Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ÎN VIZIUNEA MAIORULUI ROMÂN WLADIMIR CHIROVICI (1930)

Primit pentru publicare: 09 febr.2015.
Autor: Dr.Dan PRODAN.
Publicat: 10 febr.2015

 

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
ÎN VIZIUNEA  MAIORULUI ROMÂN WLADIMIR CHIROVICI (1930)

            Bibliografia istorică a Primei conflagraţii mondiale este bogată, existând cel puţin câte o contribuţie istoriografică (semnalare, recenzie, articol, studiu, album, culegere de documente, monografie etc.) pentru fiecare zi de război, astfel peste 1.600 de titluri, de la crochiul de 1- 2 pagini la monografia de 700 pagini. Istoriografia românească a Primului Război Mondial (1914 – 1918) s-a centrat pe participarea României la conflagraţia europeană / mondială, în varianta Războiului pentru Întregire Naţională şi apărarea României Mari (1916 – 1919,în fapt un război naţional în cadrul unui cataclism militar mondial), adunând câteva sute de contribuţii, inegale calitativ şi cantitativ. Diverse contribuţii, cu orizonturi spaţio – temporale mai vaste, analizează războiul românesc în conflagraţia europeană (mondială), subliniind cauzalităţi şi interdependenţe reciproce.

Primul Război Mondial a fost abordat din mai multe puncte de vedere: politic, militar, economic, national, social, ideologic, cultural, religios etc., neexistând o introspecţie unilaterală, unisectorială, ci una plurivalentă, cu accentuarea uneia sau alteia dintre formele de manifestare. Evident, componentele politică, militară, economică, naţională au prevalat. O astfel de contribuţie istoriografică militaro – politică este şi lucrarea Maiorului Wladimir Chirovici (Profesor de Istorie Militară la Şcoala Specială a Infanteriei), Războiul Mondial. Studiu rezumativ al operaţiunilor petrecute pe toate fronturile.Curs predat la Şcoala Specială a Infanteriei, Tipografia Cavaleriei, Sibiu, 1930, 324 p.

Caracterul şi finalităţile cursului au determinat organizarea specifică a informaţiilor transmise ofiţerilor: pe ani calendaristici, pe fronturi de luptă, pe tabere militare, pe campanii militare. Scurgerea doar a unui deceniu de la sfârşitul Primului Război Mondial şi a încheierii tratatelor de pace (1919 – 1920), lipsa accesului la documentele de arhivă definitorii pentru problematica conflagraţiei mondiale, bibliografia modestă a Primului Război Mondial, de factură cronologică – factologică – evenimenţială, existenţa încă a generaţiei de război şi a mesajului militar – politic – naţional pe care îl transmitea la sfârşitul anilor ’20 ai secolului trecut, răni încă deschise ale trecutului belic european / mondial, izbucnirea crizei economice mondiale şi augmentarea reacţiilor revanşarde şi revizioniste ale învinşilor în Primul Război Mondial au făcut ca anumite adevăruri despre război să nu poată fi înţelese şi spuse, iar altele să fie parţial influenţate de poziţia autorului de ofiţer al unei armate membre a fostei Tabere a Puterilor Antantei, învingătoare în prima conflagraţie mondială.

Astfel, Wl. Chirovici nu a putut să identifice şi să definească “o cauză precisă” a războiului, enumerând “ca unică şi preponderentă cauză, expansiunea germană politică şi economică”, la care s-au adăugat: adversitatea Franţei, Angliei, Rusiei; formarea taberelor politico – militare antagonice: Tripla Alianţă şi Antanta; antagonismul în creştere între ele. “În concluzie, a precizat autorul, cauzele războiului se pot rezuma: dorinţa de expansiune a Germaniei, ca motiv real, şi asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand, ca motiv de suprafaţă” (pp. 3 – 5). Referitor la pregătirea Primului Război Mondial (politică, militară, economică, ideological etc.), autorul s-a focalizat pe Franţa şi Germania, cele două state reprezentative ale celor două tabere politico – militare, vecine şi cu un report de ostilitate şi duşmănie impresionant. Astfel, Franţa a fost artizana Antantei, a câştigat simpatia şi interesul altor state europene nehotărâte sau neutre (Italia şi România). “Deşi războiul nu era dorit, totuşi poporul francez era animat de ideia revanşei şi redobândirei teritoriilor pierdute în 1870 (Alsacia şi Lorena)” – (p. 5). Pe de altă parte, “Germania, prin politica sa de dominaţiune, şi-a atras antipatia tuturor statelor şi s-a pus în postura de a apărea ca provocatoare a războiului. (…) Războiul nu era popular, din cauză că poporul nu era convins de necesitatea lui.În Germania războiul a fost impus.Spiritul de disciplină însă a dominat convingerile” (p. 5).

