Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Cristian Buică; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Cristian Buică s-a născut la 6 mai 1960, în orașul Reșița, regiunea Banat (astăzi, în județul Caraș-Severin). A fost căsătorit și are un fiu. A absolvit Liceul Industrial nr. 5 (în prezent, Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”) din același oraș. A compus și interpretat peste 100 de cântece și a susținut sute de concerte în Italia, Austria, Serbia, România și Republica Moldova. A fost membru de bază al cenaclurilor „Flacăra” (1981-1985) și „Totuși, iubirea” (din 1990). A fost invitat în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în mai multe publicații și volume de specialitate. A editat albumele „Noapte de aur” (2000), „Până azi” (2007), „Unii cântă, alții beau” (2014) și „Îndrăznește!” (2019), apărând pe 11 compilații ale cenaclurilor „Flacăra” și „Totuși, iubirea”, ca și pe culegerea „Totuși, toamna” (2019). A înființat Cenaclul „Focuri vii“ din Reșița (1986) și a inițiat Festivalul „Reșița Mai Folk“ din același oraș (2010). Realizează, la Radio Reșița, emisiunea de muzică folk „Strada Folk” (din 2014). A primit, între altele, Premiul al II-lea la Festivalul Național Studențesc de Muzică Folk „Baladele Dunării“ de la Galați (1981) și Marele premiu pentru debut (1983) al Cenaclului „Flacăra”, precum și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița (2015).

Cristian Buică (compoziții, texte, voce și chitară) este un cunoscut și apreciat cantautor de muzică folk, care s-a remarcat prin calitatea pieselor și a interpretărilor sale. Despre receptarea și reprezentativitatea muzicii folk, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 24 august 2024, după recitalul susținut în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Național de Muzică Folk Ridică-te, Ștefane! de lângă Chilia lui Daniil Sihastru din comuna Putna, județul Suceava.

– Te salut, Cristian Buică!
– Te salut și eu!

– Cum te-ai simțit în scenă și cu ce impresii ai ieșit?
– Ca de obicei, m-am simțit foarte bine, iar senzația de final este, întotdeauna, „victorioasă”; atâta vreme cât vezi publicul din fața ta cântând în picioare și fluturând steaguri tricolore, nu te poți simți decât triumfător.

– A contat și ambientul în care ai cântat?
– În această seară, am evoluat în cadrul Cenaclului Flacăra și aceste spectacole au crescendoul lor. Dar zona aceasta este excepțională; aici, există niște energii pe care nu le știm, dar unii dintre noi le percepem. Iar organizatorii au reușit să aducă atâția artiști valoroși, care au atras foarte mulți spectatori.

– Publicul a reacționat într-un mod special la cântecele naționale; se întâmplă și în alte locuri?
– Peste tot, e la fel, pentru că români adevărați există în toată țara. Poate că, o perioadă de timp, au stat „cu capul la cutie”, speriați de ticăloșii care tot încearcă să impună faptul că nu e bine să ții cu țara ta, să strigi „Trăiască România!” și așa mai departe. Cu toate acestea, o mare parte dintre români se manifestă atunci când le creezi un cadru artistic, cum a fost acum, și am văzut, cu toții, ce s-a întâmplat.

– Sentimentul național suferă, de mai mult timp, un proces de atenuare; ești conștient de misiunea pe care ți-ai asumat-o?
– Fără discuție! Dar acest sentiment este diminuat pentru că așa e regia, care nu e de dată recentă, ci de imediat după 1990. Unii dintre noi am avut informații despre scenariile ce se pregăteau atunci și care, acum, sunt în plină desfășurare; am protestat împotriva acestor intrigi, scriind cântece prin care am încercat să atenționăm lumea asupra a ceea ce va urma – într-un cuvânt, ne-am făcut datoria și, personal, sunt perfect conștient de ceea ce fac.

– În ce stadiu se află, prin comparație cu anii ’70-’80, folkul de astăzi?
– E foarte diversificat și mai viu ca oricând. După 1989, a „năvălit” peste noi libertatea, care se simte, din plin, și în folk, în sensul că o parte dintre artiști îl duc spre jazz, alții spre rock, alții spre ridicol, cântând piese de cascadorii râsului, iar alții se străduiesc, din răsputeri, să păstreze filonul profund al acestui gen muzical.

– Ce viitor întrevezi pentru folk?
– Unul excepțional! În ultima vreme, există din ce în ce mai multe manifestări de gen – diverse festivaluri, spectacole și cântări în cluburi, dintre care ultimele nu trebuie plasate în derizoriu, pentru că acolo artiștii au posibilitatea să-și prezinte o mare parte din repertoriu în fața admiratorilor; în celelalte cazuri, unde sunt invitați mai mulți interpreți, nu apucă să-și cânte decât câteva piese. În schimb, în spațiile intime, mai ales dacă publicul este de calitate, artiștii îți pot pune sufletul pe masă.

– Cine e, de fapt, Cristian Buică?
– O pată de sânge care cântă.

– Îți mulțumesc pentru acest dialog!
– Mi-a făcut plăcere să vorbim.

Florin Bălănescu