Ilie Stepan s-a născut la 24 noiembrie 1953, în orașul Caransebeș, raionul cu același nume, regiunea Timișoara (astăzi, în județul Caraș-Severin). Este un cunoscut și apreciat compozitor, instrumentist, orchestrator, inginer de sunet, autor și producător de proiecte muzicale. Este căsătorit și nu are copii. A absolvit Liceul Pedagogic (în prezent, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”) din Timișoara și a studiat chitara clasică în particular. A întemeiat și condus grupurile Pro Musica (1973), Stepan Project (1994) și Stepan Project Blues Foundation (2016) și a fost membru al formației Progresiv TM (1975-1977). A compus muzică pentru peste 100 de spectacole de teatru și balet, diferite expoziții și mai mult de 50 de filme documentare și de televiziune. Împreună cu grupul Pro Musica, a realizat prima operă folk din România, „Creanga de cireș” (1973), urmată de o a doua, „Călătorie de nuntă” (1975) și de opera rock „Introducere într-un concert baroc” (1984). A inițiat proiectul de chitară acustică „Anotimpurile ghitării” (1995). A susținut, în diferite formule, peste 1.500 de concerte în țară și în străinătate. Compoziția sa „Timișoara” (1989), considerată Imnul Revoluției Române din acest oraș, a devenit imnul oficial al municipiului (2013), iar piesa lui „Șahul păcii” a fost aleasă ca imn oficial al Campionatelor Mondiale de Șah pentru Copii, Juniori și Tineret (1988). A editat, împreună cu formațiile sale, trei discuri single, două discuri long play și o față de disc a altuia, patru compact-discuri și patru videodiscuri, apărând pe mai multe compilații. A fost prezent în numeroase emisiuni de radio și de televiziune, precum și în presa scrisă, figurând în diverse lucrări de specialitate. A primit numeroase premii la concursuri și festivaluri muzicale, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara (2012) și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler – categoriile „Muzică” și „Arta spectacolului” (2023). Mircea Mihăieș i-a dedicat volumul de dialoguri „Șapte zile, plus una” (2018). A fost director muzical și coacționar al postului Radio Vest din Timișoara (1990-2000) și este membru de onoare al Societății „Timișoara”.

Ilie Stepan (compoziții, vioară, pian, blockflöte, chitară acustică, chitară bas, percuție, voce și aranjamente muzicale) este un muzician complet, cu contribuții esențiale în muzica folk-rock românească. Despre activitatea sa artistică, mi-a vorbit în două interviuri telefonice realizate la 3 și 11 februarie 2020, de la domiciliul său din Timișoara.

– Bun găsit, Ilie Stepan!
– Salutările mele!

– Ai început cu muzica folk; de ce s-a întâmplat așa și din ce motiv ai virat, apoi, spre rock?
– Eu și generația mea am făcut parte din mișcarea de rezistență pasivă, nonviolentă „flower power” [„puterea florilor”], din care s-au născut, în țările libere și civilizate din anii ’60, mari valori ale muzicii mondiale. Apoi, între folk și rock există o legătură puternică; sunt două genuri muzicale surori, bazate pe texte care exprimă niște crezuri legate de nedreptăți sociale ce pot fi corectate. Despre asta au cântat Bob Dylan, Joan Baez, Donovan și ceilalți. În ceea ce mă privește, nu-mi pare rău că am ales la început acest drum – la noi, mai dificil de realizat ca formă de protest, pentru că știm cu toții în ce dictatură feroce am trăit. În schimb, oferta sufletească a fost teribilă, pentru că ne-am refugiat în muzica procurată, cu greutate, din Occident și din poezia adevărată, hrănindu-ne din spiritul marilor noștri poeți. Apoi, ca formă de expresie muzicală, am cântat un folk mai în forță și mai electrificat, după care etapa următoare a fost apropierea de rock, pentru că am considerat acest gen muzical ca o formă ulterioară a ceea ce am vrut să comunic. Rockul nu e cu nimic superior folkului; doar am simțit nevoia să ne exprimăm mai energic și mai apăsat.

– Ai compus câteva piese minunate pe versurile lui Mihai Eminescu; ce te-a îndemnat să o faci și cum te-ai apropiat de poezia lui?
– A fost o pornire lăuntrică, o chemare din mine și o energie interioară care m-au împins să încerc. Nu mi-am propus neapărat; ceea ce mi-am dorit, în mod special, a fost să fiu foarte atent la ceea ce scriu, să cumpănesc și să pătrund în esența versurilor, apropiindu-mă cu mare sfială și atenție de ele, pentru a nu altera în vreun fel ceea ce genialul nostru poet ne-a lăsat moștenire. De pildă, Glossă am compus-o la 17 ani, cu trei ani înainte de a înființa grupul Pro Musica; la 15 ianuarie 1973, am cântat-o în primul concert al formației, care a fost, de fapt, dedicat lui Eminescu, de ziua nașterii sale, și o reluăm în aproape toate spectacolele noastre.