În completarea cauzelor, maiorul Wl. Chirovici a detaliat pregătirea militară a combatanţilor pentru război (pp. 6 – 10) şi a enumerat Teatrele deoperaţiuni (fronturile de luptă) – (p. 10). În următoarele 7 capitole, autorul a analizat şi a prezentat desfăşurarea Primului Război Mondial pe teatrele de operaţiuni, în Anul 1914: frontul de Vest (pp. 10 – 40), de Est (pp. 41 – 59), austro – sârb (pp. 60 – 67), alte fronturi (pp. 67 – 71). Situaţia generală la sfârşitul anului 1914 a fost următoarea: “Evenimentele petrecute în cursul anului 1914 au demonstrat cu prisosinţă că pregătirea militară nu-i suficientă pentru a duce la bun sfârşit operaţiunile, dacă nu se respectă ad-litteram principiile mari ale războiului. (…) Puterile Centrale trebuiau să adopte manevra pe linii interioare, iar nu să întreprindă trei ofensive în trei direcţiuni divergente. (…) Dealtfel, germanii au apreciat just că ofensiva trebuia luată mai întâi contra Franţei. (…) Evenimentele petrecute au dat Aliaţilor mari speranţe pentru viitor. Moralul lor este neştirbit. Nu se poate afirma acelaş lucru despre Puterile Centrale. Operaţiunile acestora nu s-au desfăşurat conform prevederilor. Moralul armatei austro-ungare este mult zdruncinat iar naţiunile componente încep să dorească emanciparea politică” (pp. 72; 75).

În partea a II-a a cărţii, Anul 1915, Wl. Chirovici a utilizat aceeaşi matrice de expunere din partea I, Anul 1914. Anul 1915 a fost diferit de cel precedent.“Anul 1915 nu mai oferă Puterilor Centrale avantajele pe cari iniţial le-au avut în 1914. Pe deoparte, superioritatea cantitativă a forţelor a trecut în cumpăna Antantei, iar pe de altă parte, iniţiativa operaţiunilor, manifestată cu ascendant de nediscutat la începutul anului 1914, a suferit lovituri foarte grave, insuflând Comandamentului german mai multă prevedere în executarea diferitelor operaţiuni ulterioare. Avantajul iniţial al forţelor, obţinut de astădată de Puterile Antantei, se va îmbunătăţi treptat, câmpul de exploatare fiind foarte vast. Nu acelaş avantaj se prevede pentru Centrali, cari sunt nevoiţi să recurgă la artificii pentru crearea de noui unităţi, micşorând numărul regimentelor de infanterie din fiecare divizie. (…) Faţă de cele relatate, apreciem că pentru Puterile Centrale ofensiva se impunea pentru motivul că în viitor problemul pentru ele va deveni greu şi complex. Factorul timp va fi cel mai mare duşman. Teatrul de războiu german, cu fiecare zi ce trece, va fi secătuit de energii. Germania şi Austro-Ungaria se prezintă ca o mare cetate învestită (încercuită, asediată – compl. DP), care va trebui să capituleze complect epuizată, dacă enorma massă de oameni nu va căuta o ieşire din cetate pentru a rupe cercul de învestire” (pp. 76; 78).

