E D I T O R I A L

SPAŢIUL CULTURAL  BOTOŞĂNEAN, O LUME AMBIANTĂ?

Autor, Georgică MANOLE

Revista „Luceafărul” (Botoşani) a intrat în cel de-al treilea an de existenţă botoşăneană. Când, în ianuarie 2009, cei câţiva entuziaşti am hotărât să ne dăruim total acestui proiect, eram conştienţi că spaţiul botoşănean, ca lume ambiantă, are o specificitate a lui. Dominau, atunci, domină şi azi, pe lângă altele de mai mică sau mai mare importanţă, două mari  caracteristici: una pozitivă, congruenţa spaţiul botoşănean cu spaţiul eminescian şi, una negativă, hiperEUL care-i domină pe unii dintre actorii principali ai culturii de pe aici.

 Cunoşteam atunci, în 2009, „algoritmul lui Andrei Pleşu” şi ne aşteptam că  „…numai fiind în postura de a face, de a pune în aplicare anumite principii, descoperi: 1. De ce eşti tu în stare; 2. Cât se poate face, cât îţi îngăduie să faci lumea în care eşti; 3. Cum arată lucrurile în intimitatea lor, o intimitate adesea promiscuă…”. Doi ani de muncă la „Luceafărul” ne-au reconfirmat cât de mult adevăr este în logica lui Pleşu, dar şi în logica unui Mihai Şora sau Gabriel Liiceanu. Aserţiunea lui Pleşu, care are şi un temei în filonul de aur al înţelepciunii acestui popor, enunţată astfel: „A trece la treabă solicită alte mecanisme ale individului decât a face comentariu. Când treci la treabă te loveşti cu faţa de zid”,  s-a verificat şi  la „Luceafărul”. Vocile „strâmbătorilor din nas”, comentatori de profesie, nu ne-au descurajat, reconfortante, însă, au fost aprecierile venite de la  oameni de cultură precum Alexandru Zub, Cristian Bădiliţă, Varujan Vosganian, Ana Blandiana, Lucia Olaru Nenati, I.C. Rogojanu , Petruţ Pârvescu, dar şi de la colaboratorii şi cititorii noştri fideli, din ce în ce mai mulţi.

Declarată a nu fi o revistă elitistă, cu atât mai puţin de gaşcă, „Luceafărul” nu a adoptat nici o poziţie heideggeriană, prin care, cum ar zice Gabriel Liiceanu, „să se aşeze la nivelul umil al cotidianităţii” culturale”. „Luceafărul” a făcut/va face loc şi marilor opţiuni culturale, fie fapte, fie idei.

Doi ani de/ cu  „Luceafărul”, impresiile rezultate din studiul operei lui Liiceanu, ambele corelate cu decodarea atitudinilor culturale ale principalilor actanţi din Botoşani, ne-au făcut să ne întrebăm: ESTE SPAŢIUL BOTOŞĂNEAN, LA NIVELUL EXPRESIEI CULTURALE, UN SPAŢIU AMBIANT?

 Vă invităm să fiţi „agentul privirii ambientale” (Gabriel Liiceanu) şi arătaţi cum vă descurcaţi, cum înţelegeţi, cum participaţi şi cum sunteţi receptat de/în lumea culturală botoşăneană?