Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    SLUJITOAREA DOMNULUI, MARIA

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    SLUJITOAREA DOMNULUI, MARIA

    Primit pentru publicare: 11 Aug. 2019
    Autor: Lhana ROMA – NOVA
    Publicat: 15 Aug. 2019
    © Lhana Roma -Nova, © Revista Luceafărul

    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


    1.Nedumerirea

    Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
    Ce-ai trimis în prag de toamne
    pe-al Tău sol, înger atic,
    în Efes – oraș antic,
    cu trei zile înainte
    de-a pleca spre cele sfinte
    Maica noastră, a tuturor…
    Pentru ce atâta zor?
    De ce îngerul atic
    a zburat într-un nor mic
    și nu l-am putut vedea
    noi, ceilalți, când spovedea
    pe Cea Care a plâns mereu
    pe-al Său Fiu de Dumnezeu?

    Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
    Ce-ai dat voie să-L condamne
    pe Acel Fără de Vină
    (când se ruga într-o grădină,
    în grădina Ghetsimani)
    cei mai de temut caimani…
    Colții lor, când și-au înfipt,
    orice frunză și-orice vipt
    au căzut, au făcut groapă
    Celui Care le-a fost Apă,
    le-a fost Țarină, Lumină…
    De-atunci toți la El se închină!

    Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
    câte mii de vechi canoane
    mai avem a le purta
    s-ajungem la Dumneata,
    precum Maica prea Curată,
    Fecioara Neîntinată,
    când din margine de lumi
    au sosit bătrâni și juni,
    toți apostolii, în grabă,
    să cinstească pe-a Ta Roabă?

    2.Rugămintea

    Tunet mare, tunet viu
    a adus preasfânt sicriu
    și-a dat veste în tot regatul
    că s-a zguduit uscatul;
    mări, oceane, alte ape
    au venit să-i stea aproape
    Celei Care, în trei zile,
    n-a ajuns printre fosile,
    ci în brațe de Păstor,
    printre îngeri – Călător…

    Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
    ne grăiește prin icoane
    și ne învață și ne iartă
    când va fi la Judecată…
    Judecata de Apoi,
    să nu Te ascunzi de noi!

    Căci, precum a noastră Mamă
    a fost dusă într-o maramă
    de doi îngeri, doi șoimani,
    în Grădina Ghetsimani,
    să învelești a’ noastre trupuri
    cu iubire, în calupuri,
    să nu lași să putrezească
    ființa asta pământească,
    să ne dai viața de veci,
    nu doar zbor de lilieci!…

    Nu ne duce în întuneric,
    nu în peșteri părăsite,
    nu ne da destin himeric,
    nu sentințe urgisite!

    Nu lăsa al nostru glas
    să se piardă în vreun impas,
    fă-ne calea mai ușoară
    precum la a Ta Fecioară!

    Atunci, în Ierusalim,
    am făcut cu toți talâm
    Celei Care a închipuit
    pe-al Său trup ce-a dăruit
    Fiu de Om, de Dumnezeu,
    zămislind mereu-mereu
    Viață… Viața Cea Adevărată,
    Nemurirea – în cer, sperată!

    Când sobor de îngeri
    au sosit în prag,
    noi – simțind înfrângeri,
    ne-am făcut șirag
    de fulgi de zăpadă,
    ca din cer să cadă
    peste noi o boare…
    Doamne, ce onoare!

    Când sobor de îngeri
    au sosit în prag,
    noi – simțind înfrângeri,
    ne-am făcut șirag
    de lumini și stele,
    ca din cer să spele
    păcatele toate…
    Doamne, din mormânt ne scoate!

    Din orice nevoie, din orice ispită,
    ne salvează, Doamne, Iadul ’nu ne înghită!

    Din orice durere, din orice strâmtoare,
    ne salvează, Doamne, ființe târâtoare!

    Din orice mâhnire, din orice necaz,
    ne salvează, Doamne, ne dă un răgaz!