Caracterizarea generală anterior prezentată s-a regăsit în evoluţia evenimentelor militare pe frontal de Vest (pp. 79 – 87), de Est (pp. 87 – 104), italo – austriac (pp. 104 – 108), austro – sârb (pp. 108 – 113), de la Dardanele (pp. 113 – 114), de pe celelalte teatre de operaţiuni militare (pp. 114 – 115). Situaţia militaro – politică de la sfârşitul anului 1915 era complicată: “Operaţiunile din cursul acestui an, a precizat autorul, nu au adus nici unuia din beligeranţi deciziunea (iniţiativa strategică – tactică – compl. DP) atât de mult căutată. Din punct de vedere militar, Puterile Centrale au purtat succese demne de remarcat, cari dacă nu au putut conduce la deciziune, a reconfortat spiritele cari manifestau vădite înclinări pacifiste. Ca rezultat al operaţiunilor executate, Puterile Centrale deţin întinse teritorii inamice. Menţinute şi în 1916, (teritoriile inamice ocupate –compl.DP) vor contribui la ameliorarea situaţiei interne, resimţităputernic din cauza «blocussului Antantei».Dacă la Antantă nu putem remarca succese de natura celor înregistrate (de Puterile Centrale – compl.DP), putem însă sconta pentru viitor (în 1916 – compl.DP) o situaţie mai bună. (…) Un singur avantaj au Puterile Centrale. Constituiesc încă un bloc compact cu suficiente posibilităţi de a manevra pe linii interioare. Pentru utilizarea acestui avantaj trebuia creiat un Comandament Unic. Nu s-a putut ajunge la aceasta şi situaţia favorabilă în spaţiu nu va putea fi exploatată în folosul operaţiunilor ulterioare. Tendinţele Aliaţilor sunt divergente” (pp. 115 – 117).

Anul 1916 a fost anul de mijloc, anul liniei de simetrie temporală a Primului Război Mondial, în care statele aliate ale celor două tabere combatante au încercat să aplice planurile de luptă nematerializate din diferite motive în 1914 – 1915, să rezolve problemele restante din prima etapă a războiului sau să atragă noi ţări în luptă, pentru a înclina balanţa victoriei în favoarea lor. Ca urmare, pe fronturile de Vest (pp. 118 – 140), de Est (pp. 140 – 155), austro – italian (pp. 155 – 161), de la Salonic (pp. 161 – 165), pe alte teatre de operaţiuni (pp. 196 – 199) s-au desfăşurat lupte intense, sângeroase, de durată (de ex. la Verdun, în NE Franţei), cu un puternic impact, multisectorial, asupra beligeranţilor şi a populaţiei civile. Intrarea României în Primul Război Mondial a generat noi speranţe, planuri de operaţii, lupte, tragedii, pierderi teritoriale, victime, deziluzii etc. “Două au fost motivele, a precizat Wl. Chirovici, cari au condus la hotărârea României de a intra în război alături de Antantă: 1. Desrobirea Ardealului, a cărui populaţiune românească suferea sub o dominaţiune nedreaptă; 2. Paralizarea acţiunei austro – ungare de a asigura hegemonia în Balcani Bulgariei, care la rându-i ridicase pretenţiuni asupra Dobrogei, afirmând sus şi tare că frontiera naturală dintre România şi Bulgaria nu poate fi alta decât Dunărea” (p. 165). Tratatul secret de alianţă politico – militară între România – Antanta a fost semnat la 4 / 17 august 1916, ţara noastră intrând efectiv în război la 15 / 28 august 1916.

