Publicat de Mihaela Roman – Basarabia, ian.2014

Situaţia limbii române în societatea actuală

Ne-am născut pe plaiurile pitoreşti ale limbii române şi am fost botezaţi în apele ei limpezi. Am crescut sub zodia Mioriţei, plângem cu lacrimile doinei şi ne vom perpetua prin valori şi tradiţii. Ne-am apărat pământul cu demnitate, fără să ne pese că plătim cu sânge pentru aceasta. Şi totuşi rămânem a fi un popor mutilat. Hotarele a trei ţări nu ne permit să mergem liber dintr-o parte în alta a României Mari. Ni s-a furat libertatea, ni se fură istoria, dar nimeni, niciodată nu va reuşi să ne fure limba. Ea este elementul definitoriu al românilor de pretutindeni, ea este o dovadă incontestabilă a originii noastre şi un pilon al neamului care trebuie păstrat cu sfinţenie.

Fenomenele politice, sociale, economice şi culturale din ultimele secole şi-au lăsat amprentele pe lexicul limbii române, supunându-l la modificări esenţiale şi, din păcate, de cele mai multe ori, nu în sensul bun al cuvântului. Mă refer acum la limba română vorbită în spaţiul dintre Nistru şi Prut, căci, cum se face, că fiind vorbitorii aceleiaşi limbi, ajungem în situaţii în care nu ne mai înţelegem cu fraţii noştri de peste Prut? O situaţie paradoxală, la fel ca multe altele la care suntem martori involuntar. Azi, nu mai obţinem un “post de muncă”, ci un “job”; nu mai mergem la “cumpărături”, ci la “shopping”; nu mai spunem „bine”, ci „ok”. Asta, fără a mai vorbi despre inovaţiile tehnicii, care nici nu au un echivalent în limba română. Şi dacă fenomenul de americanizare nu ratează nici o şansă de a se impune în toate colţurile lumii, atunci fenomenul de rusificare, care bântuie limba română de câteva secole, nu încetează să facă un număr tot mai mare de “victime” printre vorbitori. Un simplu dialog pe care l-am auzit în transportul public zilele trecute, mi-a reamintit de starea deplorabilă în care se află limba română. “-Mă scuzaţi, dumnevoastră coborâţ la BOLNIŢÎ (adică la spital)??? – Nu, eu mărg pân’ la IUJNAIA (ceea ce ar însemna Gara de Sud)!”. Cum este posibil, ca având cuvinte atât de frumoase în limba română, să avem tupeul de a le înlocui cu un fel de amestec româno-rus, care nu este nici melodios din punct de vedere fonetic, nici corect din punct de vedere gramatical şi lexical. O situaţie şi mai gravă se înregistrează în rândurile noii generaţii, care nu a cunoscut regimul sovietic, căreia îi este predată Limba şi Literatura Română în şcoală, care are acces la o mass-media în limba maternă şi care nu ezită să vorbeasca o limbă infectă. Îngrijorător este faptul că utilizarea unui limbaj sub limitele oricărei norme lexicale a devenit o modă, o modalitate de a te da mare şi tare şi de a-ţi face loc prin aşa-numitele “cercuri de elită”, care nu sunt deloc de elită. Unde vom ajunge în acest ritm? Iar ca o ultimă picătură necesară pentru a umple paharul, ne sunt servite pe tavă circurile şi spectacolele gratuite, oferite săptămânal de către parlamentari. Persoanele care ar trebui să fie un model pentru întreaga ţară, demonstrează exact contrariul, etalându-se prin greşeli elementare: “două braduri”, “ca caracter”, “osuri” şi multe alte formulări ingenioase sunt departe de normele ortografice şi ortoepice ale limbii române.

Criza prin care trece limba română în Basarabia, nu poate fi separată de fenomenul “moldovenismului”. Or, nu putem vorbi o limbă corectă atâta timp cât nu ne cunoaştem adevărata identitate şi atâta timp cât nu ne vom recunoaşte rădăcinile şi istoria. Suntem şi vom fi  români prin destinul pe care îl trăim. De unde porneşte atunci această negare a adevărului istoric? De unde vine această dorinţă nefondată a unor persoane de a se declara “moldoveni” şi vorbitori de “limbă moldovenească”, limbă care nu există şi care nu este decât o metodă politică de inducere în eroare a populaţiei?

Suntem urmaşii dacilor, iar noile descoperiri istorice ne demonstrează că suntem un popor mult mai puternic decât am fi crezut vreodată. Am fost luaţi drept marionete, am jucat mult timp în spectacolele regizate de alte naţiuni, au fost puse între noi frontiere, dar am reuşit să rezistăm. Iar dacă limba română a mai rămas română după toate încercările la care a fost supusă, atunci trebuie să recunoaştem că puterea poporului nostru stă anume în ea. De ce să ne negăm pe noi înşine, de ce să distrugem arma cea mai de preţ pe care o avem?

Basarabeni, nu auziţi plânsul înfiorător al limbii române? Nu-i auziţi chemarea? Unde vă este sufletul? Unde v-a rămas solidaritatea? Limba Română îşi cere drepturile, Limba Română vrea înapoi la ea Acasă!!!

Mihaela R.,
studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Chișinău