SPIRIT ŞI OGLINZI – HORAŢIU MĂLĂELE (1)

Motto: ,,Lumea e o scenă, viaţa – o reprezentaţie.” (Democrit)

Spiritul se regăseşte în oglinzi, iar acestea din urmă se reflectă în lume sub forma unor eterne străluciri ale uimirii. Începând de astăzi, vă vom prezenta în această rubrică, cu umilă condescendenţă, din dorinţa de a spune poveşti şi a înfăţişa în câteva cuvinte timide monumente de taină, oameni care pot schimba lumea, personaje carismatice, întâlniri cu valori de viaţă, emoţii şi mirări! Nu tindem neapărat să unim o linie a orizontului nostru cu cea a normalităţii. Vrem doar să punctăm, să înscriem, să menţionăm în jurnale oameni şi trăiri, mirări şi file memorabile.

Timpi ai existenţei dintr-o Românie nobilă, în care există cultură, valoare, esenţă şi înţelepciune, substanţă şi memorie colectivă adăugată, fără menajamente, propriei noastre istorii.

În lumea haotică în care ne-nvârtim, axată exclusiv pe simplitatea transmiterii, pe infantilitate şi frivolitate, un decor sinistru, încorsetat în condiţii, la care asişti fără să poţi ridica o pretenţie, într-o radiografie a lumilor imaginare, găsim motive pentru a ne înclina. Găsim spirit şi oglinzi.

,,O POVESTE CU HORAŢIU MĂLĂELE”

Născut dintr-o mirabilă sămânţă de creativitate, să contureze şi să creeze, prin joacă, idei şi principii, fracţiuni de teatru, artă în sine, film, literatură, Horaţiu Mălăele este o personalitate complexă, jocul şi joaca luminii, atingerea simbolului numit genialitate. Dacă aceasta din urma are vreo definiţie, e bine. Daca nu, DEX-ul poate nota în dreptul acestui cuvânt – simplu : Mălăele.

Făuritor de oameni şi caractere, Horaţiu Mălăele nu poate face altceva! Şi ar fi probabil absurd ca cineva să îi permită asta, căci el construieşte, cu măşti imaginare şi situaţii veridice, o lume în care rătăcirea e doar o simplă şi uneori atât de infimă nuanţă, un univers dominat de propria trăire, de imaginea a ceea ce consideră spectatorul, judecătorul suprem, că este sublim în individualitatea celui ce îţi dăruieşte, pe scenă, într-un decor ambiguu, parte din existenţa sa.

Portretul său e vast şi complex. Trebuie doar descoperit. De la actorul sublim în teatru şi film, definind umorul şi născând din sine un fenomen, până la regizorul şi scenaristul pentru unul dintre cele mai bune filme româneşti, dacă nu cel mai original în interpretare şi viziune – „Nuntă mută” – Horaţiu Mălăele face ce face şi năuceşte principiile, incendiază conştiinţa cu valori, cu memorii şi esenţă, căci el însuşi este o esenţă. Risipită cu folos, în doze precise.

RADIOGRAFIA UNEI BIOGRAFII

MOTTO:
,,ALCĂTUIREA MEA CEA CONDAMNATĂ
SĂ-NCAPĂ ÎN «A FOST ODATĂ»…”

NUMELE ŞI PRENUMELE: MĂLĂELE VALENTIN HORAŢIU
,,M-am născut atipic şi vreau să-mi păstrez acest statut. Sunt un om obişnuit care încearcă să comunice cu lumea, reprezentând Instituţia Mălăele, al cărei director, muncitor şi şomer sunt, ce mi-am modelat existenţa după principiul «Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple». Este o dură, dar relaxantă fatalitate.”

DATA ŞI LOCUL NAŞTERII:
,,M-am născut în România. De ce? Am vrut să fiu aproape de mama.
Nu tânjesc după o perioadă a vieţii mele uitându-mă îndărăt. Dar, dacă ar fi să-mi aleg un segment din trecut, evident, aş alege segmentul copilăriei, care a fost divin.
Am văzut pentru prima dată lumina pe 1 august 1952, în Târgu-Jiul natal şi nostalgic. Şi copilăria…Şi satul… cu casa Tehomirului meu cald, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi şi beţivi, oltenii adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, oltenii mândri ai fratelui Minulescu –
sunt cel din urmă strop de vin
din rustica ulcică de pământ
pe care l-au sorbit la rând
cinci generaţii de olteni,
cei mai de seamă podgoreni
dintre moşneni şi orăşeni…
Cu mine, care mă ţineam de mâna copilăriei, alergând încolo şi încoace fără nicio treabă. Copilăria… cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat.”