Autorul a sintetizat astfel „Planul de campanie român: Ofensivă imediată, cu majoritatea forţelor, contra Austro – Ungariei, în scopul de a pune stănire dintr-un prim salt pe toate trecătorile munţilor; apoi înaintare concentrică pivotând pe Orşova, pentru a se ajunge cu grosul forţelor pe linia Mureşului mijlociu, unde se prevedea prima mare bătălie. După aceia, continuarea operaţiunilor pentru atingerea liniei: Debreţin – Bichis Ciaba – Arad – Timişoara. Obiectiv final: Budapesta. Defensivă pe Dunăre şi în Dobrogea, până la sosirea ajutorului rusesc, după care se va trece la ofensivă pentru ocuparea liniei: Rusciuk – Şumla – Varna” (pp. 168 – 169). După ce a prezentat acţiunile militare de acoperire a graniţelor / frontierelor beligeranţilor şi dizlocarea forţelor armate ale acestora, Wl. Chirovici a formulat câteva Observaţiuni referitoare la intrarea României în Primul Război Mondial: războiul ofensiv era singura opţiune a ţării noastre în Campania anului 1916, pentru a-şi atinge idealul politico – militaro – naţional şi pentru a se integra organic în planul general de război european al Antantei în vara anului 1916; obiectivul militar principal a fost ofensiva în Ardeal pentru eliberarea sa de     sub ocupaţia milenară ungară; repartizarea forţelor şi resurselor militare a fost realistă, conform planurilor de campanie pentru anul 1916. Campania armatei române din 1916 a fost prezentată sintetic de autor, care a formulat judicioase şi realiste Observaţiuni (pp. 174 – 195).

Cauzele înfângerii armatei române în campania din 1916, cu toate consecinţele negative, în viziunea lui Wl. Chirovici, au fost: atacul din spate germano – bulgar în Dobrogea şi oprirea ofensivei româneşti în Transilvania; insuficienţa forţelor româneşti angrenate în ofensiva din Ardeal; insuficienta dotare a armatei române cu material modern de război (armament, muniţie etc.); slaba colaborare cu armata rusă (pp. 194 – 195). Sfârşitul anului 1916 a fost îngrijorător pentru Tabăra Puterilor Centrale, înconjurată de armatele Antantei. Eşecul de la Verdun a fost parţial compensat de înfrângerea temporară a României şi de ocuparea Olteniei, Munteniei, Dobrogei. Germania, care sprijinea militaro – politic Austro – Ungaria, a adoptat o poziţie de apărare şi de conservare a forţelor armate, a armamentului, a muniţiilor. În decembrie 1916, cancelarul german a citit în Reichstag o declaraţie prin care propunea Puterilor Antantei încheierea păcii pe principiul status quo ante, ofertă respinsă însă de Franţa – Anglia – Rusia (pp. 200 – 202).

Anul 1917 a fost cel al iniţiativelor şi ofensivelor Antantei împotriva armatelor Puterilor Centrale. În defensivă şi în retragere pe frontal de Vest (pp. 203 – 222), în ofensivă pe frontal de Est (pp. 222 – 250), în defensivă, ulterior în puternică ofensivă în octombrie – decembrie pe frontul italo – austriac, armata germană şi-a concentrate eforturile în răsăritul Europei (pp. 250 – 254) şi în zona Alpilor italieni, încercând să obţină victorii decisive, cu ajutor austro – ungar, împotriva Rusiei, României şi Italiei, înaintea intrării effective în luptă a armatei nord – americane. Pe frontul românesc, armatele româno – ruse, după ofensiva şi victoria de la Mărăşti, au oprit ofensiva germano – austriacă la Mărăşeşti şi Valea Oituzului (pp. 224 – 248). După lovitura de stat a comuniştilor bolşevici ruşi la Petrograd de la 25 octombrie / 7 noiembrie 1917 şi a armistiţiului germano – rus de la 22 noiembrie / 5 decembrie 1917, România a fost forţată să încheie, la rândul ei, armistiţiul cu Puterile Centrale la Focşani, la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917, rămânând complet izolată în Estul Europei.

Anul 1917, a concluzionat autorul, deşi nu a adus deciziunea niciunuia din beligeranţi, este totuş bogat în evenimente. A început sub auspicii îmbucurătoare pentru Antantă şi se termină cu succese militare răsunătoare pentru Puterile Centrale. (…) În general, în cursul anului 1917, Germania a ştiut să uzeze foarte bine de forţele sale. (…) Bătăliile din 1917 au afirmat încă o dată superioritatea ofensivei asupra defensivei” (pp. 259; 260). La începutul anului 1918, “(…) Antanta nu putea să privească cu încredere în viitor. Prăbuşirea Rusiei constituia o pierdere ireparabilă; superioritatea numerică, care se menţinuse atât de bine timp de 3 ani, trecea de astă dată de partea inamicului. (…) Germania va căuta să exploateze această situaţie favorabilă prin întreprinderea unei ofensive în stil mare pe frontal occidental, mai înainte de a debarca în Franţa efectivele americane. Este de întrevăzut că iniţiativa operaţiunilor va trece din nou de partea Germaniei. Antanta va adopta defensiva până la câştigarea superiorităţii numerice sau până la găsirea unei situaţii favorabile, pentru a trece din nou la atac” (p. 265).

