Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Profesorul Sergiu Manolache, neobosit cercetător pe urmele (Mare)lui Eminescu

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Profesorul Sergiu Manolache, neobosit cercetător pe urmele (Mare)lui Eminescu

Primit pentru publicare: 23 Apr. 2019
Autor: D.M. GAFTONEANU, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 23 Apr. 2019
© D. M. Gaftoneanu© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Motto: ,,Profesor îţi este orice om de la care poţi să înveţi ceva.” (Nicolae Iorga)

…Așa l-am cunoscut eu pe d-l profesor Sergiu Manolache: un autor de carte pasionat cu toată ființa dumnealui de universul eminescian al cuvântului scris, om sensibil, extrem de modest și cu un caracter deosebit, o conștiință vie profund atașată fenomenului cultural,  meticulos, echilibrat, un exponent al energiilor pozitive care pune suflet în tot ceea ce face atât ca dascăl la catedră cât și în munca voluntară de cercetare arhivistică sau în viața de familist de zi cu zi. Admirabil om de echipă, mereu binedispus companion plin de energie cu vorbe de duh și de încurajare,  impecabil spirit enciclopedic cu rădăcini puternice ancorate în perimetrul ținutului copilăriei lui Mihai Eminescu, din interminabilele discuții cu Domnia Sa am aflat o mulțime de lucruri referitoare la viața celor care s-au perindat generație după generație pe aceste meleaguri în vremurile de odinioară, săteni de rând sau oameni de seamă. În câteva cuvinte, de la d-l profesor Manolache  am avut destule de învățat și îl consider senator de drept pe lista scurtă a galeriei cunoscuților mei cu un profil de intelectual aparte.

Este o datorie de onoare să recunosc în mod public că dumnealui îi datorez sprijinul necondiționat într-un moment de răscruce al cercetărilor la Arhivele Naționale și în cele ale comunelor din vecinătatea Botoșaniului, în ampla investigație pe cont propriu asupra filierei strămoșilor familiei mele, într-o perioadă în care, cu umor o subliniez,  majoritatea celor cu care am interacționat, de la cei din domeniu până la distinsele autorități, cu toții parcă își dăduseră mâna într-un scenariu de proastă factură ca să nu mai pot înainta un pas, și nu voi mai adăuga aici și împământenitele ironii ale folclorului de breaslă. Parcă niciodată în istoria recentă a țării la noi nu se vorbește mai puțin de respectul pentru valoare și de floarea rară a recunoștinței într-o lume debusolată, în derivă, dar în care, în schimb, pe un sol în care o brumă de cultură generală este și aceea, în cel mai fericit caz, pe post de cenușăreasă, se prind cu mare ușurință rădăcinile otrăvitoarei buruieni care este ,,pir”-ul (abreviere sarcastică pentru prostie, invidie și răutate, n.a.). Cum, vorba unui fost președinte american, un drum fără obstacole (foarte probabil că) nu duce nicăieri, cei anterior fugitiv pomeniți pot fi cu adevărat mândri că, într-un mod original, perfect adevărat, prin respingere ostentativă, m-au mobilizat și au sprijinit și ei cumva acest demers al meu pe care-l apreciez ca fiind unul cu rezultate cu mult peste așteptări. Amuzant este că de-a lungul timpului deseori și d-l profesor a avut parte, vorba vine, de o entuziastă susținere  cam pe aceleași coordonate ale vorbelor meșteșugit presărate cu promisiuni gârlă, dar fără niciun fel de acoperire, din imperiul atotcuprinzător al indiferenței fără frontiere.

