştet
Şi oraşul cădea spre maidane murdar şi prelins.” (Ploaie)

Într-un Caleidoscop ironic se apropie, ca tematică şi mai ales ca joc, de Geo Dumitrescu:

„Dinspre ultima pagină mă-mpresura un miros de tipar;
Treceam peste rubrica morţilor sau ultima croială de frac
Salutând acest sol ce înfăşura globul ca o flamură
Şi universul rotund şi mic, cât o gămălie de ac.”

Într-o aventură, poetul călătoreşte cu Jack London în Baia lui Hudson „pe un cerc polar arcuit ca o sprânceană mirată”, cu „mocasini rezistenţi şi coarne de reni în samare”.[1] Formule introductive sau explicative tipice se află peste tot în versurile sale: „Primăvara, mi-am spus, oamenii au culoarea hârtiei de calc”; „Desigur, numai primăvara…”. O toponimie geografică abundentă colorează spaţiul poemelor: Bermude, Levant, Nebraska, Yukon, etc. Literatura e declarată rezervaţia romantismului arierat:

„Cărţile-şi creşteau frumos eroinele blonde
Ce se otrăveau cu dragostea d’a capo al fine.
Don juani romantici descifrau titluri
Şi sângele ce curgea neprecis în artere şi vine.”…

„Numai în cărţi iubirile sunt spaţioase şi certe
Cum strângi cotidiană femeia de gât
Eroinele se sărutau violent la pagina nouăzeci
Dar până la sfârşit se plictiseau de urât.”

Iubita poetului e blondă „ca tutunul de calitatea întâi” şi lirica „aşa cum sunt grădinile publice vara”; moartea poetului se va petrece „în cel mai frumos anotimp” în care iubiţii vor diseca iubirea pe stradă; în final, izobarele devin zăbrele ale geografiei sau se confundă prin cromatică, aproape perfect, ca venele şi arterele.

În ansamblu, Izobarele (ediţia I) lui Mircea Popovici par a se ralia, prin motivaţie şi atitudine lirică ori linii tematice preeminente, la poetica generaţiei recunoscute în special prin contribuţia unor poeţi precum Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru şi Dimitrie Stelaru. Tematica se caracterizează prin refuzul convenţiei, tendinţa demitizantă şi desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simţ al derizoriului. Gesticulaţia preferată vorbeşte de altfel de la sine: „Jucam ping-pong cu Luna pe faleză”; „Locuiam în cer cu prietenii nopţii/ şi frunzele cădeau de pe noi în apus”; „Ne asvîrleam noaptea întreagă pe umeri/ şi porneam hăulind după joc şi prinsoare”.

Prin Izobare, Mircea Popovici contribuie la definirea contextuală a poeziei din epocă, fără voga lui Tonegaru, dar intuind tonegarismul din atmosferă, înainte chiar de a-l breveta autorul Plantaţiilor.

[1] MANU, Emil. (1978). Eseu despre generația războiului, București: Ed. Cartea românească.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.660 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5