După încheierea foarte avantajoasă pentru ea a tratatelor de pace cu Ucraina (februarie 1918), Rusia Sovietelor (martie 1918) şi România (martie / mai 1918), Germania a transferat rapid majoritatea trupelor de pe frontul de Est / românesc pe frontul de Vest, pentru susţinerea ofensivei finale împotriva armatelor Antantei. Dar ofensivele germane de primăvară (martie – aprilie 1918) şi de vară (mai – iulie 1918) nu şi-au atins obiectivele stabilite initial, Germania pierzând iniţiativa strategică şi tactică şi speranţa victoriei finale pe frontal de Vest şi în Primul Război Mondial. Contra-ofensiva franceză (iulie – august 1918) a stabilizat frontul de Vest, iar ofensiva antantistă, cu sprijin nord – american (august – noiembrie 1918), a obligat armata germană obosită să se retragă succesiv către Rin. După capitularea austriecilor, turcilor şi bulgarilor, germanii înşişi, cu armatele aliate la graniţa de Vest a Reich-ului, au capitulat la 11 noiembrie 1918 şi operaţiunile militare pe frontal de Vest au încetat, după 4 ani şi 4 luni de crâncen război (Anul 1918, pp. 265 – 315).

Semnarea tratatelor de pace dintre învingători şi învinşi (1919 – 1920) a pus capăt primei conflagraţii mondiale, numită şi “marele război”.În Anexa nr. 1, Wl. Chirovici a publicat Tabelul forţelor române mobilizate în Primul Război Mondial: 19.843 generali şi ofiţeri, 1.190.313 trupă (subofiţeri şi soldaţi), 281.210 “animale” (de luptă, de tracţiune etc.). În Anexanr. 2 a rezumat Telegrama din 2 iulie 1916 a generalului comandant “en chef” al armatei franceze, către Legaţia Franţei la Bucureşti, prin care expeditorul exprima clar şi hotărât esenţa mesajului către conducerea ţării noastre: “(…) România va trebui să intervină «acum sau niciodată»”în Primul Război Mondial (p. 319).

Autorul, combatant pe frontal românesc în Primul Război Mondial, a scris un curs de istorie militară a “marelui război”, fără a prezenta Campania armatei române în Ungaria Sfaturilor din 1919, util şi interesant, atât pentru anul 1930, cât şi pentru 2015. Evident, motivaţiile şi criteriile evaluărilor evenimentelor din perioada 1914 – 1920 sunt parţial diferite în 2015 faţă de 1930. Astfel, dacă în 1930 cartea – curs a lui Wl. Chirovici era necesară şi utilă pentru formarea profesională – patriotică a unor noi serii de tineri ofiţeri ai armatei României Mari, în 2015 contribuţia prezentată în aceste rânduri este interesantă din punct de vedere ştiinţific, istoriografic, al modului de percepere a Primului Război Mondial la un deceniu de la încheierea sa, în cadrul corpului ofiţerimii române anterior combatante pe frontul românesc. Cartea mai este interesantă şi sub aspectul bibliofilic. Analizele şi logica prezentării evenimentelor politico – militare ale Primului Război Mondial sunt realiste, pertinente, concise, adresate prioritar grupului – ţintă vizat, confirmate ulterior de cercetările de istorie militară despre conflagraţia mondială.