La momentul  la care am făcut trimitere eram aidoma unui Don Quijotte sau/și a unui anonim Moise prin pustiu orbecăind în căutarea acului cu fân, mai exact… undeva în timp și spațiu, pe baza unei fascinante povestiri auzite demult, în copilărie, a controversatului personaj care a fost străbunicul meu patern. Acesta, după jumătatea sec. al XIX-lea, prin 1865, cred, fiind în etate de aproximativ 40 de ani, se separase de-a binelea de familia lui și plecase în lumea largă, după care, celor de acasă, informațiile despre el, păstrate apoi pe cale orală în memoria urmașilor, le-au parvenit sumar și sporadic. După consultările repetate cu d-l prof. Manolache, știind că înaintașul meu locuise în zona comunei Cucorăni, și pe baza minimului de date personale certe cunoscute, identificarea străbunicului a fost extrem de ușoară, având în vedere și cele circa o sută de documente din registrele de stare civilă, ale parohiei și primăriei de la Cucorăni în care i-am găsit numele ca morar, vătaf-delegat-împuternicit al satului Cătămărești (azi, Cătămărești-Vale), consilier local și paracliser al bisericuței familiei Eminescu cu hramul ,,Sfintii Voievozi Mihail și Gavril”.  Fusese proprietar de moară ce lucra pentru toate satele din jur la Balta Murăreștilor, la ,,luncuță”, pe pârâul Luncii (pârâu cântat de Eminescu în poeziile sale, spune I. D. Marin), afluent al Dresleucii. Acolo a avut o a doua familie (a urmat, știam de mic copil, și o a treia, în Botoșani), la distanță de 1 km de Memorialul de la Ipotești. Din familia avută la Cătămărești i-am găsit pe urmașii familiilor Vasilică și Axiniei, iar din familia de la Botoșani pe cei din familiile Donisan, Szekeres, Crețu, Murariu, Fetcu, Didi, Albotă, acolo unde încă sper că nu se va confirma până la urmă că puținele documente rămase de pe vremea străbunicului meu au fost distruse din nepricepere sau, poate, cine mai știe, cu rea intenție. Am găsit legături oarecum inexplicabile la prima vedere (dacă nu știi istoria lor) între satul meu natal de pe malul Siretului, dovedit de cronici încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, și străvechiul Ipotești- ambele aveau legătură cu moșia de la Dumbrăveni a familiei boierești Balș, precum și o anumită migrație între cele două localități, pe lângă familia preotului Neculai Kanano-Hackman (1863), a descendenților unei populații de sorginte răsăriteană dintre care câțiva, din familia Ciornei, își duc somnul de veci lângă părinții Poetului. Amintesc în trecere și binecunoscuta povestioară a copilului natural al lui Mihai Eminescu și al frumoasei fiice a morarului din Cucorăni, nepoată străbunicului meu, relatare despre care am strâns destule date din documentele vremii și despre care s-ar părea că nu vom afla niciodată cu certitudine cât adevăr conține. Vorbind cu recunoștință despre susținerea necondiționată a d-lui profesor Manolache, demn promotor al literaturii sănătoase și al culturii autentice, subliniez încă o dată regula de aur pe care mi-am autoimpus-o în modestele mele articole din spirit de solidaritate cu oamenii de cultură, aceea de a reține numai opera și latura frumoasă a personalității lor umane, restul îl las cu totul în seama necrofagilor căutători de pete în Lună și în Soare.

Profit de context pentru a le reaminti o dată în plus amabilitatea și de a le aduce mulțumiri pentru conturarea investigației mele în arhive și d-lui ing. Iosub, dnei Ana Florescu-Coșereanu, preotului Ioan Canciuc, d-lui col. Balanovici, d-lui prof. Median, d-nei director Lucia Olaru Nenati, d-lui prof. Dan Prodan, d-lui director Melniciuc, d-nei director Cornelia Viziteu, d-lui prof. Georgică Manole, d-lui prof. Corneliu Filip, dnei Giuliana Patrar-Botușan, dnei Rodica Crăcană, dnei Geta Zaharia, dlui Iulian Moldovan, dlui Corneliu Fodor, dlui Dan Stănescu, d-lui prof. Ion Ionescu-Bucovu, dnei Anca-Petronela Bilius, cu binevenitele scuze de rigoare dacă voi fi uitat pe cineva.

După eminescologul I. D. Marin, pe care, din cât am putut cuprinde în cele citite, printre altele, l-am perceput ca un explorator extrem de avizat al ambientului natural eminescian, profesorul Sergiu Manolache este astăzi cel mai recunoscut depozitar al informațiilor despre locurile în care a văzut lumina zilei Marele Poet, un cronicar Neculce într-o viziune modernistă, așa cum îl tachinăm prietenește și cu multă admirație. Vă invit să-i parcurgeți monumentala lucrare  ,,Sub zodia Luceafărului” sau  ,,Două veacuri de școală pe meleag eminescian”, ,,De la Cucorăni la Eminescu”, ,,Cucorăni- pagini de istorie”, ca să nu mai menționez și numeroasele articole de specialitate publicate. Recent, l-am urmărit cu empatie cât de emoționat era în alocuțiunile rostite la întâlnirea cu copiii de la școala din Cucorăni,  un așezământ educațional ce poartă amprenta Domniei Sale, apoi la reuniunea cu ultimii descendenți ai familiei ,,luminate” de voievozi și de mitropoliți Callimachi, o intrigantă regăsire pe treptele istoriei a strănepoților trăitorilor pe pământurile care alcătuiau altădată moșia de la Stâncești și Cătămărești, ,,cotune” surate vecine cu Ipoteștiul familiei (boiernașu)lui Gheorghieș și Raluca Eminovici.

