Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ŞCOLI PUBLICE, ŞCOLI PARTICULARE … SCOLI DIN ORASUL BOTOSANI (II)

ŞCOLI PUBLICE, ŞCOLI PARTICULARE …

 ŞCOLI ÎN ORAŞUL BOTOŞANI (II)

 Elevii  vin la şcoală ,,…ca să se formeze, să-şi vadă

şi să-şi îndrepte greşelile, să-şi înmulţească şi să-şi

întărească calităţile … Numai asfel şi munai în

acest caz, şcoala va atinge scopul său de a da

oameni  folositori pentru ei, ca şi pentru societate,

de a face un instrument de fericire pentru el  şi

pentru semenii săi”

(N.I.Philippide, revizor şcolar, 1880)

 Datorită întinderii mari a oraşului, străzilor nepavate, iernilor grele şi a intemperiilor din timpului anului, ,,… cele mai multe copile din părţile apusene, fac să nu poată frecventa în cele două şcoli actuale, fiind în alte părţi ale oraşului”.

La 16 septembrie 1872 în suburbia Tălpălăriei se deschid concomitent două şcoli primare, Şcoala Primară de Fete Nr. 3 şi Şcoala Primară de Băieţi Nr. 4, ultima datorită multiplelor cauze va avea o funcţionare instabilă. Desfiinţată în 1879, sărăcăciosul mobilier este luat de Comisariatul oraşului. După doi ani, primarul Th. Boyan, (autorul vodevilului într-un act ,,Teatrul la ţară”, publicat în ,,Steluţa”, redactată de I. V. Adrian, fost revizor şcolar, s-a jucat la Teatrul Naţional din Botoşani în decembrie 1867, în beneficiul săracilor), având în vedere că celelalte şcoli primare de băieţi din oraş nu pot cuprinde toţi elevii, redeschide, la 1 noiembrie 1881,  Şcoala de Băieţi Nr. 4  în casele lui Ion State. Director este numit învăţătorul Gr. Tăutu, salarizat ca şi-n alte cazuri din bugetul Primăriei, Ministerul Învăţământului Public şi Cultelor, motivând lipsa  fondurilor în acel an şcolar pentru salarizarea cadrelor didactice. Şcoala Primară de Băieţi Nr. 4 este din nou desfiinţată la 15 august 1885, localul e preluat de Şcoala Primară de Fete Nr. 3, ce va  funcţiona din nou în suburbia Humăriei. Învăţătoare este numită Cleopatra Cuman.

 La clasa I, învăţătorii lucrau cu un număr mare de elevi, împărţiţi în mai multe diviziuni, uneori la unele şcoli cu două clase concomitent (învăţământ simultan), ambele numeroase. Au fost ani şcolari în care din cauza  numărului mare de elevi se  impunea înfiinţarea celei de-a  doua clase
a-IV-a, aşa cum a fost cazul la Şcoala Primară de Băieţi Nr.1 în anul şcolar 1871-1872.

Învăţătoarea Zenovia Savinescu, în anul şcolar 1872-1873, avea 66 de elevi înscrişi în clasa a II-a şi a IV-a,
,,… fiind obosită de atâta muncă, arăta în scrisoarea trimisă primarului, care întrece puterile mele, o muncă de nouă ani în acest sens, mă va face într-o zi să nu mai pot munci”.Aceeaşi situaţie o arăta şi singurul învăţător de la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 4, care cu cei 50 de elevi ,,…  nu pot căpăta rezultate bune întocmai precum trebuie a fi, căci în timp ce mă ocup cu o clasă, cealaltă rămâne în suspensie şi aceasta poate nu ar strica aşa de mult când ar fi mai puţini elevi … însă aici în Botoşani, numărul elevilor fiind mare , aceasta ne dă şi o mare greutate.”

La sfârşitul secolului al XIX-lea, oraşul Botoşani se afla la apogeul dezvoltării economice, avea cea mai numerosă populaţie şi cel mai mare număr de elevi care nu puteau fi şcolarizaţi, deşi ,,… legea îndatoreşte pe toţi copiii români de a urma cursurile învăţământului primar”.