Bibliografia tematică selectivă, minimală, cuprinde 8 titluri de autori români, francezi, germani (p. 2).De ajuns, a considerat autorul, pentru documentarea unui manual de istorie militară – politică a marelui război mondial, cu adresabilitate şi finalitate precise. Incomplet, consider eu, pentru lărgirea orizontului informaţional al curioşilor şi cititorilor civili, deşi autorul putea consulta şi alte referinţe bibliografice tematice apărute în România şi în străinătate până în 1930 (vezi lista!). De asemenea, cărţii / cursului i-au lipsit hărţile şi schemele tematice complementare, lămuritoare, explicative ale analizelor şi consideraţiilor generale sau particulare (Observaţiuni) din lucrare, crochiuri cartografice atât de necesare unei temeinice pregătiri a viitorilor ofiţeri de trupă sau de Înalt Comandament / Mare Stat Major. Probabil că existau seturi de hărţi şi crochiuri tematice plane sau în relief complementare manualului – curs.Nu ştiu încă dacă contribuţia didacticistă a maiorului Wl. Chirovici a fost de uz intern instituţional sau a fost vândută prin librării şi standuri de carte. Autorul a fost ofiţer de carieră şi nu istoric de carieră!

O carte care astăzi se găseşte foarte greu la anticari şi rarissimă la marile biblioteci, cu acoperire naţională, ale României, trecută la Index şi retrasă din depozitele de carte prin 1948 – 1950. Un ofiţer de carieră şi un profesor de istorie militară uitat astăzi. Din aceste motive, am considerat necesar să prezint sumar o istorie militară a Primului Război Mondial, cu autor român, la comemorarea centenarului izbucnirii marii conflagraţii mondiale.

 

– Antipa Gr., L’occupation ennemie de la Romanie et ses conséquences économiques et sociales, Paris, [1929];

– Averescu Alexandru, general, Operaţiile de la Flămânda, Bucureşti, 1924;

– Bacalbaşa Constantin, Capitala sub ocupaţia duşmanului, 1916 – 1918, Brăila, [1921];

– Bârzotescu Laurenţiu, colonel, Contribuţiuni la istoria războiului nostru. Planul de operaţii al Puterilor Centrale contra României şi planul de operaţii roman din 1916, Bucureşti, 1923;

– Bârzotescu Laurenţiu, colonel, Contribuţiuni la istoria războiului nostru. Ofensiva germană – austriacă la nord de Focşani, iulie – august 1917 (după lucrările şi documentele germane), [Bucureşti, 1921];

– Bârzotescu Laurenţiu, colonel, O amintire. Operaţiunile iniţiale din Dobrogea 1916, Bucureşti, 1925;

– Basilesco Nicolas, La Roumanie dans la guerre et dans la paix, tome I – II, paris, 1919;

– Berthelot Henri, général, „Sur le front roumain en 1917 (I)”, în La Revue de France, nr. 16 / 15 august 1927, Paris;

– Brătianu Vintilă I., Pacea de robire [Buftea – Bucureşti, 1918], Bucureşti, 1919;

– Brusilov, A.A., Mémoires du Général Broussilov. Guerre 1914 – 1918. [Paris], 1929;

– ٭٭٭, Campania română din 1916, traducere din limba engleză, Iaşi, 1918;

– Civrieux, comandant, Intervenţia României şi campania din Muntenia [1916], Iaşi, 1918;

– Comnène N.P., Notes sur la guerre roumaine (1916 – 1917), Laussane, Paris, 1918;

– Culcer I., general, Note şi cugetări asupra campaniei din 1916, în special asupra operaţiunilor Armatei I-a, Iaşi, 1918;

– Czernin Ottokar, Im Weltkriege, Berlin – Wien, 1919;

– Dabija G.A., general, Armata română în războiul mondial (1916 – 1918), vol. I – II, Bucureşti, Bucureşti, [1928 – 1930];

– Danilov Youri, La Russie dans la guerre mondiale (1914 – 1917), Paris, 1927;

– Decusară E.C., România sub ocupaţiunea duşmană, fasc. I, Organizarea şi activitatea poliţiei militare, Bucureşti, 1920;

– Dénikine A.I., général, La décomposition de l’armée et du pouvoir [en Russie], février – septembre 1917, Paris, 1922;

