Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Şcoala literară de la Huşi (autor universitarul Petru Ioan, Ed. „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2019) în creştere de la o perioadă la alta
Paul Leu, un profesor, nu trebuie să lipsească de la ea!…

Primit pentru publicare: 09 Ian. 2019
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 12 Ian. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Şcoala literară de la Huşi (autor universitarul Petru Ioan, Ed. „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2019) în creştere de la o perioadă la alta
Paul Leu, un profesor, nu trebuie să lipsească de la ea!…

II

„Un vasluian de 90 de ani, de loc din Cârja, a lansat o carte despre Emil Bodnăraş, în SUA”, scria „Vremea nouă” la 7-9 februarie 2017 şi detalia ce spunea profesorul Paul Leu: “Cãrţile şi articolele despre un trecut care nu trece (s.a.) publicate în ultimii ani în presa românilor de pretutindeni, le-am scris pentru a evidenţia adevãrul, pentru a lãsa fãrã argumente pe impostori, mistificatori, pe gazetarii şi politicienii mincinoşi, pentru a frâna propaganda cripto-comunistã din mileniul al III-lea, neorânduiala retrogradã şi, nu în ultimul rând, pentru a sprijini procesul de învãtãmânt, care încã nu a introdus generalizarea predãrii istoriei comunismului în învãţãmântul elementar şi mediu din cauza opoziţiei unor ticãloşi”. Este vorba de Emil Bodnãras (Bodnarenko), în calitate de locotenent la Regimentul 12 Artilerie din Sadagura, precizeazã autorul, dezerteazã din armatã în iarna lui 1932 şi trece Nistrul în Rusia sovieticã, luând cu sine documente secrete şi, printre altele, şi soldele ofiţerilor regimentului, fapt pentru care a fost condamnat, în lipsã, la zece ani de închisoare, pentru ca în 1935, dupã ce a fost capturat, în drumul sãu de spion spre Bulgaria, sã i se confirme pedeapsa, anulându-i-se şi cetãţenia românã. A urmat cea de a doua conflagraţie, cu Katynul polonez cu peste 25.700 de prizonieri din elitã împuscaţi de NKVD, dar şi cu cel românesc, prelungit pe durata a douã decenii, începând cu masacrul de la Fântâna Albã si Varniţa, adevãrate pogromuri ale „eliberatorilor” care nu ştiau decât sã omoare, sã ciomãgeascã sãlbatic, sã jefuiascã tot ce întâlneau în cale, sã bea fãrã mãsurã si sã violeze ca nişte barbari ce erau. Din pãcate, jaful şi atrocitãţile au continuat, organizate de data aceasta de trãdãtorii de neam şi ţarã, cum este cazul aceluiaşi dezertor din Armata Românã, devenit omul de încredere al lui Stalin, un alt diavol însetat de sânge şi servul credincios şi umil al lui Satanail. Ca ministru al Forţelor Armate (1947 – 1955) a organizat lichidarea cuiburilor de partizani, a înfiinţat temuta funcţie de locţiitor politic, la nivelul cel mai înalt fiind ocupatã între 1950 şi 1954 de Nicolae Ceauşescu, şi a ordonat înlãturarea ofiţerilor profesionişti, înlocuindu-i cu activişti ai PCR, lipsiţi de orice pregãtire, în afara lecturilor din Lenin, Stalin sau Gheorghiu-Dej. În aceste condiţii, zice Paul Leu, pe baza unor documente, la 9 ianuarie 1951 dictatorul din Kremlin a convocat pe responsabilii politici şi militari ai Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei, precum şi pe principalii consilieri militari sovietici din ţãrile amintite şi le-a cerut sã punã la dispoziţia sa toate forţele umane, materiale, economice şi de altã naturã spre a declanşa cel de-al Treilea Rãzboi Mondial, din ţara noastrã participând Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnãraş. Pânã una-alta, Serviciile de Informaţii din subordinea aceluiaşi personaj malefic, flancat de patru agenţi sovietici (Pantiuşa, adicã Pintilie Bondarenco, românizat în Gheorghe Pintilie, Serghei Niconov – Sergiu Nicolau, Ivan Didenco – Ioan Vidraşcu şi Mişa Povstanski – Vasile Posteucã), au trecut la iniţierea Sovrompatriarhiei, o perfidã acţiune de a subordona clerul şi ierarhii propagandei bolşevismului ateist. Spre cinstea lui, patriarhul Nicodim, afirmã autorul, a preferat sã moarã, n-a vrut ca biserica ortodoxã sã fie sub partidul comunist. Şi nu a fost singurul. Episcopul Grigore Leu, fiindcã s-a opus acţiunii criminale, a fost otrãvit, iar Vlãdica Valerian Zaharia, deoarece a refuzat desfiinţarea mãnãstirilor, a fost ţinut în izolare, în vreme ce arhiepiscopul Victor Vasile Leu, rãpit de agenţii KGB din Occident şi trecut prin împrejurãrile tragice de la Liublianka, a fost condamnat în ţarã la moarte şi torturat sãlbatic atât înainte de pronunţarea sentinţei, cât şi dupã.