Consiliul comunal care era şi Comitetul şcolar, luând act de situaţia existentă, că înscrierile la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1 în clasa I au trecut pentru fiecare clasă cu peste 160 de elevi, numărul regulamentar, şi nu se poate respinge cererile de înscriere, deoarece părinţii invocau dreptul ca şi obligativitatea legii, chiar şi pedeapsa, pentru cei care nu-şi trimit copiii la şcoală, hotărăşte reînfiinţarea Şcolii Primare de Băieţi Nr. 4. Director este numit Ioan Dima Pătraşcu, salarizat de Primărie în timpul acelui an şcolar. Funcţionând şi de data aceasta cu întreruperi este redeschisă la
1 noiembrie 1889.

O preocupare permanenetă a autorităţilor locale era închirierea localurilor pentru şcoli. Primăria afişa de mai multe ori ordonanţe pentru a găsi un local central,  ca distanţă pentru toţi copiii din suburbia respectivă.

Iată, din această cauză a existat interesul şi preocuparea autorităţilor locale pentru  construirea localurilor proprii şcolilor primare. La 31 iulie 1889, se începe construcţia clădirii Şcolii Primare de Fete Nr.1, pe locul caselor lui C. Rosett, iar la 21 august  acelaşi an, a localului Şcolii Primare de Fete Nr. 2 şi Şcolii Primare de Băieţi Nr 3 pe terenul cumpărat de Primărie ,, de la urmaşii defunctului Ştefan Popa …vizavi de casele D-lui Călinescu” şi cel cumpărat de la D-na Eufrosina Smiltz.

Anul şcolar era împărţit în două semestre. Semestrul I pentru şcoala urbană începea la 15 august. La sfârşitul semestrului I, între 2-5 ianuarie se ţineau examenele, urma vacanţa de iarnă, semestrul al-II-lea, şi examenul pentru încheierea anului şcolar între 14-17 iulie, moment în care comisiile de examen constatau progresul elevilor şi interesul învăţătorilor.

Primarul, conform prerogativelor vremii, numea dintre consilieri în comisia de examen pentru a urmări nivelul de pregătire al elevilor, metodele de predare folosite le diferite obiecte etc. ,, … cauzele care ar fi putut împiedica rezultatele mai nimerite şi mai bune ale învăţământului … lipsurile morale ori materiale ce ar influenţa în rău asupra instrucţiunii copiilor”.

Revizorul şcolar N. I. Philippide, din Circumscripţia Botoşani – Dorohoi, considera  regulamentul şcolar din 1880 prea rigid şi atrăgea atenţia cadrelor didactice din Botoşani, că elevii vin la şcoală nu numai pentru a li se transmite cunoştinţe, ,,…ci vin ca să se formeze, să-şi vadă şi să-şi îndrepte greşelile, să-şi înmulţească şi să-şi întărească calităţile, să înceapă a cunoaşte şi a iubi, ceea ce este mai bun, frumos şi cuviincios, să cunoască şi să dispreţuiască ce este rău, vătămător şi urât, în fine să se deprindă cu practicile binelui şi cu despărţirea răului. Numai astfel şi numai în acest caz şcoala va atinge scopul său, de a da oameni folositori pentru ei, ca şi pentru societate, de a face din om un instrument de fericire pentru el şi semenii săi”, obiectiv care şi pentru şcoala mult diferită a zilelor noastre este şi va  rămâne un deziderat. Atrage atenţia în cuvinte frumoase şi instructive dascălilor, că ,, trebuie să-şi îndrepte în viitor vederile şi îngrijirile asupra acelei preţioase părţi a şcolii care au fost foarte neglijate până acum în şcoala noastră”. Raţionale, pline de tact pedagogic dar şi usturătoare sunt observaţiile revizorului şcolar asupra metodelor aspre ale regulamentului şcolar ,,…să compătimim pentru durerea şi ruşinea ce-i cauzează pedeapsa  noastră, şi să-i convingem că facem aceasta în interesul lui (al elevului, sublinierea noastră) şi nicidecum pentru interesul nostru”.

