Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

România de astăzi, locuită de geţi, în centrul Civilizaţiei europene

Ion N. Oprea

Oprea,I-N

 

 

 

 

 

Primit pentru a fi publicat, 19 aug.2014.
Publicat de Ion Istrate, 19 aug.2014.

 

 

România de astăzi, locuită de geţi, în centrul Civilizaţiei europene

 

Profesoara americană Marija Gimbutas  de la Universitatea Californiei din Los Angeles ( UCLA) trimisă de Cancelarul Universităţii Franklin Murphy pentru a studia civilizaţia neoliticului din Europa s-a oprit mai întâi aspra hărţii aceştia din mileniul V î. Hr., iar rezultatele  studiului său l-a concretizat în lucrarea cu titlul Vechea civilizaţie europeană (Ord European Civilization). Anterior, ele fuseseră prezentate în anul 1971, la Belgrad, cu ocazia Congresului al 8-lea Internaţional de Ştiinţe preistorice şi protoistorice. Apoi, au fost publicate în 1974 şi 1982 la Londra. Harta studiată şi reprodusă de Valeriu D. Popovici-Ursu în cartea sa Adevărata obârşie a poporului român, editura Gedo Cluj, 2012, p. 17, face parte din cartea tradusă în limba română sub titlul Civilizaţie şi cultură, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989.

Privind harta, spune cercetătoarea, constatăm  că România de astăzi se află în centrul intersecţiei  între axele NS şi EV a zonei haşurate, deci în centrul acestei zone a civilizaţiei care trece prin  Bucegi unde se află Sfinxul scrijelat în stâncă reprezentând pe Saturn, zeitatea celestă venerată de geţi (cum i-au numit anticii pe strămoşii românilor), naţiunea matcă a europenilor de astăzi.

În afara zonei haşurate, arheologia americană nu a găsit nici o urmă de civilizaţie, fapt explicat pentru că, la nord de România de astăzi, atunci totul era încă acoperit de gheaţă sau zăpadă, iar vara, la dezgheţ, pământul nu prea asigura dezvoltarea vegetaţiei.

Totuşi, cercetătorii români în colaborare  cu cei de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, prin săpăturile  efectuate în Clisura Dunării, la Porţile de Fier şi la malurile  Dunării au descoperit grăunţe de cereale şi oseminte umane, ceea ce atestă că pe la anul 7800 î. Hr. aici se practica agricultura. Pentru a exclude eventualele erori în ce priveşte datările, spune prof. dr. Vasile Boroneanţ care s-a oprit asupra celor dintâi dovezi de sedentarizare în Europa, analizele au fost efectuate la patru  laboratoare europene, la Oxford, la Groningen, Berlin şi Bonn.

Aceste descoperiri, au confirmat laboratoarele, aşa de timpurii pentru agricultură, pe lângă că au avut ca efect durabil sedentarizarea unei populaţii, atestă  că din această regiune a fost posibilă explozia demografică către întregul spaţiu european şi spre alte continente.

Într-un articol scris pe înţelesul tuturor de cercetătorul Mircea Ţiclean (Evoluţia climatică şi paleo-geografică a vetrei româneşti în paleolitic, mezolitic şi neolitic…, în Getica, Tom I, nr. 5-6, 2005), se spune chiar de la început: Prezentul articol este menit să explice, cel puţin din punct de vedere geologic,  de ce civilizaţia Europei nu s-a putut naşte  într-o zonă situată la nord de  Carpaţii Păduroşi. Nu este implicată vreo formă de subiectivitate, nu este vorba de voinţa cuiva, ci de condiţiile naturale fără  de care viaţa de tip uman nu este posibilă.

Pământul, acum 7000 de ani nu se găsea în plină perioadă de încălzire climatică, urmare a ultimei glaciaţiuni WURM (circa 7500-9800 î. Hr.). Cauza principală a apariţiei glaciaţiunilor şi a încălzirii climei în perioada  interglaciară este poziţia  variabilă a pământului în timpul rotirii sale în jurul soarelui. Axa pământului între nord şi sud este înclinată faţă de soare şi, în timpul evoluţiei sale în jurul soarelui, această axă se înclină faţă de verticala normală. În perioada glaciară, polul nord se îndepărtează de soare  provocând răcirea climei şi îngheţul, oamenii şi animalele nemaiputându-şi  asigura hrana, sunt destinaţi pieirii sau, cei mai robuşti descurcându-se ca laponii astăzi.

