Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Scriitori români în patria lui Dante Alighieri

Primit pentru publicare: 20 Febr. 2019
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 21 Febr. 2019
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Imprevizibil prin căutare de subiecte  noi privind istoria și critica literară, Zaharia Sângeorzan, originar din comuna Feldru, multă vreme redactor la revista ,,Cronica ” din Iași, ne-a lăsat un studiu cuprinzător despre călătoriile scriitorilor noștri în patria lui Dante Alighieri. Cetatea Romei a devenit astăzi, nu numai un punct turistic important pe harta Europei, ci mai ales un loc de atracție a forței de muncă din România postdecembristă, ceea ce ne determină să spunem că relația cu acest spațiu, devenit simbol, aproape că nu are vârstă. Prin intermediul cărții ,,Pelerini români la Columna lui Traian ”, Zaharia Sângeorzan face o incursiune în timp cu o pleiadă de scriitori care au vizitat Italia, fiind atrași de nostalgia originilor, de peisajul încântător al acestui ,,Rai pământesc ”, sau pur și simplu că au studiat aici. Este o lucrare valoroasă prin conținutul ei documentar, prin abordarea istorico-literară, reluând ideea sincronizării culturii românești cu cea italiană. De la cronicarul Grigore Ureche, care era convins cu totul că, ,,de la Râm ne tragem și cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul ”și până la George Călinescu, care ajunge la concluzia că ,,avem în linii foarte generale un suflet comun ” cu al italienilor, conștiința latinității a fost ideea fundamentală din care s-a născut mirajul Romei. Cartea evidențiază relațiile culturale româno-italiene, începând cu stolnicul Constantin Cantacuzino, student la Padova în 1667, sau întreaga școală latinistă din Transilvania prin reprezentanții săi, Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, continuând cu Ion E. Rădulescu, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri și până la Mircea Zaciu. Italia nu este numai un loc de pelerinaj, de admirație față de o copleșitoare istorie, spune autorul, ci și un spațiu inepuizabil al inițierii într-o lume care a cunoscut și păstrat valorile antichității și ale Renașterii. Odată cu aceste călătorii se pun bazele unui nou gen de literatură și anume, jurnalul de călătorie. Aspirând la eternizarea celor văzute, călătorii români își transcriu impresiile, meditațiile în acord direct cu vocația lor literară, cu profesiunea. Autorul încearcă o clasificare, oarecum arbitrară a călătoriilor, vorbind de o perioadă clasică în care existau călători romantici sau preromantici, una modernă și apoi contemporană. În epoca clasică (1800-1900 ), călătorul vrea să se inițieze, să cunoască, să vadă, să se instruiască. Impresiile sunt sincere în fața naturii și a artei italiene. Jurnalul acestui călător informează despre orașele văzute, înfățișează o realitate a vieții și culturii, iar sentimentul dominant este cel de admirație totală. Arhitectura, pictura, sculptura italiană sunt descrise cu o dragoste fără rezerve. Entuziasmul înlocuiește uneori meditația, iar admirația devine predominantă. În această categorie se află scriitorii : Dinicu Golescu, Alexandru Odobescu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu, Titu Maiorescu, Timotei Cipariu. Găsesc potrivit să amintesc faptul că Mihai Eminescu, vizitând Veneția, îi va închina un nemuritor sonet : ,, S-a stins viața falnicei Veneții./N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri :/ Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, /Pătrunde luna, înălbind pereții ”. Același lucru îl va face și Vasile Alecsandri, care își va intitula poemul ,,Veneția ”. Italia va fi vizitată și de Ioan Slavici, de Alexandru Macedoski, Duiliu Zamfirescu, Barbu Delavrancea ș.a. Pentru epoca modernă (1900-1940 ), cartea cuprinde 18 reprezentanți ai culturii române care au pășit pe pământul Italiei. Prin jurnalele lor, ei nu mai informează, ci interpretează, au atitudini tranșante în fața operelor de artă. Italia devine pentru fiecare călător român modern ,,o idée ce își reclamă trupul realității, identitatea fundamentală”. Se poate vorbi astfel de o Italie a lui Vasile Pârvan, George Călinescu, Tudor Vianu, Mihai Ralea, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, etc.

Epoca contemporană, de la 1940 încoace, după cum menționează Zaharia Sângeorzan, cunoaște tipul de călător foarte cultivat, care știe aproape totul despre Italia. Cei mai mulți dintre pelerini preferă să cunoască această țară prin Veneția, teritoriu de basm și mit, dar și Florența, iar Roma devine o adevărată obsesie. Ei nu mai sunt,, turiști culturali ”, ci scriitori cu vocația jurnalului ca literatură, adevărate tratate sau micromonografii despre artă, scrise admirabil despre Michelangelo, Tzian, Tintoretto, Botticeli, Leonardo ș.a. Această perioadă cuprinde nume de prestigiu din cultura românească, precum Mircea Malița, Constantin C.Giurescu, Valeriu Râpeanu, Alexandru Ivasiuc, Aurel Rău, Ana Blandiana, Romulus Rusan, și lista ar putea continua. Cartea lui Zaharia Sângeorzan se bazează pe o bibliografie deosebit de bogată, la care se adaugă puterea lui de sinteză, spiritul evocator, privirea critică , dar mai ales ideea unei neîntrerupte iubiri pentru Italia, care i-a adoptat astăzi  pe români într-un număr atât de mare, încât a devenit un adevărat fenomen.