În anul şcolar 1896-1897 a fost înfiinţată prima şcoală mixtă de băieţi şi fete din Botoşani, numită Şcoala Primară Mixtă Nr. 1. A funcţionat cu două clase până în 1907, a fost desfiinţată şi reînfiinţată după 1918.

Interesantă este mişcarea elevilor din învăţământul primar în a doua jumătate a secolului al-XIX-lea în oraşul Botoşani. Cu toate că dosarele de arhivă nu cuprind regulat efectivele de elevi de  la fiecare şcoală şi în fiecare an şcolar, putem totuşi să formulăm un punct de vedere. Numărul elevilor înscrişi la şcoală a crescut continuu şi într-un număr mare de la un an la altul. De la 522 de elevi în 1873 numărul aproape se triplează în numai două decenii, ajungând în anul şcolar 1895-1896 la 1463 elevi înscrişi; 1286 frecvenţi, 1209 prezenţi la examenul de la sfârşitul anului şcolar. Creşterea numărului de elevi este mai evidentă în anul 1878, însemnând  697 elevi, în anul 880, la 749 elevi, ajungându-se la 1415 elevi în 1892 şi 1584 elevi în 1893.

Pentru istoria învăţământului oraşului, este interesantă cunoaşterea frecventării şcolii primare de fete. Deşi şcoala de fete funcţiona de mai mulţi ani,  pentru perioada la  care avem date se poate compara cu numărul total de elevi. În 1875 şcoala primară de fete era frecventată de 140 de eleve însemnând 25,64% din totalul elevilor din şcoala primară. Procentul se menţine la acelaşi nivel câţiva ani la rând, după care creşte cel mai mult la 37,91% în 1880, scade la  34,41% în 1892 şi 32,57% în 1893.

Reţeaua şcolară datorită numărului mic de unităţi de învăţământ şi a spaţiului insuficient nu putea cuprinde  toţi copiii de vârstă şcolară. Populaţia oraşului are o dinamică pozitivă după 1873, ajungând la peste 40.000 de locuitori în 1880, fiind al patrulea oraş ca mărime din Moldova. Iată de ce, nu întâmplător a fost aleasă această perioadă de la sfârşitul sec. al  XIX-lea, pentru a compara dinamica elevilor şi îndeosebi a fetelor la şcoala primară.

Din cei 577 de copii născuţi în 1866, doar 214 urmau şcoala primară în 1874 însemnând 37,08%. Procentul se menţine la 35,76% în 1876 pentru copiii născuţi în 1868, la  32,59% în 1881 (961 copii născuţi în 1874, 227 şcolarizaţi) şi 16,75% în 1889 (1355 copii născuţi în 1891 şi 227 şcolarizaţi în 1889). Un număr mare de elevi abandonau şcoala, la care se adaugă un număr şi mai mare de copii care nu frecventau şcoala. Totuşi în  comparaţie cu numărul de elevi şcolarizaţi din mediul rural, oraşul însemna un progres şi în această privinţă, numărul de elevi care frecventau şcoala era mult superior.

N. Iorga sesiza motivul retragerii unor copii de la şcolile din oraş, ,,…îndată ce învaţă ceva a scrie”, părinţii îi dau în cancelarii sau prăvălii, fiind de ajutor familiilor nevoiaşe.

La recensământul populaţiei oraşului Botoşani din decembrie 1889, ştiau să scrie şi să citească 8.136 de bărbaţi şi 3.034 de femei. Erau neştiutori de carte 24.024 locuitori, 10.999 bărbaţi şi 13.058 femei. Cauza pincipală a neşcolarizării tuturor copiilor în instituţiile de învăţământ primar, cunoscută de cadrele didactice, era şi situaţia materială a familiilor din care proveneau, ,,…sunt o mulţime de copii care nu-şi pot procura nici cărţile trebuitoare şi care au nevoie de straie pentru a putea suporta asprimea vremii friguroase şi ploioase”. Primăria prevedea anual în buget sume pentru sprijinul copiilor săraci (3.500 lei în 1880), nevoiaşi şi sîrguincioşi la învăţătură.

