Satul Durneşti, Ocolul Ştefăneşti, Ţinutul Botoşani, se afla la cca. 40 de km spre dreapta, de şoseaua Botoşani-Truşeşti-Ştefăneşti. Aici, Gh. Eminovici arendează la 11 octombrie 1849, moşia Cleopatrei Caţichi, printr-un contract semnat la Iaşi şi înregistrat sub nr. 630 la Divanul Apelativ din Iaşi (Arhiva Statului Iaşi, fond Divanul de Întărituri, tr.1765, op. 2014, dosar 240, f. 698).

Contractul intra în vigoare la 23 aprilie 1850, cu dreptul de folosire imediată: „…iar acum, în toamna aceasta 1849, dumnealui va fi slobod a intra cu plugurile pe moşie spre a-şi face arătura trebuincioasă pe anul viitori”.

Moşia cuprindea teren arabil, 6 pogoane de vie, livadă, crâşmă, mori şi iazuri cu peşte, o casă veche, grajdurile şi magaziile aferente. Gh. Eminovici este obligat să plătească 600 de galbeni pe an, în două rate, una la Sf. Gheorghe şi una la Sf. Dumitru, produse agricole şi fân. Tot în acest contract se stipulează: „…este datori dumnealui a face hambarul din nou, precum asăminea şi casă de şezut din nou cu ograda lor, toate aceste binale împreună cu celelalte ce se găsesc făcute pe moşie, crâşmă, mori, iezături şi alte”.

Deci, Gh. Eminovici este răspunzător de toată gospodăria existentă aici, cu obligaţia chiar de a construi din nou casa şi hambarul. În această casă va locui cu familia sa aproape doi ani de zile, după care se va muta la Ipoteşti.

La 16 noiembrie 1850, moşia Durneşti este cumpărată de către Iancu Brănişteanu, dar Gh. Eminovici rămâne în continuare arendaş până în 1853. Comparativ cu moşia Ipoteşti, care avea în jur de 412 ha de pământ, moşia Durneşti avea aproape 1000 de hectare de pământ, deci o moşie destul de mare care i-ar fi putut aduce venituri importante.

Atâta timp cât Gh. Eminovici a avut în arendă moşia Durneşti, el a avut multe necazuri şi probleme cu unii dintre lucrătorii de pe moşie, cu care-şi făcea singur dreptate. Datorită întârzierii în achitarea dobânzilor pentru moşia Ipoteşti, i se pune sechestru pe produsele şi animalele de pe moşie, fiind nevoit să se judece mereu.

În jalba lui Gh. Eminovici din 13 noiembrie 1850 către judecătoria Botoşani, acesta se plânge că: „Comandiriul Companiei al 2-le din jandarmi,… viind la satul Durneşti şi negăsindu-mă acasă şi vroind a împlini din avut arătaţii bani, soţia mea Ralu, născută Iuraşc, s-au găsit silită şi au numărat arătaţii bani numitului Ioan Ambrozii”.

       * * *

 

La Durneşti se mută familia Eminovici după Sf. Gheorghe 1850 (23 aprilie) şi va locui până la 3 noiembrie 1851, când familia revine în Botoşani. Nici în martie 1852, chiriaşa nu binevoieşte să-i elibereze locuinţa din Botoşani ceea ce o face pe Raluca Eminovici să prezinte un protest, în 14 martie 1852, Judecătoriei Botoşani. Familia Eminovici este nevoită să locuiască cu chirie, în cele două ierni, la sora Ralucăi, Maria Mavrodin.

Pruncul Mihai avea 3 luni şi o săptămână când familia sa se mută cu locuinţa la Durneşti. Deci, Mihai Eminescu locuieşte la Durneşti de la vârsta de 3 luni până la vârsta de un an şi zece luni, după care familia sa va reveni la Botoşani, în iarna anului 1851-1852.

