Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Simplă coincidență sau un destin dincolo de puterea noastră de a-l înțelege? (II)

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 28 Iul. 2018
Autor: Dorina RODU, redactor șef rev. Luceafărul
Publicat: 29 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

Simplă coincidență sau un destin dincolo de puterea noastră de a-l înțelege? (II)

 

„eu, replică terestră,
încununînd păcatul cu alte mari victorii
o să mă-nalț la ceruri
și-o să vă trimit memorii”
(eu și șederea mea în lume – Horațiu Ioan Lașcu)

Horațiu Ioan Lașcu este un veritabil poet al hotarelor atemporale, metafizice în care malurile vieții nu-i impun o anumită limită, ci libertatea de a trece limanul chiar și dincolo de moarte, un adevărat scrib care nu inventează, ci ascultă, căci Poetul nu inventeză. El ascultă. (Jean Cocteau); a ascultat și a pictat în cuvinte un adevăr absolut și iminent, așa cum este moartea, însă a creionat și viața cu efemeritatea și falsurile ei, ea fiind un „pod cenușiu el singur se teme/ de ne va ține trecerea sau nu”.

În opinia lui O. Nimigean, Horațiu Ioan Lașcu era „inegal, ca un tânăr artist veritabil. Scria imperfect, scria perfect, era grotesc, era sublim.”[1] Poetul pare a fi într-o căutare acută, nu doar a sinelui: „am fugit întotdeauna doar ca/ să mă caut/ pe ascuns pe-ntuneric și în/ plină lumină” (Horațiu Ioan Lașcu), ci și a cunoașterii (sau explorării) dincolo de legile lumești, dincolo de malurile vieții, astfel, el pe pământ considerându-se a fi un trecător între celest și subpământean: „răsturnat cu spatele/ curbat pe secera lunii/ mai aștept/ să răsară-n stelele subpămîntene/ stelele subpămîntului” (Horațiu Ioan Lașcu), „ te-am căutat în poamele roșii acre amare și umezi ale/ sfârșitului tandru”. În poezia recoltă, poetul fiind sătul de falsitatea care-l înconjoară „m-am săturat de icoanele false” și de persoanele ce nu au un rost/ un ideal în viață „sînt sătul de bezmetici/ iartă-mă Doamne”, înalță către Divinitate o rugă fierbinte prin care vrea să ajungă mai aproape de ideal, de Dumnezeu, vrând astfel să scape de aparențele acestei lumi efemere cu multe imperfecțiuni, de care totuși, poetul este atașat, căci nu dorește să se despartă definitiv de lumesc fără a-și lua rămas-bun, apoi, prin rugăciune, prin transcendere speră ca Dumnezeu să-i fie Aproapele, cel mai probabil un apropiat care să-l înțeleagă și, de ce nu, pentru a-l înălța din punct de vedere spiritual:
„Cu voia Ta lasă-mi o clipă
(o clipă mai lungă)
să-mi sărut femeia și
pisicile, caii, cîinii
și tot ceea ce ai îngăduit
pe pămînt
Ia-mă, Doamne, și, fii prin rugăciune
Aproapele meu”

„Captiv în cotidian – spațiu prin excelență al profanului – Horațiu Ioan Lașcu tînjește la o eliberare în transcendent. Titlul volumului, Înălțarea, relevă tocmai năzuita ascensiune spirituală. Experiența sacrului, în ipostaza ei creștină, mistică, l-ar conduce spre un departe eliberator, extramundan, loc al revelației și al redempțiunii. Acest pol plus orientează metafora versurilor sale, care depășește ornamentul retoric și urcă, atunci cînd este inspirat, spre alegoric și anagogic.”[2] Influențat, sau poate nu, de al său destin christic, Horațiu Ioan Lașcu, simțindu-se înlănțuit, captiv în această lume în care nu-și găsește liniștea nici locul, simte nevoia libertății absolute pe care, acest poet desăvârșit, speră să o dobândească prin elogierile și dezamăgirile interioare ale eului său poetic care tind spre înălțarea spirituală și apropierea sa metafizică de sacralitate, departe de acest pămînt al absenței, unde sunt icoane false, unde lumina este crucificat-n umbră străină de-adevăr, astfel sătul de-a fi întruchipat pe alții în sfîrșit / cu greu poetul a reușit și s-a smuls din groapa comună pentru a pleca de-acasă înspre pretutindeni și a părăsit, la doar 33 de ani, această lume profană în care „prea multe cuvinte am rostit pîn-acum și / prea multe vorbe vorbe vorbe – restu-i / tăcere iarbă și fum” (psalm). Prin dorința sa de a transcende granițele acestei lumi nedesăvârșite care nu-l înțelege (din această lume făcând parte și femeia iubită de la care ar fi avut așteptări, însă, având în vedere și de faptul că ea există într-o lume imperfectă, într-un final i-au fost spulberate), își creionează dezamăgire, dar și durerea mult prea grea de suportat datorită căreia se va înălța acolo de unde a venit, astfel pe poet durerea și dezamăgirea nu îl îngroapă ci, din contră, îl înalță (putem spune că este o trimitere sau o asemănare cu patimile lui Hristos, care a suferit pe pământ dureri / dezamăgiri, iar apoi datorită acestora și credinței în Dumnezeu-Tatăl, a părăsit pământul și s-a înălțat):
„uneori mi-e atât de greu pe pămînt încît
cred că mă voi înălța la cerurile de unde-am venit”
(înălțarea)

