Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Poetul Neil McGregor și ”Zborul gândului sau nemărginita așteptare a vremii” lirice

    Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.7 (151), Iulie 2021
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    Poetul Neil McGregor și ”Zborul gândului sau nemărginita așteptare a vremii” lirice

    Primit pentru publicare: 30 Iun. 2021
    Autor:  Ionuț ȚENE, scriitor, poet  –  Cluj-Napoca, membru al UZPR
    Publicat: 1 Iulie 2021
    ©  Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


    Poetul Neil McGregor și ”Zborul gândului sau nemărginita așteptare a vremii” lirice

    Anul pandemic, pe lângă claustrare socială și sanitară, a adus, totuși neașteptat, și o revigorare surprinzătoare a aspectului liric în literatura română. Îndepărtarea, singurătatea, izolarea au fost fermenții fecunzi ai poeților români de a se interioriza, revolta și interoga astral asupra ”mersului vieții pe ape”, parafrazând pe poetul Adrian Suciu, și de a se expune, prin frământări sufletești inefabile, prin metafore alcaline sau eliberatoare de sensuri. Primăvara lui 2021 a debutat cu o adevărată caravană lirică, fapt ce dovedește că încercarea de închidere cu lanțuri de restricții sociale a produs de fapt o eliberare efervescentă, prin versuri, a dragostei de libertate. Rezistența prin literatură nu mai este o formulă academică, ci o necesitate indisolubilă, care destructurează futilul unei lumi tot mai anoste și repetitive. Propaganda și ideologia unei non-eschatologii sociale rupte de ceruri nu a prins de loc la impetuosul nou val liric. Un poet renăscut din ”îndepărtarea” societară este Neil McGregor, o voce lirică ce-și caută distincția unei originarități asumate, între confrații de breaslă. Poetul român face parte din noul val liric care se impune cu o candoare sinceră, ce dezarmează și surprinde cititorul uimit, alături de Victor Constantin Măruțoiu, Violeta Anciu, Nicoleta Crăete, Ștefan Andrei Hârța, Alex Anastasiu sau Corneliu O. Rodeanu. Autorul de subtile panseuri lirice, Neil McGregor a publicat zilele acestea un voluminos volum de versuri la prestigioasa editură clujeană ”Ecou Transilvan” (2021), intitulat prețios și sinoptic ”Zborul gândului sau nemărginita așteptare a vremii”. Din titlu, poetul se impune cu prețiozitate. Acesta pare că provine dintr-un tilu de roman japonez, ce iradiază cu o aură de mister asiatic. Poetul pendulează între stiluri, ca o corabie a ”nebunilor frumoși” prin diferitele grade de furtuni. Are versuri de un modernism redutabil, dar și introspecții post-moderniste, deși nu scrie o poezie citadină. Lui Neil McGregor îi place să jongleze cu candoare expresii lirice atinse de miresme și nostalgii bacoviene sau argheziene. Se observă o lectură profundă, din orizontul lui Blaga, ce-l iradiză stilistic, precum și din jocul de cuvinte a poeziei lui Nichita Stănescu. Neil McGregor își caută cu asiduitate un stil propriu, o voce originală, nereușind pe tot siajul liric să fie conform cu propunerea plastică. Debordează de bogăția metaforelor ca un pom încărcat de roate, riscând să se frângă, fapt ce îi oferă o fragilitate subtilă. Poetul nu vrea să șocheze, el este mai degrabă un intimist al transmiterii cifrate de mesaje tâlcuite. Poetul se lasă surprins exhaustiv și funciar în prefața volumului scrisă de Victor Constantin Măruțoiu: ”Timpul post-pandemic va arăta că versurile vor fi, precum în Renaștere artele vizuale, în acest secol al XXI-lea cheia de reîncifrare a trăirii noi a persoanei umane, va fi calea reînvierii Omului. In această ordine de idei se prezintă și volumul scriitorului Neil McGregor, Zborul gândului sau Nemărginita așteptare a vremii. Prin acesta se descoperă nu o Via Dolorosa, ci o Via Ascendi, o cale spre Absolut. Am putea să numim această poezie a domnului Neil McGregor ca fiind una a căutării și a cunoașterii.” Această restaurare a omului după Chipul Fiului este paradigma metanoică a volumului. Căutările febrile de sensuri și înțelesuri îl aproprie de existențialiști, dar panoplia metaforelor discret colorate de cuvinte entropice îl aseamănă mai degrabă cu un simbolist întristat de trecere. În același timp mirările interogative aduc o adumbrire din tristețile lui Eugenio Montale.

    ”Am înţepenit în aşteptarea zilei de ieri
    cu oasele măcinate şi aripile coclite
    de-atâtea gânduri,
    alungând cu câte-o privire absentă
    stolurile de suflete rătăcitoare
    dornice să-mi sfâşie măruntaiele.
    Din norii grei şi îndopaţi cu ură
    plouă cu vorbe dureroase şi acide,
    mă bate crivăţul schimbării
    şi lanţurile-mi zornăie din sinapse…”(suflet)

    Observăm intuiția prefigurată a poetului Neil McGregor spre expresia post-modernă, de inversare intenționată a perspectivei, după tipicul curajoșilor poeți clujeni milenariști. Transgresează cu ușurință, prin lecturi solide din poezia latino-americană, care-l încarcă cu un spirit solar și nostalgic, unind timpul cu sufletul într-o lichefiere a destinului complicat de o epocă sociopată.

