Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POEZIA UNUI DEMERS RAŢIONAL

Manole,,GeorgePrimit pentru publicare: 23 iulie 2016
Autor: Georgică MANOLE, redactor şef al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 24 iulie 2016
Redactor ediţie: Lucian MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

 

 

POEZIA  UNUI  DEMERS RAŢIONAL

 

Despre poezia patriotică s-au spus, la modul direct, foarte multe. S-a atestat ideea că n-ar exista  ca specie literară  numită astfel, ceea ce, într-o oarecare măsură, e adevărat. Mai degrabă am putea vorbi de un sentiment de patriotism prezent într-o operă literară.  S-a mai spus că, în fapt, tot ce este literatură bună este şi patriotică, dar  să n-o confundăm cu „sunetul strident de trompete, ritm sacadat de tobe sau larmă mărşăluitoare a tromboanelor” (Eugen Lungu). Alţii au radestrecut-o pe lista de perisabilităţi a  literaturii, aspect venit dinspre  căderea în patetism, virusarea provocată genului de către comunism etc.

Pandelica Radeş, o poetă specială, a analizat toate punctele de vedere, şi le-a însuşit pe cele credibile, motiv pentru care excelează tocmai  în acele segmente ale poeziei peste care, azi, se trece uşor: cea pentru copii şi cea patriotică.  Dacă pentru  unii a fi patriot este o chestiune futilă, trecută în marea listă a preocupărilor la „şi altele”, există un important procent, destul de compact şi omogen, care are patriotismul în sânge. În ultima categorie se poate încadra şi această poetă ajunsă la o vârstă ce i-a dat posibilitatea să fi fost contemporană cu o bună parte a istoriei acestei naţii, dacă ţinem cont că s-a născut pe 28 iulie 1935. Copilăria, Regalitatea, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Dumnezeu, la care se adaugă problema Basarabiei şi Bucovinei, constituie dominantele unei lirici cu un grad mare de persuasiune şi provocatoare de  trăiri emoţionale, obligându-te să armonizezi cu gândurile creatoarei.

Adepta unui patriotism de factură modernă, întreaga sa operă se circumscrie unui demers raţional, nerigid, unul specific spiritelor dominate  de un grad avansat de cogniţie. Ultimele două cărţi, „Basarabie, rupe-ţi cătuşele!” şi  „Bucovina cea furată”, ambele apărute la Iaşi, în 2015, sunt un omagiu adus zilelor de 27 Martie 1918 şi 28 Noiembrie 1918.  Fiecare dintre cele două cărţi debutează printr-o explicaţie de suflet: „Omagiez data de 27 Martie 1918, deoarece în această zi, când s-au ivit condiţii prielnice ca urmare a Primului Război Mondial, Basarabia a revenit la România”, rades pandpentru prima, şi „Omagiez data de 28 Noiembrie 1918, publicând acest grupaj de versuri, în speranţa că totul se va repeta, salvând astfel acea „mică insulă” de românism, spre a nu fi înghiţită de marele „ocean slav”, pentru a doua.