    Să ne dai răgazul de-a putea pătrunde
    azi și ieri și mâine, cum și când și unde
    vom a ne petrece viața de apoi…
    În Iadul cu smoală, în câmp cu trifoi?
    În flăcări ce ard inimi muribunde
    ce n-au știut, Doamne, să Te cate… unde?
    În flăcări ce ard suflete viclene
    sau în zbor de fluturi, de păsări cu pene?
    Să ne dai răgazul de-a putea înțelege
    ale Tale gânduri… Doamne, a Ta Lege!

    3.Remușcarea și căința

    Binecuvântat Chivot,
    nădejdea celor care-Ți cântă,
    inimii noastre pivot,
    poți să spui ce Te frământă,
    ce durere simți în suflet
    sau în trupu-Ți ofilit
    de atâta chin și urlet,
    de atâta plâns, jelit?

    Poți să spui de ce n-ai lacrimi,
    de ce ochii Îți sunt izvoare
    ce-au secat de-așa a-crimi?

    Suflete înșelătoare…

    Cum de n-ați putut vedea
    Adevărul când durea?
    Adevărul, Calea, Viața…
    Voi ați fost atunci paiața!

    Voi, cei care ați condamnat,
    și nu el – Ponțiu Pilat,
    fiindcă el, guvernatorul,
    v-a încredințat onorul
    de-a salva de la sentință
    pe Cel Sfânt dar… neputință!

    Fost-ați prea neputincioși
    a gândi drept, mincinoși!
    Singuri, voi, v-ați înșelat
    și nu el – Ponțiu Pilat,
    voi ați hotărât prin vot
    și nu el – Pilat din Pont!

    Maica noastră, Te rugăm,
    dă-ne jug să ne înjugăm,
    dă-ne lanțuri, dă-ne fiare
    și pedepse glaciare,
    dar să nu ne dai uitării
    când vei trece zidul zării
    și să nu ne arzi de dor,
    să ne iei cu Tine în zbor!

    Dacă a întârziat trei zile,
    Toma a adus feștile
    care s-au aprins în noi
    când aflat-am mușuroi
    de furnici și de albine,
    când nu Te-am găsit pe Tine…

    Trei furnici și o albină,
    stând de strajă într-o verbină,
    al Tău strai să nu dispară
    pân’ apostolii s-apară,
    ne-au șoptit în mare taină
    că Te-au luat în a lor haină
    îngerii trimiși din Ceruri
    de-al Tău Fiu… Ce ler, ce leruri!

    Leru-i, Maică, leru-i ler,
    astăzi Te-ai uitat din cer
    către fii Tăi, sărmanii?
    I-or mânca pe ei caimanii?!

    4.Izvorul de mir

    Dintr-al Tău mormânt, Fecioară,
    vin să își umplă a lor ulcioară
    și săracii, și bogații,
    păcătoșii, luminații,
    florile de iasomie
    și măriile – o mie,
    vin să bea din mirul sfânt
    și să facă jurământ…

    C-au aflat în cimitir
    nesecat izvor de mir!

    Îngerii, din înălțimi,
    printre ei… și heruvimi,
    au strigat cu toții în cor:
    Nu mai plângeți, fraților!
    Voi, Apostoli luminați,
    lacrime nu mai vărsați,
    bucurați-vă mereu,
    Maria-i cu Dumnezeu!
    Bucurați-vă, copii,
    căci în grija Ei veți fi!

    Ascultând, copii toți
    au jurat pe fii, nepoți,
    pe tot ce aveau mai sfânt
    că vor crede într-un Cuvânt,
    că vor crede în trei Cuvinte,
    le vor ține mereu minte…

    Iar de-atunci, Sfânta Treime
    se pogoară în mulțime;
    de-o fi zi sau de-o fi noapte,
    credincioșii cred în șoapte…

    Șoapte tainice, divine
    cad încet peste coline,
    ei le-adună bob cu bob
    chiar de e stăpân sau rob,
    ei le-adună fir cu fir,
    știu că sunt izvor de mir…

    Izvor tămăduitor…
    Să-i rămâi pe veci dator!
    Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
    Să ne închinăm cu credință
    la Sfânta Treime,
    în suflet – cu umilință
    pentru așa Greime!

    Să ne închinăm cu slavă
    la Cea mai Curată,
    al nost’ suflet fie lavă
    de la Ea furată!