Revelatoare este urmãtoarea  întâmplare de la Jilava, unde un gardian l-a întrebat: “Mã, tu eşti Popa Leu?”, la care el a rãspuns prompt: “Nu, eu sunt Popa Tigru!” . Câtã forţã interioarã sã rezişti torturii unor demenţi precum Boris Grunberg, Alexandru Nicolschi sau Eugen Ţurcanu, adus de la Suceava la penitenciarul de la Piteşti unde va reuşi sã punã bazele şi sã conducã cel mai abominabil laborator de psihopatologie umanã, laborator în care a intrat un om şi la celãlalt capãt a ieşit un cadavru, o epavã sau un monstru uman, dar şi un om ce poartã cu demnitate stigmatul suferinţei împovãratã cu un spor de iubire faţã de oameni, cum a fost cazul arhiepiscopului V. V. Leu, pastorului Richard Wurmbrad, a pãrintelui Calciu Dumitreasa şi a altora. O ţarã transformatã într-un uriaş penitenciar politic de un fost dezertor, învestit cu gradul de general de un sistem sângeros, în care fiecare persoanã era vãzutã ca un potenţial pericol pentru o clicã instalatã la putere de tancurile şi katiuşele invadatoare. Se afirmã îndeobşte cã 23 august 1944 a scurtat rãzboiul pe teritoriul României cu nu ştiu cât. E o prezumţie, dacã nu cumva o gândire anapoda, având în vedere cã evenimentul ne-a adus un avorton politic ce a trecut la jefuirea bogãţiilor ţãrii şi un altfel de rãzboi, parşiv în esenţa lui şi întins, cu variaţiuni, pe jumãtate de secol, iar concluzia autorului e fãrã drept de apel: Revoluţia maghiarã, din 1956, demonstreazã, cu date şi fapte, cã „nu existã comunism bun şi comunism rãu, ci doar comunism criminal (s.a.), împotriva cãruia e moral şi drept sã lupţi, cu orice risc şi cu orice preţ”. Paul Leu, supranumit de Octavian Nestor „un condei transcontinental”, e şi un luptãtor de aceeaşi anvergurã. Trãitor în SUA, inima lui bate pentru România, scrierile şi conferinţele sale fiind un exemplu indubitabil. Cândva, se vorbea la noi, cameleonic, de luminã, partidul terorii substituindu-se iubirii mântuitoare, apoi, în urma simulacrului de revoluţie, aceasta s-a micşorat pânã la diminutivare, devenind doar o… luminiţã (ce-i drept, am scãpat de spaima dubei negre, cu gealaţii ei) şi de atunci orbecãim, nu şi profitorii… Ţara, transformatã în lagãr de Emil Bodnãraş şi toatã echipa de nelegiuiţi, a devenit, prin grija altor formaţiuni succesive, hãmesite şi iresponsabile, un tunel ce pare, cel puţin deocamdatã, fãrã capãt. (material semnat de Ioan Ticalo).

Imediat după moartea soţiei, Cornelia, la 21 ianuare 1997, prof. Paul Leu a plecat la fiica sa, Cecilia, care locuia în Miami, Florida. În iunie 2000, împreună cu întreaga familie, se mută pe coasta Pacificului, în statul Washington, unde ginerele obţinuse, prin concurs, un post de profesor la o universitate din Seattle, scrie Octavian Nestor despre dânsul.

