RECURS LA ÎNŢELEPCIUNE (5)

Deseori m-am întrebat, ce este singurătatea?
Cum s-ar putea defini şi mai ales cum îi pot da atributele clare în detenta existenţei mele. Îmi revine în permanenţă, cu valenţele-i  sublime, un episod petrecut în urmă cu câţiva ani, atunci când, printre rânduri şi gânduri, într-un spaţiu măcinat de incertitudini, fără vreun scop anume, neavând niciun material pe care să pot primi o stare transpusă în cuvinte, l-am cunoscut pe Octavian Paler.
Cu umilă condescendenţă, l-am întrebat dacă ar fi să îşi imagineze că îmi construieşte o dedicaţie, dintre toate ideile sale filosofice despre existenţa umană, la care din ele s-ar opri.
„ – Maestre, sunt şahistul pasionat care joacă şi cu albele şi cu negrele, rostind alternativ, atât rechizitoriul cât şi apărarea şi asemenea personajelor ficţionare, dar totuşi atât de veridice şi perene, din „Viaţa pe un peron ” ( ,, Se pare că pentru destui inşi înţelepciunea este arta de a te iubi numai pe tine fără ca asta să bată la ochi.“) risc să devin un profesionist al aşteptării. Aşteptare care se transformă succesiv în speranţă, consolare, pustiu, deznădejde, absurd. ”
Scriitorul, obişnuit cu spectacolul ideilor, s-a oprit la un singur act, cel al obsesiei singurătăţii. Aşteptările mele erau colosale şi-mi imaginam, cu ingratitudine, că va afişa o dorinţă de epatare, dar am fost surprinsă să aud :
„- Draga mea,  vorbele se frâng! Să ai grija să nu rămâi niciodată singură ! ”
Singurătatea nu e o stare, un fapt în care pur şi simplu nu eşti înconjurat de oameni şi sentimente. Ci atunci când întregul pustiu îţi devine sens al trăirii, reuşind să te alunge de un peron pe altul, fără viză pe bilet, fără destinaţie, într-un tren amăgitor al pierderii identităţii, „trăind cu privirea fixată pe linia orizontului”. Constantin Noica defineşte singurătatea printr-o experienţă a călătoriei cu acelaşi tren, reliefând astfel că uneori şi viaţa poate fi atât de singură, încât nu o poţi conştientiza :
        „Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu.
Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat în tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.”
Recurs: „Conştiinţa mea şi cu mine suntem doi. De aceea singurătatea absolută nu e posibilă.”(Radu Stanca)

Citatele celebre, cugetările şi aforismele inserate în această rubrică de împroprietărire cu înţelepciune, o arhitectură a gândului, ,,o introducere în bunătatea timpului nostru”, vor face obiectul unui volum pentru ,,minte, inimă ţi învăţătură”, intitulat sugestiv ,,Recurs la înţelepciune sau manual pentru umanizarea pustiului”, care va fi editat într-o ediţie de colecţie pentru bibliofili sub egida ASOCIAŢIEI CULTURALE ” REGAL D’ ART”.

Lili Bobu