    Să ne închinăm cu sete
    la Sfânta Fecioară,
    gândul nostru în versete
    către Dânsa zboară!

    5.Pururea Fecioara Maria

    Și dacă trebuia să se nască
    Mântuitorul
    din seminția lui David,
    după făgăduința dumnezeiască,
    a văzut tot muritorul
    minunea cerească…

    Înainte, în timpul și după nașterea
    cea mai presus de fire,
    învingând cunoașterea,
    fără vreo vinovăție,
    Ea trăit-a în curăție
    desăvârșită
    dar, ca să nu fie pedepsită
    și omorâtă cu pietre
    aduse din vetre,
    se face vorbire
    lui Iosif în vis
    și nu prin înscris
    când, în timpul somnului,
    i se arată îngerul Domnului
    ce îi aduce veste:
    „căci ceea ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este” (Matei 1, 20).

    Fiind din seminția lui David,
    Maria,
    zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu
    ca fecioară
    (precum spune Biblia)
    iar preadreptul Iosif – încercat la greu,
    n-a mai părăsit-o…
    cum gândise prima oară!

    Și, cu pietre, nu au mai lovit-o!
    Sfântul Maxim Mărturisitorul zice:
    „Cu adevărat zămislirea şi naşterea au fost cu totul curate şi neatinse de sămânţă şi de stricăciune şi de aceea Maica Celui născut din Ea e fecioară şi după naştere, rămânând prin naştere şi mai nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii şi mai presus de raţiune… Lucru şi auzire cu adevărat minunate e că s-a făcut naştere şi ieşire de prunc, închizătorile mădularelor de naştere ale Celei Ce a născut nedeschizându-se”.

    6.Nașterea Mariei, un miracol însuși

    Ioachim, neam împărătesc,
    descendent fără de fii,
    griji în tin’ se răzvrătesc…

    De ce, Doamne, nu mai vii?

    De ce, Doamne, într-a mea casă
    ai trimis tăiș de coasă?
    Toți mă taie, mă omoară,
    fiindcă n-am fecior, fecioară!

    De ce, Doamne?… De ce, Doamne,
    a mea casă-i făr’ de mame?

    Tu ai vrut să am soție
    dar și ea plânge când știe
    că nu poate da pomană
    celor duși… lumea-i dușmană!

    Ne huiduie, ne blesteamă,
    nu le e de Tine teamă,
    ne împroașcă în orice clipă
    cu ocări, cu vorbe în pripă…

    Noi rugăm a Ta Putere
    să ne ierți de-așa durere,
    chiar dacă am ajuns bătrâni
    încă avem două mâni
    ca să legănăm cu ele
    pruncul ce mereu Ți-om cere!

    Astfel, se ruga prin munte
    Ioachim, riduri pe frunte…

    Ana, soața credincioasă,
    se ruga plângând prin casă
    iar când se ruga în grădină
    n-avea somn, n-avea hodină:
    Al meu Domn, al meu Stăpân,
    dacă merg să dorm în fân
    și sărut flori de trifoi,
    poți trimite și la noi
    un copil, băiat sau fată?
    Iartă-ne, Doamne, odată!

    Aducându-și, dar, aminte
    de a Anei rugăminte
    și știind că-i din David,
    regele – de El, avid,
    seminția cea aleasă…
    Domnul și-a trimis Mireasă!

    Și-au primit copil din flori…
    Pe Ioachim îl trec fiori,
    Ana face plecăciune
    iar Maria – în rugăciune!

    7.Adormirea și plecarea la Ceruri

    Arhanghelul Gavriil,
    vestitorul Tău agil,
    a venit și-a prins curaj
    să Îți transmită un mesaj
    de la Fiul Tău Iubit…
    Vremea e de reîntâlnit!

    “Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine.
    Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare!”.

