Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.4 (148), Aprilie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

România în jocul geopolitic al giganților – tablou sumar

Primit pentru publicare: 29 Apr. 2021
Autor: Gruia COJOCARU, redactor Revista Luceafărul
Publicat: 30 Apr. 2021
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

România în jocul geopolitic al giganților – tablou sumar

În vremuri de tristă amintire, cum au definit o epocă anume coteii de strânsură, România stabilea relații economice avantajoase atât cu statul Israel, cât și cu lumea arabă, măcar că cele două entități din Orientul Mijlociu erau într-un conflict milenar. Cum se putea fabrica minunea asta? Cizmarul a fost catapultat, creștinește, în alt orizont existențial, de Crăciun, nu ne mai poate livra patentul, dar putem intui că, la nivel de politică externă, avusese inteligența – țărănească, în principiu – de a se înconjura de oameni suficient de destupați, pentru a ancora România în echilibru lucrativ (și) în spațiile conflictuale ale lumii. Mărind progresiv miza, conform unor observații venite de la personalități occidentale de prim rang, Bucureștiul era în urmă cu patru-cinci decenii o intersecție de neocolit, unde se reglau conflictele dintre Washington și  Moscova, Washington și Beijing, ori cele dintre  Moscova și Beijing.

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri, observa trist Eminescu, iar noi astăzi am rămas o moleculă periferică în calea intereselor liderilor Uniunii Europene și Alianței Atlanticului de Nord, fiind incapabili de a contura un proiect decent pentru românii din lăuntrul și din afara țării. Vasalitatea nu ne e străină, arareori nu ne-a fost o constantă a istoriei, însă ar fi trebuit să realizăm, în timp, că obediența slugarnică te descalifică în ochii stăpânului, fie că acesta se numește Turcia, Rusia, Franța, SUA sau Germania.

De curând am expulzat un diplomat rus. Motivul? O însăilare de stupizenii de tipul: era spion rus, căuta să descifreze secrete militare NATO! Fleacuri, Federația Rusă are servicii secrete excepționale peste tot în lume – din păcate! –, care și-au dovedit eficacitatea și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în vremea Războiului Rece, dar și după înscăunarea Țarului postmodern. O astfel de măsură, fără nicio însemnătate faptică, dar  deranjantă în plan simbolic pentru Rusia, e similară cu aceea în care un țânc, proaspăt desprins de fustele mamei, face semne obscene unui vlăjgan, prins pe moment într-o muncă oarecare. Vlăjganul observă, nu zice nimic, dar, după o vreme, când țâncul e înlănțuit naiv în propriul joc, prinde loaza și-o flocăiește fără grabă… Asta ne-așteaptă, dar probabil avem iluzia că partenerii noștri din NATO și UE, care-au salutat demersul unor decidenți naivi, vor suporta parte din costurile carburanților și lubrefianților, pe care-i vom importa din Federația Rusă, atunci când Estul va ridica prețul, ca măsură compensatorie…

Se încearcă la nivel european, prin țări cu tradiție antirusească – Cehia, Slovacia, țările Baltice, Polonia, România, Bulgaria… și-om vedea cine urmează – o anume neutralizare și izolare a Rusiei în plan extern. Nimic mai stupid, dacă ne uitam la dimensiunile colosului de la Răsărit, care va strânge relațiile cu giganții asiatici – China și India –, dar și cu țări precum Brazilia, Argentina, Africa de Sud și nu numai. Soluții există, câtă vreme dispui de resurse naturale impresionante! Să nu uităm că problema fundamentală a unei lumi într-o creștere demografică năucitoare – deja suntem aproape opt miliarde, iar în urmă cu două secole Terra abia număra un miliard de locuitori – o reprezintă resursele naturale și accesul pe termen mediu și lung la resurse. (Rămâne de văzut, de pildă, cum se va poziționa Germania, al doilea furnizor de bunuri de import pentru Federația Rusă, după China, dar și Țările de Jos, întâiul partener de export pentru ursul estic și, nu în ultimul rând, Franța și Italia, tări cu importante legături comerciale în zonă.)

… Devenit copil de pripas, nici în Schengen, nici în afara spațiului uniunii, mereu parcă la periferia Istoriei, cu o corupție care-i devorează cinic organele interne, România  pare că nu înțelege nimic din traseul giganților, care-și fac jocul geopolitic (și) pe seama pigmeilor. A învăța ceva din diplomația Budapestei – care obține fonduri masive de la Bruxelles, dar, în același timp, promovează parteneriate economice profitabile cu Moscova și Beijingul – nu ne e deloc la îndemână, deoarece ne lipsesc oamenii de stat cu experiență, determinare, viziune și buna intenție. Când totul este controlat politic la orice nivel, iar sprijinul din campania electorală se materializează adesea printr-o ungere ministerială, dublată fie de competențele de alcov, fie de cele ale disciplinei de partid, așteptările cetățeanului sunt în van, dovadă fiind și lentoarea absorbției fondurilor europene. Trebuie să recunoaștem: unica rațiune de a fi a politicianului român – cu mici excepții – nu depășește psihologia fanariotă, când cine plătea mai mult primea lozul cel mare, pentru ca apoi, vreme de patru ani, să jupuiască românul, pentru a-și acoperi paguba și a face bani albi pentru zile negre! Știm, instrumentele s-au schimbat, dar optica este identică!

Revenind la Rusia Țarului Putin… Recunosc că m-a surprins anunțul retragerii, fie ea și parțială, din zona de est a Ucrainei. Socoteam că țarul așteaptă ori încropește un pretext pentru a captura Donbasul… O fi bine, o fi rău?!… Pacea e cu siguranță mai bună în (aproape!) orice circumstanțe, dar înclin să cred că o parte însemnată a susținătorilor lui Vladimir Putin, din interior, au rămas dezamăgiți. Gestul lui Putin e sinonim cu acela al unui individ alfa care, în fața unei prezențe feminine angelice, care-i provocă jinduitor masculinitatea, alege să-și etaleze sforăitor virilitatea, fără a se înfrupta din fructul pârguit. Rezultatul e (aici) o imensă frustrare pentru cei care sperau că vor avea acces nelimitat la voluptate…  

Vom vedea… evit să mă hazardez în ceea ce privește viitorul regimului Putin. Nu risc să-i cânt prohodul, cum o fac analiștii de top, nu consider însă c-a renunțat la planurile expansioniste, ori c-ar refuza metresa nărăvașă numită Donbas. Mai curând aș întrezări un joc  de seducție la distanță, apoi, pe măsură ce prada e din ce în ce mai vulnerabilă – hăituită sistematic de trupele proruse din lăuntru – să o captureze prin abandon, așa cum, abstractizând perspectiva, o damă mai mult sau mai puțin ingenuă, istovită să-l aștepte pe Făt-Frumos (din NATO și UE),  își cedează favorurile unui ins grosier, dar suficient de insistent. Simplu, direct, abandonul în coordonatele revelate poartă în sânge oboseala efemerității candorii pe Pământ – las… și bucuria sorbită-n tăcere/ ce viața aceasta sleită ne-o cere… 

(Rămânem în zonă – va urma)