RECURS LA ÎNȚELEPCIUNE ( 6 )

 Întâmplarea face ca undeva, pe parcursul existenței umane, iubirea să-ntâlnească suferința.

Intensitatea cu care cea dintâi acaparează, până la refuz, sufletul, o determină pe cea din urmă să se manifeste în voie, vrând parcă să demonstreze că, deși iubirea pretinde, în idealurile-i împărtășite și infantile, că nu deține criterii de identificare, aceasta vine împreună cu un dram de suferință.

Iubirea poate fi câștigată trudind din greu, în schimb, suferința vine de la sine, ca și cum am fi așteptat-o dintotdeauna. Amândouă au totuși un punct comun, se nasc dintr-un plâns și o tăcere.

Cumulând minunile veridice și pragmatice ale vieții, într-o neinspirată dogmatică a minții și inimii, rămâne în final, dintre toate, doar libertatea. De a scrie. De a iubi. De a conferi întâietate începutului, urii și iertării, în aceeași manieră în care te poți reîntoarce în universul propriu, fără să ai remușcări absurde. De a crea identități paralele care să camufleze fuga către absolut, ce ar putea arăta realmente ca o descoperire a sinelui deplin.

Există o libertate a suferinței cum la fel de banal există și o falsă cenzurare a morții lente, ce prezintă, printre amăgiri lugubre, o comuniune cu firea noastră. A pierde și a începe din nou căutarea e la fel de seducător ca şi atunci când, din considerente indescifrabile, alegi să fii fericit.

Durerea figurată, întregul concept al singurătății, redefinirea și puterea ce ne face, oricât de vetuști si conservatori am fi, să ne autoanalizăm, transformă viața într-o instituție publică, fără legiferări și construcții perimate, fără îngrădiri și ștate de plată, în care contează, dintre toate, doar căderile și reinterpretările raționale ale eului.

Pachetul de neîmpliniri și suferințe vine cu un unic scop, cel al dobândirii ireversibile a libertății. Esența acesteia nu poate fi cuprinsă într-o viață, cum nici dezamăgirile și tristețile zilnice nu reușesc să alunge forța optimismului. Și a supraviețuirii.

În tușe minore, căutând un sens al existenței, primind pașaport pentru genialitate, cel pentru care „ nu orice îngropare este moarte ”,  Adrian Păunescu, definește și nuanțează prin experiența lui libertatea, într-o demonetizare a suferinței si o elogiere a umanizării pustiului:

,,Oricum, în ciuda suferinței, a umilinței și a morții programate, sunt un norocos, sunt un caz antologic, sunt un răsfățat. Supraviețuiesc. Și scriu. Și iert. Și iubesc. Și sper. Și mi se pare că aș putea-o lua, oricând, de la capăt . ” ( „ Liber să sufăr ” )

Citatele celebre, cugetările și aforismele inserate în acesta rubrică de împroprietărire cu înțelepciune, o arhitectură a gândului, „o introducere în bunătatea timpului nostru” , vor face obiectul unui volum pentru ” minte, inimă și învățătura” , intitulat sugestiv ,,Recurs la înţelepciune sau manual pentru umanizarea pustiului ” , care va fi editat într-o ediție de colecție pentru bibliofili sub egida ASOCIAȚIEI CULTURALE ,,REGAL D’ ART”.

Lili Bobu şi Narcis Constantin Avădănei