Principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen sau Prințul Nicolae al României (de la 10 aprilie 1937, când s-a exilat, Nicolae Brana) s-a născut la 5 august 1903, la Sinaia și a murit la 9 iunie 1978, la Madrid (Spania), fiind înmormântat la Prilly, lângă Lausanne (Elveția). A fost căsătorit cu Joanna Lucia Dumitrescu-Doletti și cu Maria Thereza Lisboa y Figueira de Mello, dar nu a avut copii. A absolvit Colegiul din Eton, de lângă Windsor (Marea Britanie), și Școala Navală din Wembley (Londra). A făcut parte, ca prim-regent, din Consiliul de Regență al României (20 iulie 1927-8 iunie 1930). A fost președinte al Consiliului Superior al Aeronauticii, amiral al Flotei Regale Române și inspector general al Armatei Regale Române. A participat la diferite festivități și a prezidat diverse societăți și asociații sportive sau de caritate. Este autorul volumelor „Manual de ski – tehnica alpină pentru toți” (1940) și „În umbra coroanei României” – memorii nefinalizate (1991).

Mihai Traicu s-a născut la 21 aprilie 1919 și a murit la 27 februarie 2017, la Broșteni, județul Suceava, unde a și fost înmormântat. A fost căsătorit și a avut doi fii și două fiice vitrege. A absolvit Seminarul Teologic Monahal Ortodox Român de la Mănăstirea Cernica, județul Ilfov, Școala de Subofițeri din Radna, județul Arad și Școala de Subofițeri din Câmpulung Muscel, județul Argeș. A fost călugăr la Mănăstirea Secu, județul Neamț și a participat la luptele de la Radna și Păuliș. A activat, timp de 35 de ani, ca profesor de biologie și, vreme de 27 de ani, ca director la Școala Gimnazială din Broșteni și la Liceul Tehnologic Nicolai Nanu din același oraș până în anul 1980, când s-a pensionat. A primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Broșteni (2009). A rememorat amintirile sale despre Prințul Nicolae al României într-un interviu realizat la 2 martie 2013, la fosta Casă a administratorilor Domeniilor Coroanei din oraș, care a aparținut acestuia.

• – Vă rog să vă prezentați.
• – Mă numesc Mihai Traicu.
• – Cine a deținut Casa administratorilor Domeniilor Coroanei?
• – A aparținut, pe rând, Regelui Carol I și Regelui Ferdinand I, iar ultimul proprietar a fost Prințul Nicolae, care avea aici păduri.
• – Când a fost construită?
• – A fost ridicată în 1895, odată cu școala, când Broștenii erau proprietatea Regelui Carol I, care a cumpărat-o, în 1877, de la boierul Constantin Balș.
• – Cine avea grijă de „Casa Regală”, așa cum i se mai spune?
• – Era întreținută de Micu Popovici, care administra treburile moșiei; în 1953, mai erau în comună urmași ai lui.
• – Prințul Nicolae venea des la Broșteni?
• – Clădirea era mereu la dispoziția lui când ajungea aici; de aceea, era îngrijită și păstrată pentru el.
• – Faceți o descriere a casei, așa cum arăta pe atunci.
• – Clădirea avea un singur nivel și 12 camere, fără balcon și terasă; în curte, nu existau dependințe – doar alei, brazi, câțiva tei, tufe de lilieci, multe alte flori și gazon în fața clădirii, până la șosea, iar, în spate – o fântână. Curtea era împrejmuită cu un gard, iar intrarea se făcea pe o poartă centrală. Totul arăta frumos, ordonat și curat – se cunoștea că proprietatea aparținea unui prinț.
• – L-ați întâlnit pe principe?
• – L-am văzut de multe ori; când venea cu mașina de la Piatra Neamț, învățătoarea ne ducea pe toți, îmbrăcați frumos și curat, să-l întâmpinăm, iar noi strigam: „Ura! Ura! Ura!” El oprea, cobora și ne răspundea făcându-ne semn cu mâna; se apropia de noi, ne privea pe fiecare și ne spunea: „Ce frumoși sunteți!” Uneori, venea și cu Mihai [viitorul Rege Mihai I], care era prinț moștenitor pe atunci – un copil drăgălaș, respectuos și îmbrăcat îngrijit. L-am mai văzut și pe când eram în clasa a II-a la seminarul teologic; venise într-o excursie împreună cu 13 colegi din Clasa Palatină și a trecut prin toate sălile. Ne-a vorbit frumos, românește, ne-a întrebat cum ne simțim și a văzut că eram ordonați și respectuoși; și colegii lui erau la fel de prietenoși și plăcuți.
• – Cum apărea Prințul Nicolae?
• – Era îmbrăcat civil, sportiv și se purta foarte omenos; avea un însoțitor în mașină, dar el conducea de fiecare dată.
• – În localitate, cu ce umbla?
• – Făcea excursii pe jos – mai ales pe Neagra [vale, râu de munte și sat component al comunei Broșteni, pe atunci], care era și a rămas o zonă foarte frumoasă; cu mașinile, plecau mai ales spre Borsec.
• – Ce impresie v-a făcut ca om?
• – Se purta ca un om obișnuit, cu multă bunăvoință față de toți locuitorii; era foarte mulțumit când îl primeam cântând „Trăiască Regele!”
• – Ce părere avea lumea despre el?
• – Toți vorbeau frumos, îl respectau și-l admirau; n-am auzit pe nimeni să spună o vorbă urâtă despre el. Oamenii erau obișnuiți ca prințul moștenitor să aibă dreptul la moșii și, pentru că stăpânea pământuri și păduri, considerau că i se cuvin și-l prețuiau și pentru asta.
• – Cum se purta prințul cu sătenii?
• – Era foarte amabil; se considera un localnic care venea în cadrul familiei.
• – Cât stătea aici?
• – Locuia câteva zile în timpul verii; atunci, veneau mulți excursioniști, cu care se întâlnea, sau prieteni de la București, cazați într-un hotel alăturat.
• – A ajutat în vreun fel comunitatea locală?
• – Sigur; de multe ori, dăruia nevoiașilor lemn de foc sau pentru construcții, iar tinerii care se căsătoreau beneficiau adesea de un ajutor regal pentru a-și face o casă.
• – Ce s-a întâmplat la venirea comuniștilor?
• – Clădirea a fost naționalizată și a devenit ocol silvic, iar pădurea – confiscată și luată în posesia statului, care a administrat tot domeniul Prințului Nicolae.
• – Ce amintire a lăsat prințul în urma lui?
• – O impresie foarte bună, pentru că nu s-a purtat niciodată arogant sau disprețuitor și a ajutat multă lume.
• – Își mai amintesc oamenii de el?
• – Da, îi păstrează și acum o amintire plăcută. N-am întâlnit pe nimeni care să se bucure că i-au luat comuniștii moșia; dimpotrivă, spun că le era mai bine avându-l lângă ei.

Florin Bălănescu