Şcoala românească, acum mai bine de un veac şi jumătate, cunoştea o singură reformă a organizării învăţământului primar. Problema principală, care se punea şi nu era deloc uşoară  autorităţilor, se referea la înfiinţarea  şcolilor, obligativitatea învăţământului primar cu toate limitele şi neajunsurile specifice timpului. La ordinea zilei era încadrarea învăţătorilor, asigurarea spaţiului de învăţământ, a mobilierului şi a materialului didactic necesar pentru desfăşurarea procesului de învăţământ.

Unele şcoli au fost înzestrate cu ,,pupitre sistematice”, catedre, mese, dulapuri pentru arhivă şi ,,aparate didactice”; alte şcoli nu aveau bănci suficiente, cele două table, o masă şi un cronometru, considerate atunci ,,…lucruri indinspensabile pentru a  facilita dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor”. Şcoala Primară de Fete Nr. 3, în care învăţau 66 de fete, dispunea de  un mobilier format din 6 bănci, o catedră şi un scaun, care abia puteau ,, fi suficiente pentru clasa a-III-a, unde sunt 38 eleve, calculându-se câte şase şi şapte în bănci”.

Lipsea materialul didactic intuitiv, cu rol important în transmiterea şi evaluarea cunoştinţelor elevilor, modele de litere pentru caligrafie, portretele domnitorilor, hărţi, globul geografic etc. ,,…Fără un aparat care să producă o scânteie electrică, ar fi imposibil a se explica electricitatea atmosferei şi a scoate din mintea poporului, ideea greşită despre acest fenomen … Fără aceste aparate, materiile din cursul primar se predau numai pe deasupra şi dispar curând din minţile copiilor”. 

Întreţinerea şcolilor, asigurarea lemnelor pentru iarnă, efectuarea reparaţiilor curente pentru începerea anului şcolar erau aspecte la care Primăria trebuia să se implice la solicitarea repetată a  directorilor de şcoli. 

Şcoala Primară de Băieţi Nr.3, în iarna anului 1871 a fost închisă timp de şapte săptămâni din cauza sobelor care nu încălzeau. Arhitectul Primăriei constata, ,,…după viscolul urmat a fost plină de omăt ce a intrat pe uşă, pereţii toţi pe dinăuntru erau  acoperiţi cu gheaţă, acum este de nesuferit, periculoasă, dăunătoare şi netolerantă pentru regulile igienice, nu numai în privinţa copiilor juni, dar şi a oricui om matur ce ar vieţui în ea”. Ministerul cere Primăriei
,,…radicale reparări şi refacerea mobilierului”. În iarna anului următor, Şcoala Primară de Fete Nr. 2 a fost închisă timp de trei săptămâni din lipsa lemnelor. Directorul Şcolii de Băieţi Nr. 4 insista ca Primăria să urgenteze reparaţiile, altfel va închide localul fiind în imposibilitatea de a funcţiona ,,…un stabiliment de educaţie în condiţiile acestuia”. În anul Independenţei, revizorul şcolar, la 11 august, scria Primăriei, ,,…la 16 august şcoalile se deschid şi reparaţiile localurilor încă n-au început”.

Un aspect adus la cunoştinţa autorităţilor locale în 1899, şi reluat în anul şcolar 1900-1901 de Revizoratul şcolar, se referea la  împărţirea pe circumscripţii şcolare a oraşului pentru a cuprinde pe  cei peste 1000 de copii români şi străini neşcolarizaţi, ca în fiecare circumscripţie să existe câte o şcoală primară de băieţi şi o şcoală primară de fete, să poarte numele circumscripţiei, să fie localizată în centrul ei.

Şcoala Primară de Fete Nr.4 se află în circumscripţia a- III-a , Şcoala Primară de Băieţi Nr.4 în circumscripţia I-a, Şcoala Primară Mixtă în circumscripţia a-II-a şi nu în suburbia Cărămidăriei unde era planificat să se construiască un local cu două săli de clasă şi locuinţă pentru director.

La cumpăna dintre cele două veacuri ale mileniului trecut, la invitaţia Republicii Franceze din anul 1895 de a participa la Expoziţia Universală de la Paris din 1900  pentru cunoaşterea gradului de civilizaţie pe care l-a atins omenirea, Comisia judeţeană a selectat de la şcolile primare din oraş pentru compartimentul ,,Educaţie şi învăţământ”, grupa Educaţia copilului, învăţământul primar, şase  caiete unice de la şcolile primare: Şcoala Primară de Băieţi Nr.1 (2 caiete), Şcoala Primară de Băieţi Nr. 2 (2 caiete), Şcoala Primară de Fete Nr.1 (1 caiet), Şcoala Primară de Fete Nr.3 (1 caiet), şi un caiet de desen de la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1. Exista preocuparea ca la Conferinţele generale ale cadrelor didactice să se organizeze expoziţii cu lucrările elevilor de la orele de îndeletniciri practice din şcolile urbane şi rurale. Mult apreciate în 1909 au fost obiectele şcolilor primare nr. 2 şi nr. 3 din oraş, care au primit calificativul ,, Clasat I dintre toate şcolile urbane şi rurale”. Comisia îndruma activitate de la orele de lucru manual şi făcea referiri la proporţia, culoarea, esteticul obiectului etc. Activitatea practică la clasele primare din oraş era şi  în atenţia revizorului şcolar Ficşinescu ce sesiza în 1909 că lucrul manual se află în regres şi cerea Primăriei subvenţii, recompense băneşti la fel ca şi la şcolile din mediul rural. 

Din nouă şcoli primare cât avea oraşul Botoşani în 1903, la cumpăna dintre cele două veacuri, patru şcoli aveau localuri proprii, celelalte îşi desfăşurau activitatea în localuri închiriate. Trei şcoli primare de băieţi şi tot atâtea de fete funcţionau cu câte patru clase, o şcoală primară de băieţi cu câte trei clase, o şcoală primară de fete cu câte două clase şi şcoala primară mixtă cu o clasă.

În 1908 se construieşte din cărămidă al cincilea local pentru Şcoala Primară de Băieţi Nr. 2 şi locuinţă pentru director la Şcoala Primară de Fete Nr.2.

Toate cele patru şcoli primare de băieţi şi  de fete erau încadrate în anul şcolar 1914 – 1915 cu patru posturi de învăţători. Şcoala Primară de Fete Nr. 4 avea un post rural. Erau încadraţi 11 institutori, 20 institutoare şi o învăţătoare, toţi definitivi în învăţământ.

În timpului mandatului prefectului Jean Mavrocordat, după răscoala ţăranilor din 1907, considerând ,,…din cele petrecute astă primăvară, s-a putut constata cu prisosinţă cât de mare nevoie are ţărănimea de a fi scoasă din întuneric”, s-au construit în judeţ 21 localuri de şcoli cu 52 săli de clasă, dar nici un local de şcoală în oraş. ,,Un timp aşa de priicios instrucţiunii şi tot aşa de bogat în construcţii şcolare, afirma revizorul şcolar, n-am avut de la 1901-1902, sub prefectura D-lui Nicolae Enăşescu”.

Pentru a veni în ajutorul copiilor săraci a fost înfiinţat la 23 decembrie 1904  Societatea de binefacere ,,Ajutorul”, de elevele  şi institutoarele Profira C. Gally, Maria Mănăstireanu, Maria Giurgea, şi Paraschiva Darie, de la Şcoala Primară de Fete Nr.3, cu scopul de a  ajuta cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi cărţi fetele sărace. Tot cu scop caritabil a fost creat în 1909 Societatea ,,Cantina şcolară”,  aprobată de Minister în 1911.

În perioada 1912-1916, au beneficiat de ajutor 24 de elevi din fiecare şcoală, totalizând 192 de elevi din tot oraşul. Costurile fiind de 1745,05 lei în 1912 şi 1542  lei în anul şcolar 1915-1916.

S-a încercat fără succes de a fi ajutaţi elevii săraci  prin valorificarea obiectelor confecţionate de elevi la orele de lucru manual, dar nefiind de calitate nu erau preferate de cumpărători.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5