Potecă spre Balzac
Autor, Alina COJOCARU

Nu putem parcurge într-o viaţă de om – oricât am îngădui în patria lecturii – decât o fărâmă din creaţia literară/filosofică a lumii. La infernalul ritm al scrierilor literare, un devorator de literatură ar putea citi, în cel mai fericit caz, ce se publică pe mapamond într-o săptămână… Şi-atunci ce te faci, când, într-o societate oarecare, doamna ori domnul X observă cu stupefacţie: ,,N-aţi citit cartea Y?!… Vai, dar orice om cu pretenţie de intelectual a citit-o!” Am întâlnit, nu o dată, genul acesta de snobism şi infatuoare, pe care însă îl prefer clasicelor ziceri din sfera gastronomiei ori a băşcăliei de mahala, ce a contaminat fibra socială a naţiei. În ceea ce mă priveşte, fără să am intelectualiste ifose, cred că, la orice vârstă şi nivel de înţelegere, se impune o riguroasă selecţie a cărţilor pe care le citim, ca să nu ne risipim de prisos timpul. Remarci de felul: ,,în orice carte găseşti ceva interesant”, remarci pe care le-am descoperit, inclusiv, la destui profesori de limba română, reflectă o profundă cunoaştere a literaturii, similară celei dobândite de Trăsnea în asimilarea gramaticii…

În prelungirea acestui raţionament, m-am aplecat asupra unui scriitor reprezentativ pentru istoria literaturii universale, Honoré de Balzac, de la a cărui moarte, în 2010, au trecut 150 de ani. Urcând pe scara romanului realist şi psihologic nu poţi face abstracţie de scriitorul francez, aşa cum, pe aceeaşi coordonată, nu-i poţi ignora pe creatorii de literatură din Rusia secolului XIX. Dacă însă scriitorii ruşi au creat un fascinant tip de om, cel de prisos, Balzac sporeşte literatura lumii, inventând o sumedenie de tipuri umane, excelent reprezentate în sinuoasa lor manifestare. La acest capitol este nu doar original, ci şi unic în literatură, pentru că personajele sale nu sunt statice, liniare precum cele ale lui Turgheniev sau Gogol – unde configuraţia iniţială nu suferă transformări de esenţă în evoluţia românescă – ci dinamice, iar dimensiunea mişcării vine din dinamica socială în care sunt angrenaţi. Avari sau oneşti, obscuri ori iluştri, cabotini sau inteligenţi, prizonieri ai hedonismului ori ai ascezei, eroii balzacieni sunt seducători atât prin ei înşişi cât, mai ales, prin biografia epocii pe care o exprimă. Pentru că Balzac, trebuie să recunoaştem, chiar într-un registru realist, priveşte suveran peste lume, ca un adevărat ,,secretar al stării civile”, cum ironic se autodefinea.

Balzac şi-a înţeles, astfel, atotputernicia creaţiei şi faptul că, operând într-un registru realist – oarecum nou pentru literatura franţuzească a timpului – a ajuns într-o situaţie privilegiată de vreme ce opera sa, cristalizată sub cupola ,,Comediei umane”, a identificat ,,studii de moravuri” valabile şi azi. Însă acest ,,privilegiu”, imposibil de obţinut astăzi de un scriitor, a fost obţinut nu doar cu trudă – munca e esenţială şi pentru scriitorul de geniu! –, ci şi cu handicapul obţinerii succesului după un lung şir de eşecuri. Multă vreme campion al eşecului – opere cotate, iniţial, cel mult mediocre, afaceri ce l-ua ruinat –, Balzac este exemplul autentic al ajungerii la succes prin voinţă, credinţă în ţelul fixat şi asumare meticuloasă – poate şi oportunistă – a realităţii pe care, diabolic, a explorat-o.

Pentru omul secolului XXI, adept al scrierilor uşoare, sau, din contra, al hermeneuticii (includ aici doar segmentul uman ce cochetează cu biblioteca, librăria şi anticariatul!), Balzac poate să devină uneori agasant, prin insistenţa sa pe detalii şi elemente nerelevante. Dacă însă respectivul îngăduie suficient pe meleagurile balzaciene, iar acest fapt se petrece dezinteresat, ca o nevoie a spiritului, înseamnă că ,,zăbava” cu ,,cetitul cărţilor” l-a proiectat într-un orizont care, în absenţa timpului, ar fi inatacabil. Pe cei care au îndoieli, dar le-am stârnit oarece interes, îi invit să citească cât mai mult din nuvelele şi romanele reunite în umana sa ,,Comedie” .