Alături de pasiunea pentru Eminescu, numeroșii ani petrecuți ca dascăl în mediul rural, muzeul etnografic înființat la Cucorăni, excursiile organizate cu elevii prin țară, rezultatele foarte bune obținute la diverse manifestări culturale, pasiunea pentru vioară, participarea la simpozioane științifice sau lansări de carte, toate se constituie în argumente solide care creionează profilul unui solitar alergător de cursă lungă în maratonul fără de sfârșit al celor care urmăresc păstrarea nealterată a ființei naționale și a identității românești.

D-le profesor Sergiu Manolache, întrucât ați intrat pe linia continuă în cel de-al 70-lea an al vieții, cu riscul de a fi bănuit că am luat în mod neprincipial startul printre cei care vă aduc omagii, permiteți-mi ca prin această succintă prezentare să fiu totuși primul care vă dorește sănătate și putere de muncă, pentru că mai aveți încă multe lucruri de dus până la capăt cu conștiinciozitatea Dvs. deprinsă din arealul Bucovinei cu influențe nemțești.

Vă urez LA MULȚI ANI, domnule profesor! D.M. Gaftoneanu, Botoșani, aprilie 2019.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.587 de abonați

4 comentarii la acestă însemnare

  1. Pușcașu Mircea spune:

    Felicitări!

  2. valentina spune:

    ”Este o datorie de onoare să recunosc în mod public că dumnealui îi datorez sprijinul necondiționat într-un moment de răscruce al cercetărilor la Arhivele Naționale și în cele ale comunelor din vecinătatea Botoșaniului, în ampla investigație pe cont propriu asupra filierei strămoșilor familiei mele, într-o perioadă în care, cu umor o subliniez, majoritatea celor cu care am interacționat, de la cei din domeniu până la distinsele autorități, cu toții parcă își dăduseră mâna într-un scenariu de proastă factură ca să nu mai pot înainta un pas, și nu voi mai adăuga aici și împământenitele ironii ale folclorului de breaslă. Parcă niciodată în istoria recentă a țării la noi nu se vorbește mai puțin de respectul pentru valoare și de floarea rară a recunoștinței într-o lume debusolată, în derivă, dar în care, în schimb, pe un sol în care o brumă de cultură generală este și aceea, în cel mai fericit caz, pe post de cenușăreasă, se prind cu mare ușurință rădăcinile otrăvitoarei buruieni care este ,,pir”-ul (abreviere sarcastică pentru prostie, invidie și răutate, n.a.). Cum, vorba unui fost președinte american, un drum fără obstacole (foarte probabil că) nu duce nicăieri, cei anterior fugitiv pomeniți pot fi cu adevărat mândri că, într-un mod original, perfect adevărat, prin respingere ostentativă, m-au mobilizat și au sprijinit și ei cumva acest demers al meu pe care-l apreciez ca fiind unul cu rezultate cu mult peste așteptări.”

    Remarcabil articol, remarcabil elogiu adus domnului profesor Sergiu Manolache, cel care v-a sprijinit necondiționat ”într-un moment de răscruce al cercetărilor la Arhivele Naționale și în cele ale comunelor din vecinătatea Botoșaniului, în ampla investigație pe cont propriu asupra filierei strămoșilor familiei mele”… Drum lin către lumina adevărului… Cu prețuire!

  3. Elena Dan spune:

    Revista Luceafărul se interesează îndeaproape, pe bună dreptate, de tot ce se scrie despre Eminescu. Cum se face, mă întreb, că n-a scos nimeni nici o vorbuliță despre cea mai recentă cercetare eminesciană, cuprinsă în cartea Nențeles rămas-a gândul. Adevăruri absolute în poezia lui Eminescu, care întoarce cu o sută optzeci de grade direcția de examinare a poeziei marelui poet ? Cartea a fost trimisă și revistei și Bibliotecii județene Botoșani chiar de autor. Mulțumesc pentru răspuns.

  4. admin spune:

    Dnei Elena Dan,
    Răspunsul redacției Revistei Luceafărul (www.luceafarul.net): NU S-A PRIMIT ACEASTA CARTE LA REDACȚIE. VERIFICAȚI ENUNȚUL COMENTARIULUI SAU FAPTA DESCRISĂ!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5