    ”Ultimă picătură se scurge în fum
    zadarnic,
    rubinie ca un decor de alcov,
    tăindu-mi orice cale
    de întoarcere la realitate,
    încolăcindu-mi gândurile şi simţurile
    cu dulceaţa unei romanţe târzii
    şi tăria unui tango pătimăş,
    aşa că suntem singuri
    în astă înserare lichidă,
    cu stele lucind sticloase…” (Noi doi)

    Această lichefiere verbală aduce a existențialism purces din ”greața” lui Sartre, dar care se salvează prin recunoașterea îndepărtată a eului din conștiința de sine a lui Camus. ”Starea” poetului este o descompunere a preajmei, care salvează prin poezie, numai prin poezie. E un act de curaj înnebunitor ce anihilează constrângerea și eliberează sufletul, un autodafe emancipator.

    ”Mi-am înecat gândurile
    într-un decor lichid
    şi-amurgul e mai puţin…
    gri îmi sunt speranţele
    şi, pălind a invidie,
    melancolia îmi pare altfel,
    plouă cu picături parcă…
    şi-n parcul imaginaţiei mele
    o muză nocturnă îşi petrece
    dansul cel dintâi în pale de vânt şi adieri
    de mângâieri,
    în vânt se spulberă nimicul
    gesturilor de zăpadă,
    ninge cu flori de soare
    şi amorţesc în frig săruturile
    necugetate…” (Stare)

    Propensiunea spre neo-modernism îl face să fie autentic, dezbărat de sechelele emoției debutului, poetul plonjând cu revoltă într-o maturitate filigranată, dar nu prețioasă.

    ”Mă simt singur între sinapse
    şi neuronii se bat de miezul nopţii
    într-un balet al gândurilor
    aşa cum numai o conştiinţă
    dormitând
    poate visa gândind…” (Regret)

    Neil McGregor inventează licențe lexicale, creionând o reverberație a înțelesurilor normate și ascunse, ce se dezvăluie doar celor foarte atenți și cu lecturi solide.

    ”Neora ne-ntorsese la matcă
    în curget molcom
    de nelinişte
    şi necoapsa-mi se atingea
    de netine
    cu preaştiute dragoste
    pierdute.” (Întoarcere)

    Ca o respirație a sensurilor și înțelesurilor triptice, poetul se joacă cu versurile în pasteluri ce amintesc parfumuri de Esenin sau Labiș, reușind cu aceste pictopoezii să nu se abată de la calea lirismului într-o epocă în care prea mulți confundă poezia cu proza.

    ”Răsucire ruginie
    de frunză în toamnă
    mi-e sufletul pastel
    cu ochiul întors
    pe-un deget
    în palmă
    şi cerul deasupra
    albastru, stingher.” (Toamnă târzie)

    Descoperim la autor răcoarea unui modernism asumat și manifest: ”Ai plecat cu stelele/scuturând răcoarea nopții/printre frunzele pierdute/în amintire” (regăsire). Poetul este „stelar”, dar nu în sensul ”umbros” al lui Dumitrie Stelaru, ci ia ce-i a lui doar din partea luminoasă a nopții. ”Cerul cu stele” este un mesaj al luminii care estompează umbra nopții. Poetul naște un mesaj apolinic, chiar dacă se folosește de umbră ca să sublinieze mai bine contururile vieții profane. La poet se poate observa o inconstanță incantată a ierarhiilor lirice, care transgresează unitatea și forma rotundă a volumului, dar nu scade valoarea, ci face clar diferența. ”Valea” este de fapt sublinierea înălțimii muntelui ce atinge abisul ca o șoaptă. Poetul presimte incomunicarea iubirii sincere și telurice în vremurile lumii noi, în care nevoia de comuniune este înlocuită cu tematici artificiale:

    ”Mă tot gândesc
    de ceva timp încoace
    la cele douăzeci de cuvinte
    care te-ar face fericită.
    Am început cu cel dintâi cuvânt
    și am ajuns la cel din urmă,
    însă întotdeauna
    dorul rămânea la mijloc.” (Douăzeci de cuvinte)

    Poetul caută arhetipul cu înfrigurare, atins de febra interogațiilor, ca un fel de cunoștință reală a adevărului și transcendenței. Are frică față de ceea ce este de neînțeles și de apele în care se oglindește cerul adânc, necunoscut. Introvertirea religioasă este transformată în interogație lirică și desfigurantă.

    ”Încă mai strâng în palmă,
    umeziți de lacrimi
    fierbinți
    toți cei 30 de arginți.
    Oare luntrașul mă va trece râul,
    sau voi rămâne pe vecie
    între sfinți?” (Rătăcire)

    E o interpelație la care sincer nu știu cum să răspund, dar sigur poetul are instrumentul să ne facă să înțelegem fără să rătăcim misterele poeziei de calitate ingenuă. Și totuși, ”muzica luminii” care ”zboară-mi umbletul și ridică-l/din colbul întunericului” (Muzica) este adevărata ”ars poetica” a lui Neil McGregor, care poate fi completată la porțile Euxinului cu elixirul liricii perene din ”ars amandi” a lui Ovidiu. Poetul nu se desparte de sufletul și umbra sa, el știe că fără acestea dispare poezia veritabilă. Dincolo de relaționări critice generaționale, poezia românească renaște viguros azi, arătând că literatura română nu a tras, încă, ”ultimul cartuș” în literatura universală. Așteptarea e tensiunea care naște poezia și eliberează frumosul din noi.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5