Autor: Pavel NICOLAIE

    POSTUL PAȘTELUI

Ne aflăm în prima săptămână din Postul Paștelui. Trăim într-o lume sfârtecată și dezbinată, acum mai mult ca oricând, de această pandemie care pare să nu se mai sfârșească, iar lumina de la capătul tunelului e un fel de Fata Morgana. Resemnați, îndurerați, epuizați de atâtea măsuri și interdicții cred că fiecare din noi ar dori un moment prezent în care să ne uităm peste umăr, să reflectăm un pic pentru a putea merge mai departe.

Aproape pe toate canalele mass-media ni se prezintă un adevărat război între două tabere,  în care beligeranții s-au postat adânc în tranșee. Pe de o parte sunt instituțiile statului, formate din  oameni care se luptă să facă față acestei pandemi ce a afectat sub toate formele sale societatea, iar pe de altă parte sunt beneficiarii acestor servicii indiferent de natura serviciului oferit. De departe, cel mai important dintre acestea este cel care privește sănătatea fiecăruia dintre noi. Și ferească Dumnezeu să avem nevoie de astfel de servicii în această perioadă. Chiar dacă este normal și firesc ca mass-media să pună tunurile pe instituțiile statului atunci când acestea dau rateuri, virulența unor astfel de atacuri întrece de multe ori orice măsură. Se uită, de prea multe ori, iar motivul este discutabil, că aceste instituții sunt formate și ele din oameni. Se condamnă un act, un gest, o acțiune cu prea mare ușurință fără să fie analizată reaua-credință sau crasa neștiință. Și atunci se condamnă în bloc o întreagă instituție, o întreagă profesie prin prisma unui singur om sau a unor oameni deși ei nu reprezintă întrega instituție sau după caz profesie. Și atunci ce facem cu ceilalți, cu cei dedicați, oare ei cum se vor simți? Într-o lucrare mai veche, de cercetare, arătam că instituțiile statului în calitate de prestatoare de servicii publice nu pot face abstracție de comportamentul societății în ansamblul său. Funcționarul public, ca entitate individuală, nu poate fi ca manifestare socială deasupra manifestării sociale a entității colective în care trăiește și pe care o deservește.” Într-o societate dinamică așa cum este societatea noastră actuală în care după 1990 au început să fie create instituții noi, armonizate la legislația europeană care are în spate tradiții de sute de ani individului îi este greu să se adapteze în spiritul noii ordini, motiv pentru care la un moment dat cele două entități vor intra în conflict. Psihologia entității colective va intra în contradicție cu psihologia individuală. Prima entitate are nevoie să-i fie satisfăcute nevoile de siguranță, de educație, servicii de sănătate, de infrastructură etc. Toate aceste servicii intră în atribuțiile instituțiilor statului, instituții care la rândul lor sunt compuse din indivizi, care au propria lor psihologie ce se manifestă ca act extern prin modul de interacțiune cu beneficarii serviciilor. Acest act extern, individual, al funcționarului public contribuie, la rândul său, la formarea psihologiei entității colective, ca răspuns la calitatea serviciului public oferit, precum și în măsura în care simte că i-au fost satisfăcute drepturile de care beneficiază prin lege”.

Astfel, constatăm că suntem interconectați printr-o multitudine de factori externi și interni la tot ceea ce ne înconjoară și, atunci când facem un anumit demers, trebuie să ne raportăm la acțiunile sau inacțiunile noastre, să ne asumăm mai mult și să condamnăm mai puțin. 

Ascultam acum mai câteva zile la o emisiune TV cum un moderator infiera un medic pentru calitatea serviciului oferit pacienților de un anume spital. Medicul era deja condamnat în direct fără să știm cine este acel medic, ce a făcut el în întreaga sa activitate și cât de profesionist este. În mod instinctual medicul încerca să explice, să arate către un sistem pe care chiar și moderatorul l-a tolerat, acceptat atâția ani, iar acum încearcă să arate cu degetul către o persoană sau alta. Și vinovăția are și ea formele ei, care poate fi atât sub forma acțiunii, inacțiunii sau prin omisiune. La o analiză mai atentă cred că fiecare vom găsi că suntem vinovați sub una din formele ei. Și atunci cine-i fără de păcat să arunce cu  piatra. 

Tensiunea este prea mare, nervii sunt întinși la maxim pentru întrega masă de oameni ai societății. Sângele vărsat în direct la TV nu ne poate vindeca de rănile pe care le-a creat fiecăruia dintre noi pandemia și criza economică.

Avem cu toții pretenția să beneficiem de multitudinea de servicii pe care statul le oferă prin instituțiile sale, dar politizarea excesivă a acestor instituții face ca orice demers în acest sens să fie unul aproape sisific. Suntem cu toții prinși în acest malaxor birocratic; atât prestatorii de servicii cât și beneficiarii lor, iar când nu mai rezistăm nu ezităm să aruncăm, în direct la TV, propria noastră frustrare, de multe ori legitimă, acuzându-ne în direct unii pe alții în timp ce adevărul e undeva la mijloc. Așa cum spuneam și altădată, totul e bine cât e bine. Nu luăm poziție decât atunci când răul ne atinge, iar acest comportament reactiv ne face și face mai mult rău decât bine. Aceste bătălii sterile lasă urme adânci pe tărâmul interior a fiecăruia, pentru că ventilarea frustrărilor în văzul tuturor și chiar dreptatea e un proces de etapă și un caz izolat până la următoarea nedreptate. La un moment dat îți vei da seama că viața este prea scurtă pentru câte bătălii sunt de dat și trebuie să renunți, întrucât mai trebuie să și trăiești.

Mă gândesc că acum fiind în Postul Paștelui am putea face un compromis, în care să lăsăm armele, puțin jos, și să încheiem un armistițiu. A posti, înseamnă cu adevărat a posti. Înseamnă a cinsti cum se cuvine Patimile și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, prin care noi am fost mântuiți, și nu reprezintă doar abținerea de la anumite alimente, ci abținerea de la răutatea, invidie și toate cele, în spatele cărora ne ascundem de propriile noastre lașități scoțându-le în evidență pe ale altora, încercând, în acest fel, să arătăm nu că suntem mai buni, ci că și alții sunt la fel de slabi ca și noi. Dar, acum în Postul Paștelui, nu avem nevoie să ne raportăm la ceilalți pentru că avem marea șansă, câți văd și înțeleg asta, să ne raportăm la suferințele Mântuitorului pe anevoiosul drum al jertfei Sale pentru mântuirea noastră, a tuturor. 

Să sperăm că noul/vechiul  guvern nu va îngrădi în mod nedrept chemarea evlavioasă: Veniti de luati lumina !