Primit pentru publicare: 16 oct. 2016
Autor: Gruia COJOCARU, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 17 oct. 2016
Editor: Ion ISTRATE

Spre librărie, pentru Nobelul lui Bob Dylan

Nu sunt singurul surprins de decizia juriului privind acordarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2016. Oricât aș simpatiza creațiile muzicale ale americanului Bob Dylan, cred că premiile Oscar și Grammy obținute de-a lungul prestigioasei sale cariere – în calitate de compozitor, cântăreț, pianist și chitarist – erau suficiente pentru a-i aureola personalitatea artistică. Nobelul era însă mult prea mult. Decizia Academiei Suedeze vine să dilueze încrederea cititorului în entitatea care legitimează suprem recunoașterea literară mondială de mai bine de un secol. Gafe s-au mai făcut, scriitori uriași au fost ignorați din stupide rațiuni, dar parcă acum s-a ajuns prea departe.

Punem semnul egal între creația lui Bob Dylan și Wiliam Faulkner, Ernest Heminingway sau John Steinbeck, ca să numesc doar trei dintre scriitorii americani galonați cu aceiași distincție. Am putea spune că, în definitiv, nu ne deranjează, că tot nu vânam noi trofeul, iar ,,Cătunul”, ,,Pentru cine bat clopotele” ori ,,Fructele mâniei” ne vor fi la fel de dulci și după Nobelul lui Dylan…  Totuși, cei care sunt încă la începuturile întâlnirii cu literatura ce repere vor mai avea? În funcție de ce elemente vor face tinerii selecția autorilor de carte consistentă?!

Personal, îngădui adeseori două-trei ore într-o librărie pentru a-mi achiziționa volumele care-mi par valoroase, și, cu toate acestea, distincții precum Premiul Nobel ori Brooker Prize au fost adeseori suficiente pentru a-mi spori biblioteca cu maculatură. Uneori tresele de pe carte aveau consistentă, alteori  însă cacialmaua era asigurată. Pentru cea din urmă vă invit să vă înfruptați cu nesaț din ,,Procesul verbal” al lui J.M.G. Le Clézio (laureat al Premiului Nobel, în 2008), ,,Mă numesc Roșu”, de Orhan Pamuk (tot Nobel, în 2006), ,,Țara Vinului” și ,,Broaște”, de Mo Yan; ar fi nedrept însă să nu pomenesc de ,,Sorgul roșu” și ,,Obosit de viață, obosit de moarte”, romanele scriitorului chinez care justifică acordarea marelui premiu. (Aștept răbdător traducerea romanului ,,Țâțe mari și șolduri late”, demonstrând prin perseverența rămânerii în spațiul lui Mo Yan că Premiul Nobel sporește cota unui scriitor precum se rotunjea buzunarul gangsterilor, după vânzarea licorii lui Bacchus în vremuri de prohibiție…)  

Pentru adolescentul ori tânărul care, în medie, nu alocă mai mult de zece minute achiziționării de carte dintr-o librărie, Nobelul lui Dylan e o găselniță simpatică, care îl pregătește pentru ideea că ,,orice carte e bună, că tot înveți ceva”… O fi așa, dar avem însă timp pentru orice volum ne cade în mână?!! Fără îndoială, nu! Reperele culturale sunt astăzi esențiale, deoarece aproape că nu avem timp să citim într-un an titlurile cărților care apar într-o zi! Dar, se pare că logica mea e prizonieră a secolului XIX, iar Academia Suedeză…

Surâzător, mă întorc în librărie să-mi iau combustibil pentru peștera mea, iar din ,,Peștera” lui José Saramago iau lumină, într-o cană stropită fără milă cu vin rubiniu, înveșmântat în acordurile de Nobel ale chitării lui Bob Dylan…