Costel Zăgan, CEZEISME II

.

.

.

Monografia unei lacrimi de poet

Când tăcerea sufletu-mi hrăneşte
şi mă strâng singurătăţi de gât
mi se zbate viaţa ca un peşte
în oceanul clipei cel urât

Iar mă strâng singurătăţi de gât
fac amor necazuri cu nevoi
cerul saltă luna sus pe rât
şi-o aruncă iarăşi în noroi

Fac amor necazuri şi nevoi
mi se zbate viaţa ca un peşte
Doamne trag la carul cel cu boi
şi tăcerea sufletu-mi hrăneşte

Când mă strâng singurătăţi de gât
fiindcă Te iubesc şi-atât