Matei Eminescu, în scrisorile sale către Corneliu Botez, aminteşte de această perioadă din viaţa Eminovicilor: ,,Ştiu bine însă, că când luase Ipoteştii a intrat în ei, înainte de a fi plătit toţi banii şi înainte de a fi vândut casele şi că avea şi în arendă o moşie Dorneştii aproape de Prut. Căci, adesea ori, pleca din Ipoteşti la Dorneşti, uneori el, uneori mama. Amândoi, băteau drumurile, Ipoteşti, Dorneşti, Botoşani” (Scrisoare din 29.04.1909 către Corneliu Botez din Galaţi).

Drumul de la Botoşani la Durneşti, drum de cca. 40 de km, a fost făcut de nenumărate ori de Gh. Eminovici, singur sau însoţit de familia sa, în perioada celor patru ani de zile cât a fost arendaşul moşiei Durneşti.

Pruncul Mihai petrece cu familia sa la Durneşti aproape doi ani, împreună cu fratele său Ilie, care avea deja patru ani şi sora sa Maria (Marghioliţa – care va muri la Ipoteşti în 1855), iar în perioada vacanţelor şi cu fraţii mai mari, Şerban, Nicolae şi Iorgu, elevi la Botoşani la pensionul Ladislau Ferderber. 

Deşi, casele de la moşia Durneşti erau destul de modeste şi într-o stare nu prea bună, familia este nevoită să locuiască aici şi o iarnă, locuinţa din Botoşani fiind închiriată din cauza constrângerilor materiale.

Din păcate, această perioadă din viaţa lui Mihai Eminescu, nu a fost cunoscută până în prezent şi nici biografii poetului nu au făcut referire la ea. Nici locuitorii şi oficialităţile satului Durneşti, nu cred că ştiu prea multe despre familia lui Gh. Eminovici care a trăit şi muncit timp de patru ani de zile în localitatea lor. Datorăm satului Durneşti, satul prunciei lui Mihai Eminescu, meritul de a-l fi avut ca locuitor aproape doi ani de zile. Se cuvine a marca acest lucru printr-o placă comemorativă sau chiar un bust, în satul Durneşti, sat pe unde şi-a purtat primii paşi copilul Mihai Eminescu.

        

        

În anul 2002, deputatul de Botoşani, Mihai Mălaimare, originar din comuna Copălău – Botoşani, în acţiunile sale de cunoaştere şi ajutorare a localităţilor judeţului, descoperă cătunul ,,Mihai Eminescu”, singurul sat din ţară cu numele poetului, ca şi comuna ,,Mihai Eminescu”, ce cuprinde satul copilăriei poetului, Ipoteştiul.

Domnul M. Mălaimare a rămas plăcut surprins de povestea celor 11 locuitori ai satului şi de cultul lor pentru poetul Mihai Eminescu, a cărui nume este dat satului în anul 1950, anul centenarului naşterii Poetului.

Deputatul nostru a reuşit să facă multe lucruri bune pentru scoaterea ,,la lumină” a acestui cătun. În anul 2004, s-a organizat aici ,,Serbarea salcâmului”, s-a realizat o revistă cu povestea localităţii ce a fost oferită fiecărui localnic, iar în anul 2005 s-a dezvelit un bust a lui Eminescu, în cadrul manifestărilor dedicate poetului.

Deoarece, locuitorii satului susţin că Mihai Eminescu a vizitat în tinereţe fetele boierului C. Stamatopol, am căutat să găsesc documente, relatări şi probe în legătură cu această poveste atât de frumoasă. Din păcate, documentele sunt puţine şi mai ales cele referitoare la Eminescu, dar prin corelarea unor lucruri care se cunosc, am ajuns la o seie de concluzii pe care le prezint în acest material.

Puse cap la cap, toate informaţiile pe care le-am găsit, m-au dus la concluzia că, deşi, familia Eminovici se cunoştea bine cu familia Stamatopol, Mihai Eminescu nu a avut cum să viziteze în tinereţe fetele lui C. Stamatopol, deoarece, la vârsta adolescenţei şi majoratului, acestea erau deja călugăriţe la mănăstirea Agafton şi poetul era mai mic decât ele cu 10, respectiv 12 ani. 