O poezie asociată valorilor româneşti, lui Ştefan cel Mare şi Sfânt („Pe un deal fălos, / Lângă-un sat frumos, / Într-un codru des, / Ce-i greu de purces, / Ştefan se opreşte / Şi se odihneşte, / Căci Măria Sa / Avu luptă grea, / La Cosmin, în vale, / Pe ascunsa cale. // Dar un stejărel / Fraged, subţirel, / Coama şi-o înclină, / Dar nu pân-la tină! / S-apleacă-nspre Domn, / Să-i aducă somn, / Linişte, răcoare, / Vis de vânătoare, / Şopot de izvoară, / Dorul greu de Ţară.”– „Ştejarul lui Ştefan cel Mare”), creştinismului ( „Pârjolită e de soare / Şi-i bătută de ninsoare, / Totuşi străluceşte glia / Şi înfruntă veşnicia. // Monument de-arhitectură, / Peste ea veacuri trecură, / Însă-aici, ca un ostaş, / Ea opri orice vrăjmaş. // Printr-un dangăt ne chemase / Când au întâmplări frumoase, / Ne-a chemat de la îngropare, / Dar şi la Oastea cea Mare” – „Bisericuţa de lemn de pe Dealul Mihorenilor”), limbii române („Codrii mari se înfioară, / Frunza lor tresare-n vânt: / Graiul sfânt la noi coboară / Şi se-nfige în pământ. // Este graiul maicii mele / Şi al Tatălui de Sus, / E şiragul de mărgele / Ce la gâtul Ţării-i pus. // Este graiu-n care floarea / Îşi deschide-al său parfum, / E fântâna cu răcoarea / Ce ne-adapă-al vieţii drum. // Ea ne este şi prohodul / Care plânge-nspre mormânt / Şi de-acee-ntreg norodul / S-a legat prin jurământ” – Cântare limbii române”) sau Regalităţii („Tristă, vine înserarea / Peste-al Bucovinei plai, / Pretutindeni plânge zarea / După Regele Mihai! // Eu întreb bătrânul codru, / Întreb valea şi-o cărare, / De-au văzut un tânăr mândru, / Pe-un cal alb, trecând călare. // Îmi răspund printre suspine, / Tot în românescul grai: / „L-am văzut, adesea, vecine, / El e Regele Mihai! // N-am uitat de El, măi frate, / Chiar de-avem un gard nedrept, / Care fraţi de fraţi desparte / Şi ne-nţeapă rău în piept” – „Memoria Ţinutului Herţa”), nu poate izvorî decât  dintr-un ethos susţinut de schimbări ale stărilor sufleteşti ce sunt condiţionate de o anumită (ne)ordine.  Bucovina continuă să fie furată,  Basarabia nu-şi mai rupe cătuşele, iar revenirea la ordinea veche, aceea a României Mari, îi provoacă poetei stări de nerăbdare: „Frate-al meu, bucovineanul, / Mă cuprind fiori, / Fiindcă-aştept să treacă anul, / S-avem POD DE FLORI // Vrerea ta mi-o spui pe urmă, / Însă eu n-aştept, / Căci hotarul cel de sârmă, / Rău mă-nţeapă-n piept! // Vin şi eu să lupt cu FIARA / Pentru neamul meu, / Ca să-l văd unit cu Ţara / Cum a fost mereu!” –„Către bucovineni”,  sau „Mai avem un colţ de ţară unde lacrimile curg, / Unde vântul cel de seară mai suspină în amurg, / Unde hoardele atee limba mamei ne-o răpesc, / Unde fraţii şi bunicii în Siberii putrezesc. // Mai avem un colţ de ţară unde ţipă glas de frate, / Jalea sa mă rupe-n două când l-aud, că nu-i departe, / Unde cizma cea rusească i-a strivit ca pe furnici, Fiindcă veneticii speră că vor fi stăpâni aici. // Mai avem un colţ de ţară unde limba cea română, / Chiar dacă-i la ea acasă, e supusă, nu-i stăpână, / Unde lumea flămânzeşte şi iarna-n case e frig, / Viaţa e fără speranţă, fiindcă n-au nici un câştig” – „Mai avem un colţ de ţară…” etc.

De remarcat, la Pandelica Radeş, existenţa unei forme maxime de patriotism, acea combinaţie benefică între simţire, gândire şi act comportamental. Un fel de testament al poetei spune totul despre Bucovina ( „În pământ bucovinean, / Aruncat-am an de an, / Tot sămânţă românească / Ce cândva o să rodească. // Eu de no-i vedea roditul / Mă va bucura plivitul: / Voi plivi limba uitată, / Şi memoria spălată / şi Istoria furată!”- „În pământ bucovinean!”), aşa cum o rugăciune se îndreaptă către Basarabia („Şterge, Doamne, frontiera, / Cum ai smuls gardu-nghimpat, / Să trăim cum ne e vrerea: / Tot români, ca-n vechiul Stat!”- „Salut frăţesc”).

Întreaga poezie a Pandelicăi Radeş este rezultatul unui demers raţional şi aşa va rămâne în istoria literaturii.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5