RECURS LA ÎNŢELEPCIUNE ( 9 )

 Între ipostazele acceptării, între toate mărturiile şi repercusiunile ce vin, printr-o depresie indusă şi exhaustivă, împreună cu asumarea, se poate distinge la orizont o lipsă a demnităţii,  a integrităţii umane, o abdicare de la principiul exemplarităţii noastre morale, înţeles ca o datorie faţă de cei pentru care însemnăm ceva.

La fel de ignorat este şi cel ce îşi construieşte cu virtuţi şi înţelepciune, cu expectanţe şi măriri, o fugă printre caractere, cum e şi cel care, toropit de greutatea moralităţii intelectuale, preia alternativa ca fiind un principiu valabil, transformându-l într-unul vandabil, alături de care se aruncă confortabil într-o stare convenabilă, uitând că oamenii, imaginea şi însăşi personalitatea sunt generate de asumări, de veridicitate, de sinceritate, de curaj.

Curajul de a nu ne mulţumi să subzistăm oricum, să fim în obidă, multul, puţinul care suntem, să acceptăm să fim descompuşi, distribuiţi, asimilaţi, după voinţa şi capriciile celor din jur, curajul de a transmite, de a respinge rolurile involuntare ce trezesc pasiuni acerbe e mai mult un termen ce are însemnătate puternică în momentul rostirii, dar nici o relevanţă în cel al aplicării.

Curajul implică în mod direct, fără teorii exhibiţioniste şi direcţii avangardiste, sinceritatea, faţă de sine şi faţă de ceilalţi, cea care e, în aparenţă, simplistă, cu trăsături unicamerale şi argumente decisive, dar care, în esenţă, a devenit doar un subterfugiu, o caracteristică simulantă ce răspândeşte, prin aroganţa-i specifică, vise spulberate, himere triste refulate în eşecuri, obsesii, dezamăgiri şi regrete.

Regretul este al celor ce conştientizează că imprudenţa de a fi sincer se plăteşte scump actualmente, prin ajustări, cenzură şi chiar eliminare, ajungând să-i omorâm cu pietre pe cei curajoşi şi să-i anihilăm pentru că au avut îndrăzneala să fie sinceri şi să ne contrazică folosind propriile noastre ecuaţii în a demonstra că suntem în eroare şi că rezultatul e greşit. Ne spălăm apoi mâinile şi conştiinţa şi ne continuăm parcursul pe acelaşi culoar obscur. Că doar eliminând atitudinea colerică şi sfidătoare asupra vieţii, prin îmbrăţişarea minciunii şi laşităţii, poţi accede la înaltul ei.

Curajul de a recunoaşte mediocritatea, de a taxa tentaţiile inerente ale plasărilor în spaţii facile, e dureros şi de cele mai multe ori dificil de cuprins, tocmai pentru că acesta ascunde în el teama unei singurătăţi în lumea impostorilor, teama că anestezia dualităţii îţi frânge elanul, orizontul şi integritatea.

Puterea lumii se ascunde în sinceritate – o valoare a esenţei noastre de sine, adăugând la cine suntem noi o parte de adevăr, o manifestare ale cărei vibraţii pot crea dimensiuni ce ating absolutul, fără a îngădui nicio mutilare a spiritului.

Adulmecând aceste stări ideale, conştientizând absenţa multor caracteristici ce au sens perimat, printre „surâsuri şi exorcizări”, Cristian Bădiliţă punctează, cu acea  demnitate ce-l caracterizează, ce are aplicabilitate asupra peisajului vetust în care voit sau nu aplicăm cu toţii resurse, ceea ce în esenţa se cunoaşte, dar din frica agoniei, se respinge:

„Nu mai putem fi sinceri pentru că ne-am tocit curajul, demnitatea. Tentația confortului (material, spiritual, moral) a biruit pe toată linia. Curajul doare. Curajul taie în carne vie, în suflet viu. Curajul se cere suportat. Noi însă preferăm, de departe, confortul analgezic prin compromis, trădare, laşitate și minciună (ori disimulare „politicoasă” ). ” (Cristian Bădiliţă)

Epilog :
“Ştiu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulţi s-au învăţat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Nu le convine. Preferă să audă totul ca prin vată. Atunci rămân liberi să reacţioneze cum vor, inclusiv să se comporte ca şi cum n-ar fi auzit …” ( Octavian Paler )

 Citatele celebre, cugetările şi aforismele inserate în acesta rubrică de împroprietărire cu înţelepciune, o arhitectură a gândului, ” o introducere în bunătatea timpului nostru” , vor face obiectul unui volum pentru ” minte, inimă şi învăţătură” , intitulat sugestiv ” Recurs la înţelepciune sau manual pentru umanizarea pustiului ” , care va fi editat într-o ediţie de colecţie pentru bibliofili sub egida ASOCIAŢIEI CULTURALE ” REGAL D’ ART”.

Lili Bobu și Narcis Constantin Avădănei