•         Satele din vale respirau ușurate după alungarea celor cinci Rafale. Chiar și după punerea clopotnițelor pe turle, dangătul clopotelor din cele cinci biserici nu mai era ca odinioară. Sunetul clopotelor semăna a bocet. La mort sau la zi de sărbătoare, clopotele parcă plângeau. Preoții din cele cinci biserici bântuite se întâlniră în Dealul Crucii și discutară ore bune, cerând mirenilor să clopotească fără pauză. Credincioșii au ieșit în jurul bisericilor, îngenunchind și bătând mătănii. Câinii ascunși de teama stihiilor se întoarseră la stăpânii lor, rușinați că nu au putut alunga ciudatele solii ale diavolului.
•           Conform uzanțelor bisericești , se dădea ascultare celui mai vârstnic. Cei cinci preoți vor face sfat sub conducerea PREASFINȚITULUI Arcade care de curând împlinise 80 de ani.. Acesta trecu în față și ceru celor prezenți să facă rugăciunea după tipic.  Nici nu apucară să rostească primele fraze și din vale se auzeau strigăte războinice. Se cerea moartea Rafalelor care răpiseră   cinci fetițe din satele moșnenilor de odinioară.
•                  Preoții nici nu apucară să cadelnițeze că lumea și privi spre Râpa SATANEI.  Cinci bărbați urcau grăbiți , cu ciomegile ridicate .Strigau în cor: „Rafale blestemate,  unde-s fetele furate? Lasă-le să plece și scapi de ciomege”.
•               Încercară să renunțe la violență.
• Mulțumim pentru gândul cel bun , dragi părinți…, dar tâlharii trebuie pedepsiți.
• Ne-au răpit copii nevinovați. Vor plăti!
• Preotul Arcadie le spuse că nu au cu cine se război. Rafalele sunt niște duhuri, niște spirite, niște proiecții ale Răului în mintea noastră. Adevărații răpitori trăiesc în zona râului negru de sub malul de argilă. Șeful bandei se numește Cadâr Mahad. Trimite fete unui sultan decrepit , al cărui harem numără 333 de fecioare.
•  Pentru a ajunge la mlaștină e nevoie de o cufundare în puțul cu nuferi. Rafalele au un loc anume prin care ajung la cuibul de tâlhari , pe care îi alimentează cu marfă proaspătă. Fiecare fată este purtată pe aripi până la coama dealului.
• Și de data aceasta, Cristinel fusese martorul din umbră al discuției. Fluieră de două ori și ceata de ciomăgari intră în mărăciniș gata să-l urmeze. Cristinel se prefăcu discret că rostește o formulă magică. Înlătură mărăcinii și cărarea începu să coboare lin spre adâncuri.  Era un peisaj de poveste. Nicio mlaștină ,era un lac cu nuferi printre care peștișori aurii se jucau fericiți. În depărtare se vedeau un fel de colibe suspendate în jurul cărora se jucau zeci de fetițe fericite.
•  Cei veniți cu gânduri belicoase nu mai erau așa porniți. Se întrebau dacă lumea aceasta nu este cumva mai bună decât lumea din care vin ei.

VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR