Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Șfichi-șfichi de om bătrân: Întrebări și sfaturi pentru oamenii politici de astăzi

 

OPREAINPrimit pentru publicare: 12  oct.2015
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 12 oct.2015

 

Șfichi-șfichi de om bătrân

Întrebări și sfaturi pentru oamenii politici de astăzi

 

Dezamăgit, Dumitru Vlăduț scrie în Sămănătorul-Tismana, noi spicuind câteva din părerile lui, gânduri de om bătrîn.

        “… Câte fabrici, uzine, ateliere, plantații, irigații s-au făcut în ultimii 25 de ani? Dar câte s-au distrus în 25 de ani?  Puneți-i să le reabiliteze nu să-i băgați la închisoare. Nu rezolvați nimic. România rămâne și mai săracă și într-o zi nu veți mai avea, oameni buni, după ce bea apă. Priviți spre ziua de mâine nu la ziua de ieri. Ziua  de mâine va  aduce prosperitate dacă veți ști să folosiți mijloacele de care dispuneți. Ceea ce faceți astăzi trebuia făcut de zeci de ani și nu mai ajungeam azi să nu mai credem în miniștri, în guvern și chiar în justiție căreia îi revenea sarcina prin reprezentanții lor să facă ordine. Cred că s-au pierdut  frâiele țării. Știți oare ce se vorbește despre România democratică după 25 de ani? Școala, sănătatea au pierdut busola  timpului din țările cu adevărata democrație. Cum puteți domnilor să guvernați ȚARA ROMÂNEASCĂ, când zilnic se scumpesc gazele, benzina, energia electrică. Țara nu are uzine, fabrici, ateliere unde să-și trimită  fii la muncă, îi forțați să-și părăsească casa, familia, țara, să plece peste hotare să lucreze în condiții neomenești ca să-și întrețină familia  în țara lor. NU mai încercați să faceți justificări dând vina guvernului de azi pe cei ce au fost ieri, că cei ce sunt azi, au fost și alaltăieri și tot în această apă tulbure v-ați făcut baie.

Îmi pare rău că va trebui să părăsesc această lume și va trebui, că nu există altă cale, dar cu regret nu voi avea ce povesti celor de dincolo de poarta necunoscutului dacă va exista, că am plecat dintr-o Românie săracă, o Românie fără flori, fără bogăție, o Românie ce se susține prin minciună, pe fraude, o Românie în care uneori se pedepsesc cei care au dreptate în favoarea celor care încă se mai bucură de încrederea unor instituții ce ne conduc. Au retribuții mari, cred că aceasta îi determină să nu realizeze suferințele celor nevoiași, prin propaganda, prin ceremonii, fie ele de orice fel. Nu se realizează nimic, ba dimpotrivă duce și la mai mari confuzii în rândul oamenilor  simpli. De fapt cred că  asta se și urmărește, seamănă minciuna și teroarea ca să poată domni liniștea. Să încasezi venituri mari din ceea ce mai are țara. Sunt unii puși în funcții, nu au curajul să spună ce retribuții au cei ce guvernează. Urmăriți să câștigați alegerile să mai fluturați steagul, semănați sărăcie peste masele populare care încă se mai lasă păcălite.   

…Astăzi am trecut pe la Oțelul Roșu – treceți și dumneavoastră cititorii prin fosta zonă industrială a localităților de domiciliu sau de serviciu n.n. –  geamuri sparte, ruine, cântau cucuvelele. Așa cântă și la fostele mari uzine, fabrici și ateliere   distruse fără milă. Cine  răspunde? Poate veți recunoaște într-un târziu societatea anilor 1990-2015!

E societatea  distrugerilor, taifunului, afacerilor care au distrus totul în favoarea  îmbogățiților. Am trăit în societatea capitalistă – era  pentru țară, pentru muncitori – nu erau multe, dar existau agricultori  harnici, cu vite, cu plugul lor rudimentar, nu rămâneau atâtea terenuri nelucrate. Tehnica  cu care se laudă societatea anilor 1989-2015 – sunt zeci de hectare lăsate în părăsire. Domnilor care astăzi guvernați România – vă întrebați măcar o secundă unde va ajunge  Țara Românească sau cei care ați preluat  frâiele așa-zisei democrații în 1990 – unde ați dus frumoasa Țară Românească. Ce-ați făcut cu  țăranul harnic, cu funcționarul  cinstit, cu cei  ce judecă dreptatea și cu coroana industrializării dinaintea anilor 1990.

Societatea este încă lovită de o gripă care nu și-a găst antidotul și nu cred că-l va găsi curând. Nu se întrevede decât cer închis cu furtuni, sărăcie, lipsă de educație, cu o sănătate șubredă. Nu mă puteți convinge, nu aveți nicio întrezărire spre un luminiș.

Nu pot să trec cu vederea că această perioadă de zisa democrație a anilor 1990-2015 s-a întors la metode aplicate de securitatea lui Ceaușescu, metoda turnătoriei ca să-ți meargă ție bine…

… Sunt multe de spus, dar timpul în care trăim, este așa de spinos, așa de complicat – că va trebui multe generații de acum încolo să le ducă în spate. Prin ceremonii religioase nu scăpăm de aceste timpuri fără echilibru decât atunci când educația se va ridica la rangul cuvenit, când respectul față  de om va reveni la timpurile copilăriei mele, la timpuri cu 70-80 de ani în urmă – rudimentar – le spun tinerilor de azi – dar erau la loc de cinste respectul, dreptul proprietății, dreptul la liniște sufletească. Astăzi – au dispărut –  locul dreptății l-au luat alte categorii ce se văd la orice pas, inacceptabile. Asta  este democrația (poreclită) anilor 1990-2015. Cine încearcă să schimbe ceva? Totul este redus la tăcere – și această tăcere o găsești undeva unde nu mai poți vorbi – în cimitire. Este foarte întuneric în așa –zisa democrație, iar soarele dreptății se ascunde după nori groși”, își încheie sumbru eseul Dumitru Vlăduț, și redacția ne recomandă să citim și în “Flacăra Sibiului”, 1965, altceva scris de același eseist, proză scurtă, folclor, acum și gazetărie, gen “Revistele? Luminoase, instructive și educative…”

P.S. Neprevăzători, poznași într-un fel rău, acești copii ai lui Ion Iliescu care nici ei, ca și tătucu lor, nu prea știu ce înseamnă Legea și importanța statorniciei ei într-un stat, nici nu a ajuns prădalnica despre care vorbim la Cameră, și Dragnea, inițiatorul ei, a și ieșit pe sticlă și ne-a anunțat, amenda propusă de 60.000, cât o pensie de funcționar public mediu pe cam toată viața lui, nu a fost ceva serios, ci doar o glumă, amenzile aplicate vor fi doar simbolice, așa de ochii lumii, ca o incitare de mase la defăimare, are să atragă domnia-sa atenția la Camera decizională.

Cu alte cuvinte, să stăm liniștiți, ca și în alte cazuri, și această Lege e pururi schimbătoare, după cum bate vântul schimbării.

Șfichi de om bătrîn, punct!

                                                                          (Ion N. Oprea, dintr-un serial de 4 articole „Șfichi-șfichi de om bătrân”, păvăză la Legea cu defăimarea, inspirate de revista „Sămănătorul”-Tismana, august, 2015)

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5