La 13 aprilie 2002, Paul Leu se recăsătoreşte cu o americancă, Magdalena, stabilindu-şi reşedinţa în Kenmore, statul Washington, un orăşel satelit al megapolisului Seattle. Ca urmare a actului matrimonial, în 2003 obţine statutul de rezident permanent în USA, iar în ianuarie 2009, printr-o ceremonie specială, i se înmânează Certificatul de naturalizare, prin care i se acordă calitatea de cetăţean al Statelor Unite ale Americii. „Prezent printre semenii săi, ca o istorie vie a Ţării de Sus a Moldovei, cu aura unui senator roman, profesorul bucovinean Paul Leu era, paradoxal, aproape şi departe, asemenea acelor înţelepţi care privesc lucrurile de sus, de foarte de sus şi înţeleg din acestea mai mult decât cei care se confundă cu ele”. În cei 85 de ani trăiţi în deplină sănătate mentală şi psihică, Paul Leu a lăsat urme proeminente în cultura românilor de pretutindeni. Până în prezent, eminentul scriitor-cercetător a publicat: 40 volume (dintre care cinci au apărut la Miami-Florida și unul în Seattle) și peste 1000 de studii, documente și articole, editate de circa 70 periodice din America de Nord, Australia și Europa. Cea mai importantă bibliotecă a lumii, The Library of Congress din Washington DC, posedă 21 din cărțile scrise de profesorul Leu, cărora, în Catalogul Bibliotecii Congresului, la rubrica Relevance, le-a acordat punctajul maxim, pentru a atrage atenția celor interesați, spune acelaşi care îi citează şi pe alţii care-l apreciază.

Gazetăria lui este receptată “cu interes și cu bucurie”, remarca, într-o corespondență, redactorul publicației Pagini Românești din Montreal, Canada, iar redactoarea-șefă a  publicației bucureștene No14 Plus Minus, Contemporary Music Journal, Veronica Anghelescu, considera  articolele prof. Leu ca fiind “un act de mare actualitate, un act de mare cultură”.  ”-Nu-mi mai trimiteți materiale? … Eu le citesc cu sufletul la gură! Și la fel și cititorii revistei… Sper că nu v-am supărat cu ceva…”, îi cerea una dintre gazete. „Studiile bucovinene, ca și cele de istorie contemporană, au un conținut atrăgător, emoționant (Îndrăgostiții din Carpați sau Berta și Ciprian între vis și cotidian), uneori fac dezvăluiri surprinzătoare (Ciprian Porumbescu scriitor german de origine română) și, din aceste cauze, harnicul investigator al mileniului trei este solicitat să colaboreze cu redactorii mai multor publicații ale românilor de pretutindeni, spre a le spori numărul cititorilor”, scria biograful.

„…Pe o bază factologică solidă, scriitorul-cercetător a dezvăluit relaţiile ştiinţifice ale lui Simion Fl. Marian cu Academia Română, Junimea, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Jan Urban Jarnic, Gustav Weigand, Angelo de Gubernatis, A. E. Picot, Hugo Schuchardt, Matthias Friedwagner, Henry Carnoy, prinţesa Ştefania a Austriei şi mulţi alţii, a determinat, cu precizie, locul academicianului de la Suceava în procesul constituirii etnografiei, etnobotanicii române şi europene, a publicat numeroase  facsimile şi manuscrise inedite, cum sunt edițiile monografice Simion Florea Marian, Ctitorul etnografiei române (I, II), S. Fl. Marian, academician, cele patru volume de  Basme populare româneşti, apărute la editurile Minerva şi Euroland şi republicate, de Ioan Şerb, în Colecţia Arcadia a Editurii Grai şi Suflet-Cultura naţională, volumul de Nuvele şi amintiri  etc. etc”. Să nu uităm,”continuându-şi neobosit prodigioasa activitate editorială, de valorificare a moştenirii culturale bucovinene, la ediţia a VI-a a Festivalului de Etnografie şi Folclor Simion Florea Marian, care a avut loc la Suceava, între 2-4 octombrie 1998, etnologul Paul Leu, sub genericul: 1998, anul editorial S. Fl. Marian, a lansat opt cărţi, realizate din ineditele creatorului etnobotanicii, dintre care şapte apăruseră în România, iar unul la Maiami, Florida.”.„Repertoriul bibliografic al lui Paul Leu relevă o temeinică activitate în domeniul regionalismului cultural”socoteşte  academicianul Constantin Ciopraga. Scriitoarea Angela Furtună, referindu-se la metodologia folosită de profesorul bucovinean în lucrările sale, preciza că “în această epocă a defrişării arhivelor, Paul Leu „a adunat cristal după cristal, ca într-un mineral perfect, prezentând în volumul Răpit de KGB şi condamnat la moarte adevăruri dureroase din istoria noastră.