Deci, în afara zonei haşurate a hărţii Europei din mileniul V î. Hr.,  nu se poate vorbi de o cultură atunci, de o civilizaţie , de un popor care ar fi avut o limbă formată, un vocabular, oamenii trăind încă în perioada de locuire în peşteri, cu hrană din vânat sau pescuit prin spargerea gheţii.

Apoi, Mircea Ţicleanu explica despre anotimpurile precesionale, cu iarna şi vara precesionale, precizând că sfârşitul paleoliticului, de la 19.500 până la 9.550, a mezoliticului până la 6.500, s-au suprapus unei ierni precesionale care a fost apoi urmată de o vară precesională, odată cu începerea neoliticului,  vară care se încheia peste cca. 4500 de ani, deci pe la 6500.

Prezenţa salinelor, circa 300 de o parte şi de alta a Carpaţilor, o parte şi la suprafaţa terenului, a peste 3000 de izvoare sărate şi a lacurilor sărate, explică de ce numai Spaţiul carpatic  a reuşit, la vremea aceea, să aibă o explozie demografică deosebită faţă de alte spaţii europene. Însăşi Marija Gimbutas în examinarea a numeroaselor figurine, cca. 30.000 găsite în zona de locuire  a poporului nostru, se minuna de    multitudinea acestor dovezi de vieţuire găsite alături de urmele de incinerare ale strămoşilor noştri. Valeriu D. Popovici-Ursu relatează că Vasile Boroneanţ i-a deyvăluit lui G. Gheorghe că a avut ocazia să vadă sertarele Institutului de arheologie pline de săculeţe cu figurine încă necurăţate şi nerepertoriate , din lipsă de personal.

Săpăturile recente de la construirea autostrăzii transilvane şi descoperirile de noi morminte şi locuinţe din vechime sunt dificil cercetate şi aprofundate şi astăzi din aceleaşi cauze.

Alte probe materiale deja edificate fac dovada susţinerilor autorului. Astfel, sunt citate  bucăţile de malahit, un oxid de cupru datând din perioada culturii Criş (6000-5500 î.e.n,) identificate la Schela Cladova, suburbie a municipiului Drobeta Turnu Severin, parte din ele analizate la Politehnica din Zurich, laboratorul  de mineralogie şi cristalografie, de către dr. Gerhard Bayn care a conchis că este vorba de un produs secundar sau terţiar de minereu de cupru (particule verzi) şi de oxizi de mangan (particule de culoare negru-brun). Asemenea materiale au fost găsite şi în alte comunităţi omeneşti, cum e cătunul Alibeg, din judeţul Caraş Severin, unde cercetările  „au dus la identificarea şi aici a unui strat cultural datând din epipaleolitic (9000 î.Hr.), în care apar primele indicii ale trecerii la noua epocă a pietrei: unelte de silex şlefuit şi ceramică, a unor bobiţe şi bucăţele de manit”.

Referitor  la vechimea aşezării de la Aliberg – mileniul VI î.e.n. arheologul român  Vasile Boroneanţ, în  Metalurgia acum 8000 de ani, publicat în Magazin Istoric, aprilie 1980, conchide că de pe atunci strămoşii noştri cunoşteau principiul reducerii unor minereuri.

După opt decenii se confirmă spusele învăţatului român Nicolae Densuşianu.

Scriind Adevărata obârşie a poporului român, Valentin D. Popovici-Ursu se ocupă şi  de întâmplările de acum 7600 de ani, când s-a creat Marea Neagră prin spargerea barierei de stânci dintre Marea de Marmara şi lacul de apă dulce care exista înainte de aşa cunoscutul Potopul lui Noe. Dar şi despre cei doi geofizicieni americani, William Ryan şi Walter Pitman care au studiat fenomenul, întâmplat pe locul unde se află astăzi Marea Neagră , care era înainte un lac de apă dulce, cu 110 m. mai jos decât actualul nivel, cercetare consemnată în cartea Noah-s flood.