Singurătatea este unul dintre motivele simbolistice care apar în creațiile lui Horațiu Ioan Lașcu: „construiesc pentru tine o tristețe perfectă iar/ pentru mine o singurătate asemeni”, „(în singurătatea acestei mașini de scris/ nici o apostază nu s-a comis)”, „Dumnezeu era singur într-un anotimp sugestiv”, „o cît de singur tristeții te abați/ hălăduind pe cîmpuri prin zări și pe cărări”, „surîs al nesfîrșiturilor furie a începuturilor/ cancer al iubirii fără de care/ mă număr singur” ș.a., acest motiv al solitudinii este esențial, în versurile poetului, pentru a demonstra legătura dintre el însuși și lumea care-l înconjoară, astfel el alegând izolarea și nu integrarea într-o lume limitată; singurtătatea este aliatul perfect al autorului pentru confesiunea poetică, cu ajutorul singurătății poetul meditează asupra condiției umane nedesăvârșită și știrbită de falsitate.

Un alt motiv important care se întâlnește în versurile sale este este cel al golului: „golul meu din afară / va fi puternic va fi gol gol gol/ fără sensuri și fără puteri”, „acum golul și pustiul se-nconjoară cu umbră”, „ciuntit adevărul se-arată în orbită / goale de sevă tulpinile încă hrănesc”, „las cîmpul gol și la tulpina copacului / visez”, acest gol, ca și la G. Bacovia, este motivul golului spațial, al orașelor, al tuturor celor înconjurătoare, însă acesta poate simboliza și eliberarea „din roata existenţelor efemere, a dorinţelor, emoţiilor, a nu mai resimţi decît setea de absolut. Golul este, după Novalis, calea care duce în interior, calea vieţii adevărate.” (Dicționar de simboluri și motive literare).

Nici simbolul tăcerii nu lipsește din lirica lui Horațiu Ioan Lașcu, poetul uneori se aseamănă sau chiar se contopește cu o tăcere întinsă: „faceți ce vreți eu sînt / senina tăcere a apei”. În literatură, tăcerea este premergătoare revelației, de aici nici condeierul nostru nu face excepție: „azi tac și mîine voi tăcea și mereu/ pînă la rotirea altor zodii / deasupra frunții noastre/ deasupra noastră sînt coroane de lacrimi/ sub noi coroane de oase/ în noi coroana firavă a tăcerii”, în poezia „fiul risipitor” apar sintagmele „părinții – de tăcere” și „muțenia – o soră”, acestea pot sugera și faptul că tăcerea a prins valențe umane care pot contribui la o tăcere totală (totodată, poetul ascultă această tăcere, dar [ascultă] și de tăcere), în jurul autorului care simte că-i dezamăgește oarecum pe cei apropiați și astfel el însuși se simte decepționat („că pătimaș în palmă paharul îl strîngi – fugi/ și-nvinețești pămîntul cu încă alte cruci/ nedomolit te cauți alcoolul îl respiri/ tu mamă cărei morți ai vrea să mă închis// tu nesătul de moartea spre care singur vii”). „Conform tradițiilor, înainte de creație, ar fi fost tăcere și tăcere va fi și la sfârșitul timpurilor. Tăcerea acoperă marile evenimente, conferă lucrurilor măreție și maiestate. Dumnezeu ajunge în sufletul în care domnește tăcerea. Ca simbol tăcerea presupune o imensă oboseală, resimțirea existenței ca pură suferință.” (Dicționar de motive și simboluri).

„Frumuseţea ne ghidează toată existenţa prin fiecare lucru care-l facem. Orice lucru care îl creăm sau îl admirăm trebuie să fie „frumos” pentru noi. Şi când distrugem, facem asta pentru că am pierdut acest frumos, pentru a-l readuce înapoi.” (Iustinian Cruceanu). Versurile lui Horațiu Ioan Lașcu au o frumusețe (și aici nu mă refer neapărat la conceptul de frumos, ci la armonia ideilor și la creația sa în sine ce a pornit din interiorul bogat cu simțăminte complexe și uneori în antonimie cu conceptul de frumos, dar oare poate exista ideea de urâțenie fără cea de frumusețe, cea de sublim fără grotesc?), aparte, misterioasă, oarecum ciudată, o frumusețe sinistră uneori, însă această frumusețe este prea puțin înțeleasă/ simțită. „Horațiu Ioan Lașcu este un poet remarcabil, care îmbină din disperare jocul buf cu gravitatea autentică, farsa epidermică și un nestins alean după neființă. Redescoperit, el ar merita să schimbe cîte ceva în ierarhia țeapănă a poeziei actuale.”[3]

Siteografie:
https://www.scribd.com/doc/31621334/Dictionar-de-Motive-Si-Simboluri-Literare

Note:
[1] Nimigean, O.: Note critice în volumul Horațiu Ioan Lașcu – N-am fost niciodată al vostru, ed. îngrijită de Nicolae Corlat, Editura Junimea, Iași, 2017; p. 132
[2] Nimigean, O.: Note critice în vol. Horațiu Ioan Lașcu – N-am fost niciodată al vostru, ed. îngrijită de Nicolae Corlat, Editura Junimea, Iași, 2017; p. 132
[3] Crețu, Bogdan: Note critice în vol. Horațiu Ioan Lașcu – N-am fost niciodată al vostru, ed. îngrijită de Nicolae Corlat, Editura Junimea, Iași, 2017; p. 130

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5