Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

RECURS LE ÎNȚELEPCIUNE (13)

RECURS LE ÎNȚELEPCIUNE (13)

Viaţa are sens atunci când un eventual bilanţ existenţial ar surprinde, fie şi într-o

inegală cadenţă, în labirintul inextricabil de episoade triste, anoste, confuze, lipsite de orice semnificaţie şi instantanee emoţionale pozitive, constructive, care au creat premisele echilibrului şi armoniei interioare, răgaz pentru nimburi.

Şi unul dintre aceste puţine momente de plenitudine şi bucurie estetică a fost cel al întâlnirii cu lumea de revelaţii a muzicii adevărate, privilegiu pe care l-am avut în calitate de membru al prestigiosului cor al Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga”, formaţie zămislită cu credinţă şi dăruire de cel care şi-a conturat cu profesionalism menirea – admirabilul profesor Gheorghe Cojocaru.

O conştiinţă publică, o personalitate muzicală remarcabilă ce-a onorat podiumul concertistic botoşănean ca un reper absolut, mentor al atâtor generaţii de dascăli, dirijor, compozitor, autor a numeroase studii şi articole de specialitate, şi-a închinat viaţa muzicii şi destăinuirilor ei sonore, demonstrând că ,,nu zeii au făcut muzica, ci muzica a făcut zeii.”(André Malraux)

Ivit ca un profet, s-a tălmăcit pe sine în fiecare pagină muzicală, prin tainice corespondenţe, rotunjind un cântec şi o lume, arta sa ,,ce a transformat rana în lumină” (Georges Braque) i-a conferit o aură singulară, inconfundabilă.

,,Lirismul a fost coordonata sa existenţială – un dirijor al tonului confesional, al dorului călător, ca o durere fără stăpân.” (Doru Popovici)

Profesorul Gheorghe Cojocaru a știut să zămislească în elevii săi perorațiile interioare, punându-și sufletul și spiritul în slujba devenirii lor, să-i înnobileze, să le pătrundă cromatica stărilor și mai ales să le aducă la iveală strălucirea caratelor pe care ei nici măcar nu le bănuiau, frământat de întrebarea: ce impact arhitectonic, ce tonus, ce puncte de reper ar trebui să le ofere discipolilor săi în formarea lor ca oameni și dascăli, darurile muzicii?

Nu puteai să nu fii subjugat de discreţia şi magia cu care ne învăluia în muzică ,,improvizând universuri” (Emil Cioran), de tehnica fără cusur şi comunicativitatea emoţională de mare rafinament, ,,dăruindu-ne nu numai sfaturi, conţinuturi şi învăţături, ci mai ales stări de spirit” (Octavian Paler), confirmând astfel că ,,muzica este singurul extaz ieftin nepedepsit de întreaga lume” (Sydney Smith), ,,o revelație mai înaltă decât orice înțelepciune și orice filozofie” (Ludwing van Beethoven).

Munca asiduă, tenace, aureolată de un viguros talent a adus corului victorii alese în confruntările festivalurilor naţionale şi internaţionale, precum şi recunoaşterea unanimă a virtuozităţii şi sensibilităţii interpretative, deopotrivă alint şi tumult nestăvilit, pe marile scene ale ţării, inclusiv a Ateneului Român, în studiourile de radio şi televiziune, peregrinări prin universul mirajului sonor spre punctul de reazem al fericirii cuprins în armonia înţeleaptă a artei sunetelor.

Predestinat parcă doar izbânzii, în neîncetate metamorfoze de culoare sonoră, cu asemănări de timbruri îmbinate în clară şi netulburată exprimare sau în succesiune de armonii dezmierdătoare şi ritmuri pornite din năvala sufletului, corul a zugrăvit vocal destinul partiturilor creatorilor înaintaşi ai repertoriului clasic coral până la cei contemporani, într-o paletă largă componistică, riguros selectată.

O reverenţă şi un omagiu celor care s-au impus indubitabil în galeria marilor compozitori (Constantin Arvinte, D.D. Botez, I.D.Chirescu, Gheorghe Cojocaru, Marin Constantin, Paul Constantinescu , Gheorghe Dima, Sabin Drăgoi, Vinicius Grefiends, Mihail Jora, D.G. Kiriac, Irina Odăgescu-Țuțuianu, Gavriil Muzicescu, Mircea Neagu, Alexandru Pașcanu, Doru Popovici, Laurențiu Profeta, Constantin Romașcanu etc) care au trezit memoria obosită a eternităţii, demonstrând că muzica este ,,o stenografie a emoţiei ”(Lev Tolstoi) şi ,,rugăciunea care se spune singură” (Cristian Bădiliţă).

Și asemenea lui Lamartine, aș exclama: ,,recunoștința nu se prescrie niciodată, dacă memoria e bună și inima dreaptă.”

Exuberantă, dar şi cu o gravitate solemnă, muzica ne-a răsfrânt neştirbită emoţia pe care au creat-o partiturile… Căci ,,numai în muzică, pasiunea se bucură de ea însăşi”(Friederich Nietzche). Prin muzică ,,sublimul și-a găsit loc printre noi” (Emil Cioran)… variații, arhitecturi, tăceri… în adâncul nostru existând o simfonie, o muzică tăinuită, fără a o cânta și fără a o face să fie auzită de semeni.

Tumultul formidabilelor crescendo-uri prin care am trecut prin viaţă cu veridicitatea muzicii, ne-a pecetluit pentru totdeauna emoţia clipei de artă, când autoritară şi delicată, când neliniştită şi întrebătoare, înţelegând astfel că ,,arta este cel mai scurt drum de la un om la altul, de la un om la el însuşi” (Octavian Paler), ,,definind în acelaşi timp toate diferenţele specifice dintre om şi orice altceva” (Nichita Stănescu).

,,Arta este o școală a moralei, scopul ei fiind acela nu de a recrea lumea, ci de a o pildui.” (George Călinescu) ,,Fără artă oare unde am îndrepta acest pământ şi pe noi înşine? Departe de toţi sorii? Nu ne prăbuşim fără încetare? Nu adie golul în faţă? Nu trebuie să aprindem felinarele ziua în amiaza mare?” (Friederich Nietzche)

Să fie oare atâta tristeţe şi indolenţă în lume, ştrangulând ,,octavele” oricărei conştiinţe, încât să nu mai încapă nici măcar bucuria artei în ea?

Epilog
,,Muzica este un răspuns, căruia nu i s-a pus nicio întrebare.” (Nichita Stănescu)

Citatele celebre, cugetările şi aforismele inserate în această rubrică de împroprietărire cu înţelepciune, o arhiteSigla,Regal-Artctură a gândului, ,,o introducere în bunătatea timpului nostru”, vor face obiectul unui volum pentru ,,minte, inimă şi învăţătură”, intitulat sugestiv ,,Recurs la înţelepciune sau manual pentru umanizarea pustiului”, care va fi editat într-o ediţie de colecţie pentru bibliofili sub egida ASOCIAŢIEI CULTURALE  ,,REGAL D’ ART”.

Lili Bobu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5