Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Irena Sender – mama copiilor salvați de la holocaust…

Primit pentru publicare: 19 dec. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 19 dec. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 


Irena Sender – mama copiilor salvați de la holocaust…

 

Cunoscută și sub numele conspirativ de Irena Sendlerowa, o poloneză, de origine germană, născută la 15 februarie 1910, pregătită să fie asistentă medicală, a ajuns să aibă și să i se recunoască meritul că a întemeiat organizația Zegota acțiunea de salvare de la care în condițiile anilor 1942-1945 a sprijinit implicându-se direct în acțiunile de salvare de la moarte, adăpostirea și asigurarea hranei evreilor, a copiilor lor mai ales, destinați holocausului.

În calitate de lucrător medical, ea a reușit, invocând o acțiune de control epidemiologic să intre în contact cu evreii din ghetoul din Varșovia și să salveze, cu documente falsificate, ajutată și de membrii grupării din care făcea parte, circa 75.000 de evrei, numai ea un număr de 2.500 copii care au fost plasați în familiile polonezilor, ascunși în mânăstiri sau orfelinate.

O parte dintre copii au fost salvați și dați în grija surorilor catolice din ordinul călugărilor franciscani „Familia Maria”. În ascunderea copiilor, Sendler a fost ajutată efectiv de către Matylda Getter, o asistentă socială și călugăriță care, punându-și viața în pericol, a ascuns mai bine de 500 de copii evrei în centre educaționale din diferite localități – Anin, Bialoleka, Cholomow, Pludy, Sejny, Vinius sau Miedzylesie.

Angajată în ghetoul respectiv ca lăcătuș și instalator sanitar, meserie cu care putea pătrunde peste tot unde își propunea, mai ales că știind limba germană era foart e bine informată, ea a ascuns copiii până în cutia sa de scule și i-a luat cu sine, într-un sac în care îi ascundea pe copiii mai mari. “Era însoțită în permanenţă de câinele ei care era dresat să latre când nemții controlau mașina la ieșirea din ghetou, astfel încât să mascheze zgomotele pe care le-ar fi putut face copiii ascunși”, au scris ziarele despre ea.

Numele tuturor copiilor pe care i-a salvat și unde i-a plasat ea le-a păstrat scrise pe bilețele puse într-un borcan pe care l-a îngropat lângă un copac în grădina din spatele casei unde locuia, iar după război a încercat și în multe cazuri a reușit să localizeze părinții supraviețuitori, încercând să-i redea pe copii familiilor din care proveneau. N-a reușit decât în parte, majoritatea lor fuseseră gazați.

Arestată în 1943, torturată, până a o lăsa cu mâinele și picioarele rupte, zdrobite, pentru că nu spunea locurile unde adăpostise copiii, în cele din urmă a fost condamnată la moarte.

În drum către locul de execuție însă, membri ai mișcării Zegota au reușit să mituiască escorta și pe comandantul ei, și astfel, cei ce urmau să o execute au lăsat-o într-o pădure, cu convingerea că nu va supraviețui. În ziua respectivă la buletinul de știri s-a și anunțat moartea ei. Dar, prietenii ei au luat-o din pădure și au adăpostit-o cum au crezut ei că este mai bine, unde Iren și-a revenit de pe urma torturilor care nu pot fi descrise, limbile lumii nu au cuvinte pentru aceasta.

Abia după terminarea războiului, Irena a dezgropat borcanul cu numele reale sau fictive ale copiilor salvați, însă, spun documentele, foarte puțini dintre copiii supraviețuitori și-au mai găsit părinții, uciși în holocaustul generalizat.

Și după război, Polonia fiind ocupată de trupele sovietice, eroina de care ne ocupăm nu s-a bucurat de liniștea cuvenită, comuniștii au persecutat-o și ei pentru motive inventate și datorită răului tratament aplicat, ea a avortat spontan pe cel de al doilea copil pe care îl aștepta.

Deabia în 1965 ea a fost recunoscută drept unul dintre cei mai drepți și curajoși oameni ai lumii, ‚Yad Vashem’, Memorialul Victimilor Holocaustului, o instituție oficială a statului Israel, constituită în anul 1953 la Ierusalim, printr-o hotărâre a parlamentului israelian îi acordase titlul respectiv, acum ei îngăduindu-i-se să treacă granița, să meargă în țara sfântă pentru a-și primi distincția acordată.

În anul 2003, apreciindu-i eforturile făcute în vremea celui de al Doilea Război Mondial, papa Ioan Paul al II-lea i-a trimis Irenei Sendler o scrisoare personală. La 10 octombrie 2003, ea a fost onorată cu Ordinul „Vulturul Alb”, cea mai înaltă decorație civilă poloneză, și cu Premiul Jan Karski „Pentru Curaj și Inimă”, dăruit de Centrul Cultural Polonez din Washington.

În ziua de 14 martie 2007, la vârsta de 97 ani ai ei, Irena Sendler a fost onorată și de Senatul Poloniei, fiind nominalizată în același an la Premiul Nobel pentru Pace, propusă de președintele Lech Kacznski, premiu pe care nu l-a primit, el fiind decernat lui Al Gore pentru filmul „Încălzirea planetei”.

În 2009, sub regia lui John Kent Hamson, pe baza cărții biografice „Mama copiilor din vremea holocausului”, autoare Anna Mieszkowska, 2005, s-a realizat la Riga, capitala Letoniei, filmul „Inima curajoasă a Irenei Sendler”.

Eroina a murit la 12 mai 2008, după ce declarase și lumea cunoștea adevărul păstrat multă vreme în borcanul cu bilețele îngropat în grădina unde locuia: „Fiecare copil salvat cu ajutorul meu este o împlinire a rostului meu pe Pământ, iar nu un titlu de glorie”.

 

18 decembrie 2016



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5