Primit pentru publicare: 17 april.2015
Autor: Pandelica RADEȘ
Publicat: 18 april.2015

STEJARUL  LUI  ŞTEFAN  CEL  MARE

Anul acesta, pe 12 aprilie, s-au împlinit 568 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare.  Pentru prezentarea unui moment istoric din  timpul domniei sale, voi începe cu partea de nord, cu Ţinutul Herţa care, înainte de Al Doilea Război Mondial, forma Plasa Herţa compusă din 30 de localităţi.  Prin  Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, creionul folosit pentru trasarea hotarului între România şi URSS a fost un creion de lemn care, este ştiut, are vârful gros, aşa că linia roşie-groasă trasă pe hartă a prins şi 27 de sate din Plasa Herţa, judeţul Dorohoi, pe când celelalte trei localităţi ale Herţei au rămas la România. Astfel că, în teritoriul rămas la URSS, azi Ucraina, există Codrii Cosminului, unde Ştefan cel Mare, pe 26 octombrie 1497, a înfruntat şi nimicit oastea feudalilor poloni. Pacea s-a încheiat abia în 1499. Precizez că este ultima bătălie dusă de Ştefan. Dar să vedem cum s-au petrecut lucrurile. Feudalii poloni, care reprezentau cel mai puternic stat feudal din Europa la acea vreme, au organizat o diversiune. L-au sfătuit pe Ştefan să plece cu oastea spre cetăţile de la Gurile Dunării, iar din urmă vor veni şi ei şi, unindu-şi forţele, să elibereze aceste cetăţi de sub turci. În realitate, polonii ar fi vrut ca Ştefan să-şi ducă oastea departe de Suceava, ca apoi să vină rapid şi s-o cucerească. Dar Ştefan cunoştea viclenia polonilor, aşa că i-a rugat, prin solie, să plece ei spre cetăţile de la Gurile Dunării, urmând ca el să vină imediat, din urmă, acolo, având în vedere distanţa mică de la Suceava.

Apoi, Ştefan a pus iscoade care să urmărească orice mişcare a polonilor şi a aflat că ei s-au îndreptat, de fapt, spre Suceava. În aceste condiţii, pe 28 august 1497, Ştefan părăseşte Suceava, se îndreaptă, în grabă, spre Roman unde chemase ţărănimea spre a o instrui pe câmpia de lângă oraş.

Pe 26 septembrie 1497, polonii încep asediul cetăţii Sucevei. Aceasta a rezistat eroic, fapt ce a dus la epuizarea şi înfometarea oastei polone. Din această cauză, Ioan Albert, regele polon, hotărăşte pe 19 octombrie 1497 părăsirea Sucevei şi întoarcerea spre Polonia, însă nu respectă condiţia pusă de Ştefan, aceea de a se întoarce pe drumul pe care au venit şi pe care au pârjolit totul în cale. În aceste condiţii, Ştefan, în ziua de 26 octombrie 1497, aşteaptă ca cea mai mare parte a a oştirii polone să pătrundă în Codrii Cosminului. În timp ce călăreţii moldoveni le-au închis calea spre Polonia, Ştefan dădu atacul din spate şi din flancuri, polonii fiind prinşi ca într-un cleşte şi nimiciţi. Cronicile vremii spun că mulţi copaci au fost tăiaţi până aproape de coajă, iar la momentul potrivit au fost prăvăliţi peste poloni. O imensă pradă de război a căzut în mâna moldovenilor. În legătură cu această victorie răsunătoare a lui Ştefan Vodă, în locul în care a avut loc bătălia, există o legendă legată de un stejar despre care se spune că a fost martor la eveniment.  După victorie, Ştefan, bătrân, bolnav şi obosit, s-ar fi odihnit la umbra acelui stejar., căutând răcoarea. Adevărul ar fi altul: la data desfăşurării bătăliei, în nordul Bucovinei este foarte frig, deci, în realitate, Ştefan ar fi dorit, mai degrabă un cojocel pentru a-i fi cald, decât umbra unui stejărel.

De ce şi-a ales Ştefan Vodă ziua de 26 octombrie pentru atacul final asupra polonilor? Pentru că, urcându-se pe tron pe 12 aprilie 1447, şi-a ales doi sfinţi războinici pentru a-i ocroti domnia. A fost ales Sfântul Gheorghe, pentru perioada primăvară-vară, şi Sfântul Dumitru, pentru perioada toamnă-iarnă. A dorit ca Sfântul Dumitru, în ziua sărbătoririi sale, să lupte alături de oastea moldovenilor şi să le aducă victoria.

Stejarul există şi astăzi şi este atât de gros, încât ne-am prins trei oameni ca să-l putem cuprinde. În jurul stejarului, românii au aranjat un fel de amfiteatru, cu bănci şi scenă. Aici, a doua zi de Paşte, românii din Ţinutul Herţa, împreună cu preoţii lor, se adună, cu drapele tricolore şi cântă sau recită cântece şi poezii ce au ca tematică principală pe Ştefan. Acolo, pe dealul cu stejarul, însoţită de românii herţeni, am urcat şi eu de multe ori şi am jurat să luptăm pentru readucerea acestui teritoriu furat  la Patria Mamă, România.. Tot atunci am citit şi o poezie dedicată acestor două simboluri, Ştefan şi stejarul:

STEJARUL  LUI  ŞTEFAN  CEL  MARE

Pe un deal fălos
Lâng-un sat frumos
Într-un codru des
Ce-i greu de purces
Ştefan se opreşte
Şi se odihneşte
Căci Măria Sa
Avu luptă grea
La Cosmin în vale
Pe ascunsă cale.

Dar un stejărel
Fraged, subţirel,
Coama şi-o închină
Dar nu pân la tină
Se-apleacă spre Domn
Să-i aducă somn,
Linişte, răcoare,
Vis de vânătoare,
Şopot de izvoară,
Dorul greu de ţară,
Tu, bătrân oştean,
Cheamă-l pe Ştefan
Fii hatmanul său
Ca s-ajuţi la greu:
S-alungaţi străinii,
S-alungaţi hainii
Şi să ne unim
Un popor să fim,
Că de-avem nevoi
Mai uşor e-n doi.