Povestea de dragoste nu se confirmă dar legăturile de prietenie între cele două familii, sunt un motiv plauzibil de a numi localitatea cu numele ,,Mihai Eminescu”, lucru care a rămas în amintirea oamenilor de aici şi care s-a transmis din generaţie în generaţie.

Familia lui Gheorghe Eminovici se cunoştea bine cu familia Stamatopol, ambii locuind în Botoşani şi având chiar relaţii de afaceri. Constantin Stamatopol, de origine italiană, avea o bucată de moşie, ca şi Gh. Eminovici, în satul Vârnăvoaia, comuna Gorbăneşti, pe locul în care acum se află cătunul Mihai Eminescu. Aici, locuia familia Stamatopol în perioada verii, supraveghind lucrările agricole. Bătrânul Gheorghe I. Cojocariu, a cărui casă se află pe terenul, unde în trecut era conacul lui C. Stamatopol, spune că beciul solid de cărămidă, a aparţinut conacului, iar copacii bătrâni de pe alee sunt tot din acele vremuri. 

Stamatopol a vândut, mai târziu, moşia boierului Constantin Hynek din Botoşani, iar bătrânul spune că administrator al moşiei a fost Gheorghe Scutaru, tatăl soacrei lui Cojocariu. Bătrânul mai spune că, boierul Constantin Stamatopol avea două fete frumoase, pe care le-ar fi vizitat Mihai Eminescu. Este greu de crezut această afirmaţie, atunci când nu există documente.

Drumul de la Botoşani la Durneşti, drum de cca.40 de km. era făcut de Gh. Eminovici, singur sau cu familia, de mai multe în perioada cât a fost arendaş la Durneşti.

El făcea acest drum cu trăsura cu cai şi îi trebuiau 4-5 ore ca să-l străbată. Drumul folosit de Eminovici era cel mai direct, pe creasta dealurilor, drum ce delimita moşiile întâlnite în cale. Drumul Botoşani-Gorbăneşti-Durneşti, nu putea fi făcut fără un popas şi acest popas îl făcea la Gorbăneşti, sat ce se afla la jumătatea distanţei Botoşani-Durneşti, la moşia lui Constantin Stamatopol pe care-l cunoştea. Aici se odihneau pasagerii şi caii, înainte de a pleca din nou mai departe. În această perioadă, fetele lui Stamatopol aveau 10 şi 12 ani. Acest drum a fost făcut şi de Raluca Eminovici cu pruncul Mihai, dar şi de fraţii mai mari ai poetului (Şerban, Iorgu, Nicolae, Ilie), în timpul vacanţelor de vară.

Locuitorii cătunului ştiau aceste lucruri, dar nu se poate spune cu siguranţă că ei cunoşteau, care din fraţii Eminovici vizitau fetele lui Stamatopol şi ca povestea să fie cât mai frumoasă, au zis că era poetul Mihai Eminescu. De fapt, ei nici nu avut cum ştie, care din copii lui Eminovici va ajunge poet. Şi aşa povestea s-a transmis din generaţie în generaţie până astăzi, spre mândria celor 11 locuitori ai cătunului cu numele ,,Mihai Eminescu”. 

În amintirea acestei legături între familiile Eminovici şi Stamatopol, după anul 1858, când ajung la mănăstire, fetele lui Stamatopol, îl recunosc pe Mihai care venea des pe la mătuşile sale şi vor petrece împreună, mai multe zile. 

Chiar şi aşa, denumirea cătunului ,,Mihai Eminescu”, căpătată în 1950, la 100 de ani de la naşterea poetului, este un act de recunoştinţă a locuitorilor acestui cătun pentru familia lui Eminovici şi mai ales pentru Poetul care în mod sigur a trecut prin aceste locuri, în fragedă copilărie. Este posibil ca Mihai Eminescu să mai fi vizitat satul, care astăzi îi poartă numele, atunci când venea în vacanţele de vară, pe când era elev la Cernăuţi sau student la Viena şi Berlin. 

        

      

Bibliografie:

1. Gh. Ungureanu – Eminescu în documente de familie, 1977;

2. George Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu, 1974;

3. Augustin Z. N. Pop – Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, 1962.