În cadrul  Săptămânilor  internaționale de Cultură, Paul Leu, an de an, a conferențiat și discutat  despre: Geneza monografiei „Răpit de KGB şi condamnat la moarte”,  Participarea lui Emil Bodnăraş la sovietizarea României, 70 de ani de la declanșarea războiului de eliberare a Basarabiei, Bucovinei, “Iar când fraților, mo-i duce” – 130 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu și altele pe care le-a publicat în diverse reviste din Australia, America de Nord și Europa. Apariţiile editorialăe lansate  de Paul Leu la Hamilton, în iulie 2009, Răpit de KGB şi condamnat la moarte “este un document preţios ce condamnă pentru totdeauna crimele comuniştilor şi pe „idioţii utili” care-i sprijină şi-i promovează în Vest” remarca un cercetător american din New York, spunea prof. Octavian Nestor din ţară, de la Suceava-România.

Iată ceva din bibliografia despre Paul Leu:

Octavian Nestor, Paul Leu, un condei Transcontinental – Profil, în Rădăcini, Rubrica ProFile, Web, Ediţie specială a Asociaţiei românilor din Australia, Sydney, Australia, postat la 9 mai 2010. Republicat în numeroase reviste româneşti ce au apărut în: Australia, America de Nord şi Europa.

Octavian Nestor, Între Suceava şi Washington: “Un condei pe două continente”, în Suplimentul Literatură & artă al cotidianului  Crai nou, nr. 4847, din 20 septembrie 2008. Vezi Reverberaţii în: Paul Leu, Martiri ai Bisericii Neamului, Ediţia a-II-a revăzută şi adăugită, Fundaţia Episcopul Grigorie Leu, Bucureşti, 2006, p. 365.

Tiberiu Cosovan: Lansare de carte – „Răpit de KGB şi condamnat la moarte”, de Paul Leu, în NordLitera, Actualitatea, Postat: Marţi, iunie 02  22:28:22 EEST, preluat de Buletinul de informaţii a românilor din Australia, Fairfeld NSW, Sydney, Australia, nr. 5, septembrie-octombrie 2009, p. 15, 2009.

Corneliu Florea, La Câmpul Românesc, în revista trilingvă Alternativa/THE ALTERNATIVE/ L’ALTERNATIVE, Toronto-Canada, anul 7 Nr. 69 – august 2009 – Ediţie electronică, republicat de Curentul Internaţional, săptămânal independent de ştiri şi opinii, Detroit, Michigan etc..

Că Şcoala literară de la Huşi, autor, universitarul Petru Ioan, va deveni tot mai cuprinzătoare nu există îndoială, eu, deja îi comunic numele unui evidenţiat, absolvent de filologie, fost profesor de limbă română, astăzi pensionar, membru al Cenaclului de la distanţă,  e vorba de Corenel Văleanu, epigramist, poet- umorist, un prozator de talent,  de loc din Vineţeşti-Olteneşti-Huşi, autor a câtorva plachete de versuri, Cvinarii, una, Sub zodia Euterpei,Editura PIM, Iaşi, 118 pagini, (împărţită în 6 capitole, Petale de gând, De dragoste, Poeme pentru credinţă, Poezii pe teme şi motive diverse, Fabule, Rondeluri satirice) prefaţă „Cântă Euterpe, cântă!” cu semnătura Ion N. Oprea  poartă ca autograf amintiri care nici ele nu trebuie uitate: „Cu profundă recunoştinţă prefaţatorului meu de versuri, d-l Ion N. Oprea, cel care în urmă cu 50 de ani m-a iniţiat în tainele jurnalismului şi  ale creaţiei literare…”, Cu stimă deosebită, autorul –Corneliu Văleanu, 16 iulie 2012.

Ion N. Oprea,   ianuarie 2020