ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 30 Apr. 2018
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 30 Apr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

RAZVAN DUCAN  ȘI PEISAJUL LIRICII SALE PATRIOTICE

   Spirit înnobilat de o bogată cultură și disponibilitate creatoare, poet la,,curtea metaforei,, cum îl numește Cezarina Adamescu, Răzvan Ducan își rezervă un spațiu îndeajuns de reliefat în contextul liricii civice și patriotice. Vocea poeziei  sale este ecoul prelungit al sentimentului românesc ce străbate ființa națională. Chiar dacă mai persistă prejudecăți care încearcă să vestejească poezia patriotică, Răzvan Ducan se situează pe o poziție fermă, sinceră, atitudinală, promovând această temă majoră pe care au abordat-o clasicii literaturii noastre, poeții contemporani și este pusă la loc de cinste, chiar și de generația tânără. El consideră că, atâta vreme cât se va scrie literatură adevărată, este posibilă și o literatură patriotică cu vocația sa de a colora național un segment existențial. Patetismul lui Răzvan Ducan nu e o beție de cuvinte, profunzimea sentimentelor sale vine din substanța trăirilor adevărate sub și în culorile patriei, spune prefațatorul cărții, Nicole Băciuț. Cele 53 de poeme selectate din volumele sale de versuri publicate de-a lungul anilor, sunt un elogiu adus valorilor fundamentale ale identității noastre, reflectate în limbă și în istorie, în tradiții și obiceiuri, în cuget și în simțire. Antologia ,,Torna, Torna’’ este dedicată  Anului Centenar 2018, prin care autorul face un apel de întoarcere la moștenirea noastră istorică, apel sugerat chiar de titlul volumului. Poeziile sale despre patrie, par scrise cu ,,colțul inimii’’ si împărțite între dorința de expresie și conștientizarea incapacității cuvintelor de a cuprinde atât inefabilul conceptului, cât și plinătatea sentimentului. Răzvan Ducan se numără printre acei luptători care poartă în suflet arma cuvântului pentru a menține Țara și Limba Română pe verticalitatea care li se cuvine : ,,Tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche,/ Tot ce mi-a ieșit vreodată mai bun pe gură,/ Floare la butoniera simțurilor mele,/ Agavă ce sinelui i-a dăruit armătură./ Ziditoare de biserică din cuvinte,/Cu vocale și consoane, pe post de sfinți,/Binecuvântate de Dumnezeu în lexic,/Polisemantice și expresive și cuminți’’/(Limba Română). Adoptând o formulă poetică pe care o găsește cu ușurință, aproape întotdeauna, fără improvizații sau gratuități, Răzvan Ducan dă o amplă deschidere lexicului său spre stările interioare cele mai complexe. El structurează poezia eminesciană ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie !’’ într-o viziune proprie, pe baza invocației retorice, în care realitățile cotidiene sunt puternic reliefate. ,,Ce nu-ți doresc eu ție, dulce Românie ! : ,,Orfană de părinți, stearpă de copii,/ Dulce Românie, nu-ți doresc să fii! /Fără loc pe hartă și cu rost uitat,/ Cu câini de-mprumut, ce să latre în sat./ Dulce Românie, nu-ți doresc să fii./ Preferat cobai, furată prin hârtii,/Cârpă pentru șters, piele pentru-mpuns,/Cal pentru povară, vacă pentru muls. /Ce nu-mi doresc eu mie, nu-ți doresc nici ție,/ Să devină moartă limba noastră vie,/ Să vorbim în șoaptă, doar pe înserat/ Și o limbă nouă să ne doarmă-n pat./ Și să vină alții, care déjà sunt, /Să ne dea-n chirie propriul pământ…./  Cu o fină ironie își exprimă revolta față de nedreptățile care planează asupra României. Poezia ,,România de sub unghie’’este un cântec de luptă pentru salvarea a tot ceea ce se mai poate salva de noianul amenințărilor :,,Mă grăbesc să înregistrez/ la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci/ pământul de sub propria unghie,/ultima mostră de pământ românesc/ pe care politicienii nu au vândut-o încă’’./ Se simte aici acea legătură dintre neam și țară, dar și spiritul justițiar al poetului. Ca un adevărat seismograf, sufletul lui înregistrează tot ceea ce este strâmb și rău întocmit în țară, se răfuiește cu cei aflați la putere, observă stările de fapt și trage la răspundere pe cei care au generat și continuă dezastrul. Elocventă în acest sens este poezia ,,V-am dat pe mâini o țară ca o floare’’ : ,, V-am dat pe mâini o țară ca o floare,/ V-ați întrecut să-i smulgeți din petale,/ Vânzând pistil, înstrăinând stamina,/ Ați aruncat în desuet albine./ Pe trântori i-ați pus paznici peste miere/ Și pe soldați, să vă țină la putere./… O haiducie inversă-n Carpați,/ Luând săracilor și dând la cei bogați,/ Doar greutatea grijilor, pe sub araci./ Măi, haită de lupi, peste o turmă de oi,/Dați-mi țara înapoi’’ ! Discursul său este inconfundabil, incisiv, plin de furie, ca apoi să se încheie pe un ton imperativ : ,,Dați-mi țara înapoi!’’ Este evident că poezia lui Răzvan Ducan își îndreaptă săgețile spre sfera politicului. Un soi de lirism voievodal se conturează în poeziile care evocă personalitățile neamului românesc, radiografiind într-un stil original evenimentele care ne-au marcat istoria. Iată o comparație îmbrăcată în haina trecutului, dar și a prezentului : ,,Dacii se aruncau în sulițe,/urmașii lor se aruncă în carduri,/ un altfel de supliciu se cheamă că este,/ dar și Zamolxes este un altul…’’/ (Dacii și noi). Poetul este neîmpăcat de ceea ce vede pe cerul libertății noastre și face aluzie la caracterul strămoșilor noștri :,,Dacii nu au fost îngenuncheați niciodată’’ . Obârșia ardeleană îi pecetluiește lirismul solemn  prin care vorbește despre o geografie istorică. : Ardealul cu Țara lui Horea și Avram Iancu, Pământul lui Coșbuc, Alba Iulia – Cetatea Marii Uniri. Evenimentul de la 1 Decembrie 1918 este redat în cele mai semnificative metafore : ,, Era un frig de crăpau imperiile,/dar în români era cald/ de se topea fierul,/ aburii, ce ieșeau din gurile/ celor ce-și strigau unirea,/ au dezghețat cerul… Limba lui Eminescu le-a învelit,/ așa cum astăzi,/ fără parcimonie, le învelește,/ ,, România dodoloață’’ de atunci,/a fost doar început/ de poveste’’ (1 Decembrie 1918). Răzvan Ducan nu are numai calitatea de observator al faptelor cotidiene, ci este și purtătorul de cuvânt al neliniștilor care ne apasă : instabilitatea, nepăsarea, deznădejdea, minciuna, căpătuiala, șpaga furtul, etc : ,,Munții se dau cu bucata,/Soarele se dă de-a dura, /Câmpiile se dau în grămăjoare,/ Dealurile se dau cu legătura,,. Se pare că la multe lucruri nu le mai găsim rostul, așa cum spun și versurile din poezia,, Să facem tabula rasa’’ : ,,Cred că ne simțim complexați în fața brazilor … Și de aceea vrem să scăpăm de ei/ spunând că foșnetul crengilor/ sunt șerpi cu clopoței/ …Pământului i-am găsit hiba,/ se așează sub unghii,/ atunci când, din când în când, îl mai muncim/ și de aceea trebuie să scăpăm de el/ dându-l pe trei aspirine/ și pe un pahar cu vin./Nici cimitirelor nu le mai găsim rostul,/ să vedem toată ziua cum moșii noștri/ se răsucesc în mormânt,/ întrebându-ne de brazi, de munți, de pământ’’. Creația poetică a lui Răzvan Ducan este o frumoasă lecție de istorie, prin care se poate respira lejer, aerul tare al iubirii de patrie. Cartea mustește-n simboluri, iar verbul său face să se audă mai bine dangătele de clopot ale sentimentului românesc. Versurile din acest volum ilustrează cel mai bine acel tip de poet pentru care idealul estetic se află într-o strânsă armonie cu cel patriotic.