Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Radeş Pandelica, scriitoare, nici ea prea prezentă în publicistica ieşeană…

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Radeş Pandelica, scriitoare, nici ea prea prezentă în publicistica ieşeană…

Primit pentru publicare: 09 Sept. 2018
Autor:  Ion N.  OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 09 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Am mai apucat vemea, dar citesc nostalgic, despre vremea când scriitorii, breasla lor, prin societăţile de creaţie, nu numai că organizau adevărate caravane în public de prezentare a autorilor şi opera lor, dar şi scriau despre aceasta, să rămână document de amintire în veacuri…

       Ce se întâmplă astăzi am scris mai ieri în ceea ce am numit „umbre”, muzicologul Viorel Pascu despre opera lui Ciprian Porumbescu şi scriitorul huşean Constantin Ghiban, ultimii şi  ei nişte uitaţi, lângă ei pusă, acum, altă personalitate, „Pandelica Radeş la 80 de ani”, medalion semnat de Georgică Manole şi publicat în Luceafărul la 24 iulie 2015, însemnând astăzi pentru ea 83 de ani.

        Din ceea ce scrie Georgică  Manole şi păstrează ca document relevant redacţia, înţeleg că actuala alegere, alăturarea celor două referiri, Oprea-Manole, face din destinele evocate nu doar personaje istoric-literar-muzicale, ci lecţii de viaţă ale momentului, că precum în cazul celor amintiţi de mine, Ghiban despre Ciprian Porumbescu, aţi citit ceva despre optagenara de la Iaşi, la 24 iulie a.c., un „La Mulţi Ani!, Doamnă”, dacă nu mai mult? Să nu uităm, publicistica, chiar cea nesubvenţionată, are specialişti de investigare în tot felul de probleme mărunte, neinteresante, cu atât ar trebui să fie pe fază, în ceea ce înseamnă viaţa omului mai cu seamă la o anumită vârstă…

       Din ceea ce scrie Georgică Manole şi valorifică redacţia, cei doi scriitori ieşeni, Ghiban şi Radeş, se aseamănă nu doar întrucâtva, colaborarea doamnei Radeş cu Dumitru Chiuc, absolvent de Conservator, o determină, cum se întâmplase şi cu Ghiban, nu numai să trăiască muzica, ci „nu i-a trebuit mult” şi „a încercat şi în arta sunetelor”, a abordat vechi melodii, după tradiţii, patriotice, gen versurile „Doamne, ocroteşte-i pe români” ori „Salut frăţesc”, propriile-i versuri pe suport popular. Mai mult, spune analistul, precum Dimitrie Cantemir sau Anton Pann, cum făcuseră grecii în antichitate şi în evul mediu, celţii şi trubadurii, strămoşii noştri,poeta, Pandelica Rareş, ne îndeamnă, ca în actualitate,să mergem la Ciprian Porumbescu, să descoperim dincolo de plânsul românului spus de două viori, care „plânge la Stupca după dragostea pierdută” (Berta) şi cea a Ninei Munteanu din Basarabia, care plânge la Iaşi după baştina pierdută” (Basarabia şi Ţinutul Herţa), ambele caligrafiate de mâna poetei, cu versuri care sunt dedicaţii de frate: „Plânge-n Stupca o vioară. / Strunele-i vibrând, suspină, / Că-a pierdut o fetişoară, / Floare mândră din grădină. // Berta plecă-n depărtare, / Dar un tânăr plânge-amarnic. / Strângând la piept, scripca, tare, / Struna plânge, dar zadarnic! // Berta-i dusă pe vecie, / Căci Religia-i desparte, / Chiar dacă Ciprian ştie, / Soarta cu nimeni n-o-mparte. // Plânge-n Stupca o viară,/ După dragostea pierdută, / Rămânând până la moarte,/ Întristat, bolnav şi singur”// Şi la Iaşi plânge-o vioară! / Plânge, că-i refugiată:/ Hotinu-i în altă ţară, / Iar Moldova-nstrăinată. // Plânge plânsul unei naţii / Care-n trei, şi azi, e ruptă / Şi nu se pot vedea fraţii, / Fiindcă soarta este cruntă. // Plânge pe cei din Siberii, / Morţi de foame şi de geruri, / Morţi în chinuri şi-n mizerii, / Sperând la răsplată-n Ceruri. // Plânge la Iaşi o vioară / Pentru baştina pierdută, / Nina şi a sa vioară / Plâng pământul strămoşesc”.

        Las comentarul lui Georgică Manole să-l caute şi alţi interesaţi, ca să vin cu o informaţie târzie, motiv pentru o întrebare şfichiuitoare pentru cei care simt. În 2013, în ajun aniversar, la Editura PIM, Iaşi, a apărut volumul „Rime pe portativ”, o carte a sufletului rănit, autoare Pandelica Radeş, a scris cineva despre ea în „Convorbirile…” de la Iaşi?

Şi o altă informaţie, prin 1993-4, când lucram la Monitorul de Iaşi, directorul onorific Aurel Leon, mi-a prezentat o doamnă, care cu un vraf de reviste care făcea popularizarea Casei Regale şi a regelui Mihai I mi le-a lăsat în custodie pentru un timp, ca să scriu ceea ce spicuiesc în rubrica pe care o editam: Din scrisorile şi telefoanele cititorilor. Acea Doamnă se numea şi atunci Pandelica Radeş, dar ca şi în cazul lui Constantin Ghiban, mai apoi, n-am ştiut că era scriitoare, ba şi mare poetă. Sărut mâna, doamnă, la cei 83 ani, împliniţi, în 2018!

                                         Ion N. Oprea, 9 septembrie 2018

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5