– Nu a fost o aventură și chiar un risc să suprapui muzica ta peste muzicalitatea versului eminescian?
– Ba da, sigur că da. Nu am folosit versurile lui ca pe un vehicul pentru anumite însăilări muzicale; am stăruit ani de zile la fiecare piesă – și la compoziții, și la orchestrații, și la interpretarea în studio sau în concerte –, de aceea am scris doar șapte astfel de cântece în 50 de ani de carieră, dar care cred că sunt suficiente. N-a fost ușor, însă am făcut tot ce am putut pentru a fi cât mai aproape de esența versurilor eminesciene și cred că mi-am făcut datoria într-o vreme în care spiritul și nevoile sufletești au fost puse la index și date la o parte.

– Dincolo de schimbările de stil, ai operat și mai multe modificări de componență, înființând chiar formații și proiecte noi; de ce ai făcut-o?
– Pro Musica înseamnă o stilistică muzicală, la care am lucrat de la 20 de ani – și nu am pus umărul singur, ci împreună cu o serie de muzicieni de mare calitate. În timpul acestei construcții, și eu, și colegii mei am simțit nevoia să facem și altceva și, atunci, am format un grup de studio, Stepan Project, cu alți muzicieni (din rock, jazz, folclor, muzică clasică și cea de operă), împreună cu care am creat o fuziune de stiluri. Nu am vrut să continuu pe acest nou drum alături de Pro Musica, întrucât acel prim proiect a însemnat altceva și, când a fost cazul, m-am întors la el, de mai multe ori. Acestea sunt cele două direcții pe care am mers și m-am străduit din tot sufletul să nu încurc lucrurile, pretinzând și partenerilor mei să facă la fel. Când ne-am reunit în Pro Musica (și vechii mei colegi cântaseră, între timp, în alte trupe), am pornit mai departe din punctul în care ne oprisem – desigur, cu stilistica adusă la zi.

– Prin urmare, ambele formule continuă să existe concomitent…
– Desigur; cu Pro Musica, cântăm doar câteva concerte pe an, pentru că logistica de care avem nevoie este una specială – proiecții pe ecrane mari, lasere și diverse alte formule video – și, de aceea, costurile spectacolelor sunt foarte ridicate. În paralel, lucrez și cu Stepan Project – mai mult în studio, dar am și cântat în câteva concerte de amploare –, scriu muzica filmului Ecce Homo Brâncoveanu [lansat, între timp,  în anul 2024] și susțin turnee de chitară clasică, pentru a arăta frumusețile instrumentelor pe care mintea și sufletul omului le-au creat. Toate aceste construcții muzicale nasc un nou model de energie, fiindcă muzica este o formă de energie sublimă, un limbaj universal care, în marea sa majoritate, nu face rău nimănui. Întrebat, într-un ziar bucureștean din anii ’30, ce părere are despre muzica ușoară, George Enescu a răspuns printr-o definiție extrem de simplă și de esențială a fenomenului muzical: „Nu există muzică ușoară sau grea; există doar muzică în stare să transmită ceva sau, dimpotrivă, alta care nu-ți spune nimic.”

– Ai în vedere și viitoare apariții discografice?
– Pentru mine, munca în studio a constituit, dintotdeauna, o atracție; îmi place foarte mult să meditez, să cumpănesc și să analizez, atât cât nu mă presează datele premierelor, și să compun muzică. În privința discurilor, va fi realizat un film documentar despre noi, care se va numi Pro Musica. Un alt proiect este un album conținând cele mai frumoase cântece imprimate în concertele formației, ce va fi intitulat The Best of Pro Musica Live Songs. De asemenea, intenționez reeditarea, în același pachet, a celor trei albume (cuprinzând șapte discuri) apărute sub titulatura Stepan Project [Sensul vieții, Undeva, în Europa și Lumina]. În fine, îmi doresc foarte mult să adun toate piesele mele scrise pe versurile lui Eminescu pe un disc vinyl și un compact-disc; mai am de finisat o compoziție la care lucrez, apoi voi mai adăuga niște pasaje instrumentale ce vor însoți, ca recitative, demersurile eminesciene. Vreau neapărat să realizez acest proiect; am tot amânat, dar, de data asta, nu mai tergiversez.

– Mulțumiri pentru dialog și mult succes în tot ceea ce ți-ai propus!
– Și eu îți mulțumesc pentru ocazia de a-mi face cunoscute proiectele.

Florin Bălănescu