    În zadar iudeii s-au întărâtat,
    gânduri pângărite – când au cugetat,
    când chemat-au ceasul rău
    asupra trupului Tău,
    dar soborul îngeresc s-a înspăimântat
    între morți văzându-Te,
    știind sufletu-Ți curat
    spre Domnul purtându-Te…

    Pe Munte al Măslinilor
    Tu suisei ieri în zori
    să te rogi la Dumnezeu,
    și-a trimis un alizeu
    ca să Îți spună bun venit
    pe pământ făgăduit,
    să Îți dea binecuvântare
    pentru a Ta grea încercare…

    Iar toți pomii și copacii,
    libelulele, gândacii,
    minune – când au văzut,
    în genunchi ei au căzut…

    Ți-au dat cinste, închinăciune
    precum slugi însuflețite,
    muntele în rugăciune,
    stâncile încărunțite…

    Început-au să se închine
    printre lacrimi și suspine,
    Te rugau cu toții în cor
    să nu pleci că mor de dor…

    Doar că Tu, a lor Stăpână,
    c-o floare-de-colț în mână,
    Te-ai întors la a Ta casă…
    Prea ferice credincioasă!

    Casa-Ți s-a cutremurat,
    Tu pe rude ai chemat,
    pe prieteni, pe vecini,
    să le spui de-așa pricini.

    Lumânări… când ai aprins,
    la ferestre stele-au nins,
    Domnul Însuși Te striga:
    Te aștept, Mireasa Mea!

    Mulțumindu-I negreșit,
    casa toată Ți-ai grijit,
    pe-al Tău pat ai pus mătasă
    țesută de Tine în casă
    iar vecinii au adus totuși
    busuioc și flori de lotuși…

    Trei albine vin și ele
    să Îți pună pe buze miere.

    Și începi să povestești
    de minunea ce-o trăiești,
    despre vestea ce-ai primit
    de la îngerul uimit…

    Spre încredințarea ce-ai grăit,
    le-arăți darul pipăit:
    o stâlpare de finic…
    Omul drept va fi voinic!

    „Dreptul ca finicul va înflori și ca un cedru din Liban se va înmulți”
    (Vechiul Testament, Psalmul 91:12).

    Iar femeile chemate
    plângeau că sunt blestemate
    a rămâne fără Mamă…
    Sărutau a Ta maramă!

    Or, în preadreapta-Ți credință,
    le-ai făcut făgăduință
    cum că în grija Ta vor fi…
    Lumea întreagă o vei umbri!

    Când grăit-ai Tu aceste’
    a venit fără de veste
    tunet negru, tunet greu…
    Semn trimis de Dumnezeu!

    Arătatu-s-au mulți nori
    ce cărau de subțiori
    pe Apostolii plecați
    ca să își caute alți frați…

    Printre ei Tu îi aștepți
    pe ierarhii înțelepți:
    prieten bun, nedespărțitul
    Dionisie Areopagitul;
    îmbrăcați în flori de tei,
    Ierotei şi Timotei.

    Aflând despre a Ta plecare,
    de lacrimi – făceau vărsare:
    „Noi, o, Stăpână, ştiindu-Te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului Tău Te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra Ta rânduite”.
    Spre dânșii degrab’ priveai
    și așa le răspundeai:
    „Prietenii Mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului Meu, nu faceţi bucuria Mea plângere, ci-Mi îngrijiţi trupul, precum Eu Îl voi închipui pe pat”.
    Și, iertându-Te cu toți,
    ai purces printre enoți
    când, culcându-Te pe pat,
    al Tău trup s-a înălțat…

    Al Tău suflet preaales
    lângă trupu-Ți a purces
    înspre Domnul și-al Său Fiu…
    O fi ajuns prea târziu?

    Ei, de atâta așteptare,
    s-au gândit la o scăpare
    când făclii și când cântări
    petreceau mormântu’ în zări…

    Orbilor le-au dat vedere,
    la bolnavi le-au luat durere,
    surzii încep și ei s-audă…
    S-au salvat de soarta crudă!

    Ologii, acum pot merge…
    Asta-i sfânta nouă Lege!
    Zidurile se zidesc
    în Ierusalim ceresc!

    Îngerii din Ceruri cântă
    iar văzduhul o încântă
    pe-orice ființă pământeană,
    fie om sau… buruiană!

    La această sărbătoare
    se întâmplă și-o oroare…

    Chemând pe unii din popor,
    mai-marii iudeilor
    au dat ordine păgâne
    să răstoarne, să dărâme
    patu’ în care a adormit
    și în care s-a primenit
    trupul cel de viaţă începător…
    Domnul n-a rămas dator!