– Djuvara Mircea, La guerre roumaine 1916 – 1918, Nancy – Paris – Strasbourg, 1919;

– Djuvara Mircea, Les sacrifices roumains, Paris, 1919;

– Drăghiceanu Virgiliu N., 707 zile subt cultura pumnului german, Bucureşti, 1920;

– Falkenhayn Erich von, général de l’infanterie, Le Commandement Suprême de l’Armée Allemande 1914 – 1916 et ses décisions essentielles, Paris, 1920;

-Găvănescul C., general, Manolescu Ion, general, Războiul cel mare 1914 – 1918, vol. I – III, Bucureşti, [1924];

– Găvănescul C., general, Războiul nostru pentru întregirea neamului (august 1916 – aprilie 1918). Epopeea română, Iaşi, 1918;

– Georgian Ilie I., România sub ocupaţiunea duşmană, fasc. II, Exploatarea economică a ţării, Bucureşti, 1920;

– Iliescu Dumitru, general, Documente privitoare la războiul pentru întregirea României, Bucureşti, 1924;

– Ioaniţiu Alexandru, lt. – colonel, Războiul României (1916 – 1919), vol. I – II, Bucureşti, [f.a.];

– Ionesco Take, Souvenirs, Paris, 1919;

– Iorga Nicolae, Războiul nostru în note zilnice, 1914 – 1918, vol. I – III, Craiova, [1921 – 1923];

– Kiriţescu Constantin, Istoria Războiului pentru întregirea României, 1916 – 1919, vol. I – III, Bucureşti, 1922;

– Larcher M., commandant, La Grande Guerre dans les Balkans. Directions de la guerre, Paris, 1929;

– Ludendorff Erich, Souvenirs de guerre (1914 – 1918), t. I – II, Paris, 1920 – 1921; idem, Amintiri din război, vol. I, Bucureşti, 1920;

– Ludendorff Erich, Conduite de la guerre et politique, Paris, 1922;

– Mărdărescu G.D., general, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei (1918 – 1920), Bucureşti, 1921;

– Marghiloman Alexandru, Note politice, 1897 – 1924, vol. I – III, Bucureşti, 1927;

– Paléologue Maurice, La Russie des Tsars pendant la Grande Guerre, vol. I – II, Paris, 1921;

– Popovici Ioan, general, Bătălia de la Sibiu 12 – 16 septembrie 1916, Roman, 1918;

– Radu Teodor, maior, „Vânătorii de munte”. 1916 – 1918. Înfiinţarea, pregătirea şi luptele lor, Târgovişte, 1920;

– Sazonov S., Les Années fatales. Souvenirs (1910 – 1916), Paris, 1927;

– Socec Alexandru I.V., general, Episod din bătălia de pe Argeş (Neajlov), Bucureşti, 1922;

– Ştefănescu – Serdaru Virgiliu, Lupta de la Mărăşeşti – Oituz, Bucureşti, 1919;

– Stere Constantin, Marele război şi politica României, Bucureşti, 1918;

– Stoenescu Al.I., general, În ploaia de gloanţe. Note din carnetul de campanie (1916 – 1918), Bucureşti, 1919;

– Stoenescu Anibal, Din vremea ocupaţiei, Bucureşti, 1927;

– Stoenescu Nic. Sc., lt. – colonel, Bătălia de la Mărăşti, Bucureşti, 1930;

– Tăutu Teodor, general, Din războiul pentru întregirea neamului. Carnet de câmp cuprinzând aprecieri (…) asupra luptelor de la Cerna. 14 august – 23 noiembrie 1916, Ploieşti, 1925;

– Teodorescu Constantin, general, Turtucaia. Studiu tactic şi cauzele înfrângerei, Braşov, 1922;

– Ursu J., Pourquoi la Roumanie a fait la guerre, Paris, 1918;

– Winogradsky, général, La guerre sur le front. En Russie – En Roumanie, Paris, 1926;

– Zagoritz Constantin, lt. – colonel, Bătălia de la Turtucaia, Sibiu, 1921.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5