Iată un succint extras din cartea celor doi, folosit  şi de Valentin D. Popovici-Ursu în volumul de care ne ocupăm: “…Prosperând şi înmulţindu-se , carpato-dunărenii au căutat un exod spre toate direcţiile după acel cataclism de acum 7600 de ani. Astfel, un grup cunoscut drept LBC (liniar-band-kermic) ajunge în vest pe Sena şi Rim, altul în centrul Europei, denumit Vincea (Vinca), care se distinge prin arta de a decora vasele şi scrisul lor pictografic  pre-sumerian.

Alt grup coboară pe coasta Dalmaţiei denumit Danilo-Hvar şi grupul Butmir în jur de Sarajevo. Al patrulea grup numit Hamangia, după localitatea unde au fost descoperite primele figurine din lut ars, se pare că sunt localnici sau din  partea sudică a fostului lac de apă dulce, populând  Muntenia, Dobrogea şi Nord-Estul Bulgariei de astăzi. Alt grup, proto-indo-europeni, vor porni spre est, la nordul Mării Negre, din care o parte va lua drumul  Chinei, cunoscut sub numele de Tocharieni, ajungând chiar până în Japonia, şi altă parte vor porni spre sud.

Din zona munţilor Caucaz porneşte grupul migrator sudic cunoscut sub  numele  de  Ubaid care va cuceri  paşnic  Mesopotamia/Sumerul. Tot din acest grup se desprinde un mic grup de fermieri care se vor aşeza pe malul râului Rioni în Transcaucazia.  Grupul sud-estic va avea o mică ramură anatoliană, care este atestată în zona  Catal Huyuk şi Hacilar din Turcia de azi. Cealaltă ramură, predinastică egipteană, trece prin Ierihon-Palestina de azi – ajungând pe valea Nilului, aducând cu ei arta olăritului, animale domestice, plante de cultură, cereale, tehnica irigării terenurilor etc.”.

Cercetare şi rezultate confirmate şi de P.L. Tonciulescu şi E. Delcea care într-o lucrare a lor vorbind  despre „Potopul de la Marea Neagră şi oamenii primordiali din Carpaţi” relatează că „în noiembrie 1999 exploratorul Robert D. Ballard, descoperitorul unor epave celebre, inclusiv a Titanicului (1985), folosind tehnica de ultimă oră, a cercetat litoralul subacvatic al Mării Negre şi a venit  cu completări de senzaţie la teoria ştiinţifică a geologilor americani”.

Conform lui Ballard, la 6000 î. Hr., Marea Neagră era o depresiune  în care locuiau oamenii. „Marea Neagră cum o cunoaştem azi, zice el,  s-a format în două etape. Prima, topirea gheţurilor, cu 7500 ani în urmă.  Nivelul apei se stabilizează la o cotă cu 200 m. sub nivelul actual. În jurul mării apar sate de pescari, ceea ce demonstrează că nivelul apelor era stabil (…) Etapa a doua, cu 6000 ani în urmă, se produce, brusc, un fenomen în urma căruia  nivelul apelor urcă cu 200 m. Oamenii îşi abandonează locuinţele, mulţi dintre ei pierind în urma catastrofei”.

Reperele bibliografice la  „Adevărata obârşie a poporului român” de Valeriu D. Popovici-Ursu, Editura Gedo, Cluj, 2012, prezintă şi două hărţi în care cei doi  cercetători  americani, William Ryan şi Walter Pitman, arată drumul  parcurs de strămoşii noştri în neolitic, în roirea lor în toate părţile lumii antice, după catastrofa ecologică de la  Marea Neagră, adeverind , fără să cunoască  ce a scris Nicolae Densuşianu  cu opt decenii înaintea lor  în cartea sa Dacia preistorică, pe care literaţii şi ideologii români le-au socotit fanteziile ardeleanului nostru.

Dar, vorba ceea, dacă nu ar fi fost fanteziile, ar fi fost avionul, rachetele, sateliţii artificiali, călătoriile pe lună, chiar marele nave care străbat apele lumii, cum se întreabă mulţi şi în scris?

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5