    Le-a trimis pedeapsă grea:
    ai lor ochi n-ar mai vedea!

    Cel ce-a dat drumul la câini
    și-a pierdut a’ sale mâini.
    Fost-a, astfel, judecat:
    mâinile tăiate, lipite de pat!

    Dar, în clipa cea cumplită,
    a lui fire acum cioplită
    a înțeles și a crezut…
    În genunchi el a căzut!

    Și, aflând tămăduire,
    de la Domnul – din iubire,
    a primit a’ sale mâni…
    Iartă-ne c-am fost păgâni!

    Toți orbiții au fost iertați…
    Ieri – păgâni, azi – vindecați!

    Apostolii se îndreaptă
    cu al Tău trup spre marea poartă
    din Grădina Ghetsimani…
    Tu, parfum de crini, emani!

    Parfumul cel minunat
    pe Toma l-a întârziat;
    trei zile, trei nopți, trei zori,
    rătăcit-a el prin flori…

    Toma foarte întristat,
    de îngeri că s-a rugat
    să-i deschidă sfânt mormânt…
    Un ultim deznodământ!

    Îngerii bat din aripe
    și în două sau trei clipe
    s-a deschis piatra cea grea…
    Atunci Toma ce vedea?

    Doar veșmântul Tău întins
    în sicriul unde-au nins
    fluturii cei de Lumină…
    Trupul nu-i! Cine-i de vină?

    Giulgiul, ca o mângâiere,
    strânge în sinea-i grea durere…
    După trupu-Ți călător
    și dânsul plânge de dor!

    8.Ceruri Noi și Pământ Nou

    Cu-al Tău trup și cu-al Tău suflet
    la Ceruri Te-ai ridicat,
    Tu, Rază de Iubire,
    Tu, Rază de Lumină,
    pre noi ai predicat
    când blana-Ți de hermină
    în ea ne-a îmbrăcat
    făcând al nostru trup
    să fie mai smerit
    iar sufletul, săracul,
    să-i care la cer sacul…

    De pe tronu-Ți de Regină,
    caută spre pământeni
    și ne spală de rugină
    ca să fim ai Tăi curteni!

    Ne ridică prin iubire,
    ne ridică prin credință,
    nu se piardă a noastră fire
    retrăind vechea sentință!

    Ne dă Ceruri Noi, palate
    de speranță, de virtute,
    inimile exilate
    le primește într-a Ta curte!

    Să le-așezi în Pământ Nou,
    să le dai o nouă haină,
    grija Ta – râvnit cadou
    ce ne va încălzi la iarnă!

    Fiindcă… Tu ești Cea dintâi
    ridicată în slăvi cerești,
    după Tine – ai Tăi fii
    vor veni, să nu-i oprești!

    Va veni la mântuire
    să se facă voia Lui,
    suflet trist – grea bântuire,
    vrea în grija Tatălui…

    “Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu,
    roagă-Te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin!”.

    Oh, Tu, Binecuvântată!
    Depărtează de la noi
    patima înfierbântată,
    răutăți și alt gunoi:
    uitarea și trândăvirea,
    neiertarea, lenevirea,
    minciuna și neputința,
    păcatul și necredința,
    gândul rău, gândul viclean…
    Vrem semn roșu de țiclean!

    Oh, Tu, Candelă a Luminii!
    Oh, Tu, Flacără a Credinței!
    Ia din lume mărăcinii
    ai durerii și-ai căinței!

    Le dă foc la cap de Rai
    sau la margine de Iad,
    fă din toate Nou Serai
    unde vise nu mai ard!

    Unde visele sunt vii,
    unde visele nu îngheață,
    le împlinește precum știi,
    le fă zori de dimineață!

    Le fă zori, le fă zorele
    iar pre noi – rouă pe ele!

    9.Magnificat anima mea Dominum!

    Și a fost cântarea noastră:
    Măreşte suflete al meu pe Domnul!

    Și rugăm ’ne vină somnul:
    Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne,
    cu al Tău zâmbet ne adoarme!
    (11. 08. 2019)



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5