Românism întregitor în mărţişorul nord-bucovinean

Autor, Gruia Cojocaru

 Pe o pâclă păgână, agresivă şi grea, care mă trimitea cu gândul la 10 ianuarie 1475 – când Moldova lui Ştefan îşi întâmpina biruitoare otomanii la Podul Înalt – am pornit, tot într-un 10, dar din martie  2013, spre nordul ţării marelui domnitor român, la Cernăuţi, pentru a lua parte la a XIX-a ediţie a festivalului ,,Mărţişor”. Partenerul de simţire românească mi-a fost, ca de obicei în peregrinările din Nordul Bucovinei, jurnalistul Gabriel Balaşa, naţionalistul redactor luminat de la săptămânalul regional ,,Informatorul Moldovei.”

Acţiunea din vechea capitală a Ducatului Bucovina ar putea fi încadrată în ecuaţia selectă a turismului de evenimente, la nivel transfrontalier, în care scopul este, desigur, familiarizarea cu tradiţiile din fosta provincie valahă şi sporirea zestrei de cultură şi civilizaţie românească în Ţara pădurilor de fag. Ca de obicei, amfitrionii festivalului au fost liderii Societăţii pentru Cultură Românească ,,Mihai Eminescu” Cernăuţi, oamenii de spirit Vasile Bâcu şi Nicolae Şapcă, preşedintele şi, respectiv, vicepreşedintele instituţiei, care, pe scena aulei Palatului Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină, au rezistat cu stoicism afluenţei, peste aşteptări, de solişti de muzică populară tradiţională. Organizarea fiind excelent articulată, n-au existat  sincope în desfăşurătorul spectacolului.

Cititorul ar putea fi interesat de o serie de detalii, cum ar fi cele legate de numărul artiştilor care au evoluat pe scenă şi, evident, de numărul spectatorilor. Regret că îi voi dezamăgi, dar mărturisesc că, pe la jumătatea spectacolului, după ce îmi notasem peste două sute cincizeci de interpreţi – care au evoluat în orchestre, ansambluri şi coruri distincte – am renunţat la acest tip de contabilitate, furat pesemne de încărcătura emoţională a momentului; cât despre spectatori, dacă ne gândim că, în afara celor şapte sute de privitori din aulă şi din impozantele sale balcoane – argument palpabil al unei aristocraţii apuse, dar cu speranţa resuscitării! –, au mai fost destui care, perindându-se neîncetat, au rezistat ore în şir pentru mici breşe în spaţiului vizual de interacţiune, înseamnă că festivalul a fost o reuşită. Ar mai fi de adaugat că, spre bucuria spectatorilor, imediat după epuizarea celor mai bine de cinci ore de festival propriu-zis, au dilatat timpul, într-o remarcabilă interpretare, soliştii de la Orchestra ,,Rapsozii Botoşanilor”, ansamblu muzical instrumental care, sub îndrumarea maestrului Ioan Cobâlă, din 1970 şi până în prezent, a dus spiritul enescian nu doar în Europa, ci şi în Asia şi în Orientul Mijlociu.

Ştiu că, dintr-un spirit de fair-play gazetăresc, ar trebui să-i menţionez pe toţi soliştii care, dintr-un capăt în celălalt al Bucovinei şi Herţei, până la Dorohoi, au topit întru românism o fărâmă de suflet, însă, nefiind un arhivar meticulos al evenimentului, îmi asum absenţa unei atare enumerări. Nu pot însă să procedez la fel în cazul unor cadre didactice botoşănene, care, în dorinţa de a contribui la consolidarea spiritului românesc în Nordul Bucovinei, n-au rămas insensibile la ideea de a confecţiona, împreună cu elevii şcolilor în care activează, o serie de mărţişoare şi felicitări de o originalitate pătrunsă de arta. Din conjugarea efortului acestora au rezultat, astfel, 230 de felicitări şi 200 de mărţişoare, pe care le-am oferit românilor nord-bucovineni.

Aşadar, e de salutat efortul creativ al Şcoalii Gimnaziale ,,Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi, la care au subscris profesorii Simona Afloarei, Angelica Rotariu, Rodica Bradu, Maria Şerban, Marcela Racu, Dorina Lupu, Elena Dănilă, Floarea Postolache, Irina Alexa, Alina Onofrei, Adina Clisu, Vasile Bradu, Adrian Diaconescu şi, cu o disponibilitate pe care mi-ar plăcea să o descopăr mai des, directorul instituţiei, doamna Liliana Pădurariu. De asemenea, la fel ca în anul precedent, organizatorii festivalului au apreciat originalitatea mărţişoarelor şi felicitărilor oferite, în numele Şcolii Gimnaziale ,,Ioan Murariu” Cristineşti, de profesoara Otilia Crupenschi, precum şi contribuţia lui Corneliu Drescanu, profesor la Şcoala ,,Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa. Totodată, nu poate fi ignorată implicarea profesoarei Alina Cojocaru, de la Şcoala Gimnazială ,,Constantin Tincu” Lişna, care, împreună cu elevii clasei sale, a realizat doar lucrări unicat. Dar, ca suavă pată de culoare, ţin să semnalez că, în succesul demersului pe care l-am iniţiat în ultimii ani, se înscrie şi sprijinul oferit pe ultima sută de metri de o profesoară din Ardeal – Alina Hoară de la Liceul de Artă Sibiu – semn că, nu întâmplător, Transilvania poartă în sânge pecetea românismului…

… Elemente noi, despre interacţiunea cu spaţiul bucovinean, în corespondenţă directă cu viaţa culturală din Nord, dar şi din Est, voi revela (sper) curând. Până atunci,  aştept ca Măria Sa, Soarele Întregitor, să ne scoată pe toţi din colonia penitenciară a ceţurilor de orice fel…