STAREA CIVILĂ:
Căsătorit din 1985 cu Gabi, ,,omul fără de care viaţa ar fi fost mult mai măruntă şi mai inutilă. A fost o binecuvântare că am cunoscut-o şi că suntem împreună. Preţul eternităţii: cei doi fii, Ion-Bogdan şi Cristian.
Familia este o lume specială care poate să te ajute, dar poate să te şi încurce. Pentru mine a fost şi este o binefacere. Băieţii mei, mama, soacra, soţia mea, lucrurile mele, toate acestea înseamnă «eu». Înseamnă «acasă».”

STUDII:
A absolvit Colegiul Naţional ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, unde a avut şi prima expoziţie personală de desene, în clasa a XII-a, la Casa de Cultură ,,23 August”, actualul Teatru ,,Elvira Godeanu”.
Intenţiona să urmeze Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, dar a absolvit, în 1975, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale”, Bucureşti, la clasa profesorului universitar doctor Octavian Cotescu ce a lăsat cea mai frumoasă apreciere la adresa discipolilor săi: ,,pentru mine fiecare student este un amfiteatru pentru că fiecare student este un univers”.
,,Nu ştiu dacă am ales eu teatrul sau dacă teatrul m-a ales pe mine. Cine poate să spună? Cine poate să spună de ce un actor rămâne actor? De ce, cu toate nenorocirile, rămâne în lumea asta? De ce vrea cu orice preţ, tânjeşte să fie pe scenă, să se multiplice, să uite de el un timp şi să fie pilduitor pentru cineva sau pentru sine?… Cine poate şti?”

CARIERA:
Artistul-spectacol, artistul complet, polivalent (actor, regizor, scriitor, artist plastic), un bun inestimabil de patrimoniu cultural românesc, ,,care are la îndemână toate mijloacele acestei arte complexe ce pivotează în jurul axei personalităţii sale.” (Doina Papp)
,,Dacă n-am plecat să fiu un gong la ,,Royal Shakespeare Company”, mi-aş dori să fiu o scenă la mine acasă. Este o meserie formidabilă în care primeşti atât de mult, încât micile neajunsuri peste care dai în afară sunt şterse de o mie de ori de marile bucurii pe care le găseşti în pulberea scenei.”

DEBUT
Şi-a făcut debutul în teatru în anul 1974, la Studioul ,,Casandra”, în rolul Fadinard din ,,Pălăria florentina”, de Eugene Labiche, în regia lui Ovidiu Shumacher.
,,Şi-am văzut lumina reflectoarelor, în primăvara lui ’75, într-un loc numit Casandra. Casandra bucuriilor noastre tulburătoare şi unice. Casandra pătimirii noastre. Atunci aveam să-mi dau seama că suntem carne muritoare, iar Spectacolul de Teatru, acestă imensă efemeridă, este, de fapt, unitatea ce măsoară viaţa”.
Aşa avea să înceapă o poveste despre fenomenul Mălăele.
,,Oricât de radicale sunt deosebirile dintre artele în care străluceşte, este unul şi acelaşi creator indiferent că e actor, pictor, literat sau regizor, creaţiile sale artistice se revendică de la o înfiorare subterană comună. Exprimă o largă gamă de stări, de şoapte şi taine, de exclamaţii şi interogaţii, de nelinişti şi mirări. Au inefabil şi originalitate.” (Ion Cocora)
Căci: ,,Tot ce face Horaţiu Mălăele, atunci când nu e pur şi simplu excepţional, e de-a dreptul genial.” (Radu Beligan)
Dovadă –  impresionanta radiografie a carierei sale. ,,Esenţial, însă, este nu atât elementul cantitativ, cât factorul artistic cu totul unic care-l defineşte pe Horaţiu Mălăele. Un actor de maximă disponibilitate, care nu numai că-şi păstrează doza de adevăr chiar şi în cele mai fabricate roluri, dar o şi îmbogăţeşte mereu prin nuanţe cum nu se poate mai insolite. Astfel, din inteligenţa şi simţirea lui creatoare pot ieşi oricând ticăloşi candizi, papagali eroici, intelectuali depravaţi, ţărani cretonoid-înţelepţi, bufoni trişti, tirani delicaţi sau muribunzi nemuritori. Poate că acesta este paradoxul esenţial dintre Horaţiu şi Mălăele.”(Mihnea Columbeanu)
,,La întrebarea «Cine eşti tu, Horaţiu?», cel mai bine ne răspunde arta sa. Scena aceasta de necuprins, multicoloră ca viaţa, care ne cheamă să-i descoperim misterul, povestea de-a râsu’-plânsu’ a artistului e povestea teatrului însuşi de care ne-am molipsit şi noi ascultându-l pe magician. Şi iubindu-l.” (Doina Papp)

File din rubrica ,,Spirit şi oglinzi” vor vedea lumina tiparului în volumul cu acelaşi titlu, într-o ediţie de colecţie pentru bibliofili, sub egida Asociaţiei Culturale ,,REGAL D’ART”.
Lili Bobu şi Narcis Constantin Avădanei