ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Scriitorul și poetul român Ionuț CARAGEA, pe podiumul francofoniei

Primit pentru publicare: 28 Dec. 2018
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 29 Dec. 2018

Cu câțiva ani în urmă, ianuarie 2013, am scris aici în Luceafărul despre Gabriela Moga Lazăr, ca fiind ambasadoarea culturii tradiționale românești la Paris. Gabriela Moga Lazăr l-a venerat pe Eminescu, nu numai prin acea că i-a fost realizat un portret, ,,un subtil amestec de tonuri și semi-tonuri de alb și brumăriu (culorile naturale ale lânii) și lucrat cu fir gros în stilul vechiului țol românesc”, un veritabil exemplu al măiestriei artistei, dar și concepția artistică, pe care am descoperit-o prin interpretarea creațiilor, reflectă tocmai spiritul eminescian ca formă, în esență, a conștiinței sociale, oglindind o realitatea în imagini expresive a culturii noastre tradiționale. În acest mod, artista a desțelinit zestrea moștenită ce aparține poporului român, ca urmare a unei muncii istovitoare de secole pentru a-și asigura existența, o muncă înnobilată de un talent genial, găsită în arta tradițională. În același timp, portretul Poetului din tapiseria – Gabriela Moga Lazăr – unde ,,Eminescu e redat într-un simbolist de repaus generator în spaţiu” (Bernard Delattre, după Olga Lucuța, bibl.cit) ne mai sugerează ideea de geniu: ,,haosul din care naşte geniul Eminescu este o mişcare inversă celei ştiute, fiindu-i proprie excepţia, fiindcă el vine din nebănuite vremi pentru a dăinui, spunându-ne cine suntem şi cui aparţinem” (Laurenţiu Şoitu în “Milcovul”, după Olga Lucuța, bibl.cit). Prezența tapiseriilor Gabrielei Moga Lazăr la Paris, în cadrul expozițiilor anuale organizate la ,,Salon des Independants, Grand Palais”, un binemeritat ecou în Franţa, la Aubusson, unde se află, ceea ce lumea cunoscătoare numeşte,  capitala mondială a tapiseriei. Toate acestea sunt dovada a ceea ce pe drept trebuie s-o numim ambasadoarea artei tradiționale românești în lume, un merit pe deplin numit, un succes făurit pe terenul artei tradiționale românești, repetând paradigma Brâncuși.

Și iată, că din nou, trebuie să ne bucurăm, să ne mândrim că artiștii creatori de valori autentice sunt cei mai buni și eficienți ambasadori a României. Acum trebuie să vorbim și să-i mulțumim domnului Ionuț Caragea, românul care și-a rostuit menirea scrisului – scriitor, poet, critic literar și promotor cultural – pentru a duce mai departe și a insista pentru cunoașterea, peste hotarele României, a spiritului și valorilor românești. Stăpân pe un limbaj nealterat, caracteristic românesc, cu un stil modern și  incitant pe deplin constituite, Ionuț Caragea face parte din Generația Google – Facebook , iar demersul său literar are tangențe vizibile, în altă formă, cu creația și opera lui Mihai Eminescu, creatorul spațiului cultural românesc modern. Întâlnim aceeaşi aspiraţie spre claritate și echilibru în produsul muncii creatoare, măsură și ritm, dar mai presus de toate, o preocupare vizibilă de a armoniza consistența ideilor într-o excepție desăvârșită, un mesaj autentic și sensibil, suficient de a fi receptat. Opera scriitorului și poetului Ionuț Caragea, captată cu interes, un merituos gest, a atras aprecieri atât în România, este membru al Uniunii Scriitorilor, cât și în lume, Canada, Franța etc.
Un argument este recenta referire a  Acad. Giovanni Dotoli (Université de Bari Aldo Moro, Cours de Civilisation française de la Sorbonne), una dintre personaliţile de seamă ale Francofoniei (a obţinut marele premiu al Academiei Franceze şi este ofiţer al Legiunii de Onoare şi comandor al Ordinului Palmelor Academice; https://fr.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Dotoli). Într-o cronică literară în revista ”Revue européenne de recherches sur la poésie” din Paris, a elogiat cartea de poezii ”Mon amour abyssal”, volum apărut la Editura Stellamaris din Brest, Franţa. Este, cred, cea mai importantă recunoaştere în lume a sciitorului și poetului Ionuț Caragea, la Paris, Franța!
Redau mai jos textul original, semnat de Acad. Giovanni Dotoli, și publicat în Revista ”Revue européenne de recherches sur la poésie”:
,,Jonuţ Caragea, Mon amour abyssal. Poèmes, traduction [du roumain] par Amalia Achard, Brest, Éditions Stellamaris, 2018, 86 p.
J’ai eu la chance tout à fait par hasard de connaître Jonuţ Caragea, grâce à mon ami roumain le prof. Constantin Frosin. Je le remercie : j’ai découvert « un poète », un vrai poète, l’un de ceux qui honorent leur pays et la littérature européenne.
Caragea est né à Constanţa, en Roumanie, en 1975. Il est poète, prosateur, critique littéraire, éditeur, auteur d’aphorismes et promoteur culturel. Entre 2003 et 2011, il vit à Montréal, où il est instructeur sportif et sportif de performance comme rugbyman. En 2008, il devient citoyen canadien. En 2012, il rentre dans son pays natal et s’établit à Oradea.
À l’unisson avec le poète Adrian Erbiceanu, en 2008, il fonde l’Association des Écrivains de Langue Roumaine au Québec et publie la première Anthologie des écrivains roumains de la province du Québec (2009), coauteurs Adrian Erbiceanu et Dimitru Scorţanu, ouvrage de référence de la diaspora roumaine.
Il est l’auteur d’une trentaine de livres de poésie, aphorismes, science-fiction, essais critiques, mémoires et anthologies.
L’œuvre de Jonuţ Caragea est honorée de plusieurs prix importants, lesquels confirment la valeur de son œuvre. Sa poésie est un merveilleux voyage de mémoire et d’engagement. Les thèmes qu’il met en évidence concernent tous la grande question de l’être au monde.
On l’a défini « un athlète de la poésie ». En effet, c’est un travailleur acharné du mot, qui dans ses poèmes devient l’énergie de la vie en un monde clos que le poète veut ouvrir.
Pas une poésie de routine, mais une poésie de la profondeur, qui va au cœur de la matière et à la limite du possible, pour offrir à l’homme le sens vrai de son existence. Une esthétique de l’engagement dans l’immense, à partir d’un point, sa patrie projetée sur le monde.
Dans ce recueil, Jonuţ Caragea se fait plus intime. Il enquête dans le silence de l’amour, pour s’écrier en soldat de la parole. Mystère de la femme et mystère de la vie se croisent. Le mal s’envole. La poésie réalise un miracle : celui de l’ouverture du cœur qui aime. Quelques vers, pour le prouver : « Ferme les yeux / regarde aussi loin que tu peux / et ne pense pas au retour » ; « Je garde le poème en moi » ; « le dernier mot lèche ses blessures » ; « Je disais que l’amour c’est tout ou rien ».
Les mots ! Jonuţ Caragea vit dans « La maison des mots », magnifique titre d’un poème de ce recueil. Il sait que « Seul le poète sait combien de solitude / Se trouve dans la maison de ses mots ». Cette maison est son usine, où il produit de l’or : celui de nous faire rêver.”
sursa:https://classiques-garnier.com/revue-europeenne-de-recherches-sur-la-poesie-2018-n-4-varia-comptes-rendus.html?displaymode=full