Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Walter Ghicolescu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Walter Ghicolescu s-a născut la 15 iulie 1971, la Călărași, județul cu același nume. Este un apreciat compozitor, textier și interpret de muzică folk, folk-rock, jazz, blues, gospel, country și rock. Nu este căsătorit și nu are copii. A absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică a Universității Naționale de Știință și Tehnologie „Politehnica” din București și Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A lucrat ca profesor de matematică până în anul 2014, când s-a dedicat în exclusivitate activității muzicale. A compus și interpretat peste 100 de cântece și a susținut sute de concerte în Franța, Belgia, România și Republica Moldova. A fost membru al cenaclurilor „Moldavia” din Iași (2008-2009) și „Totuși, iubirea” (2008-2010). A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în publicații și volume de specialitate. A editat opt albume și apare pe cinci compilații. A înființat asociația culturală care îi poartă numele (2011) și a primit nouă premii la diverse festivaluri naționale de muzică folk.

Walter Ghicolescu (compoziții, texte, voce, chitară și muzicuță) este un cunoscut și îndrăgit cantautor, care s-a remarcat prin liniile melodice inspirate și expresivitatea interpretării. Despre activitatea sa muzicală, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 23 august 2024, după recitalul susținut în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Național de Muzică Folk Ridică-te, Ștefane! de lângă Chilia lui Daniil Sihastru din comuna Putna, județul Suceava.

– Te salut, Walter Ghicolescu!
– Salutare și din partea mea!

– Care sunt primele tale impresii despre festival?
– Deși, în general, fanii muzicii folk nu se manifestă haotic sau incendiar, ci ard în interior datorită poeziei și a cântecului, atmosfera de aici e entuziasmantă, iar publicul a fost pe aceeași frecvență cu mine. Ambientul este excepțional – un loc foarte potrivit pentru un astfel de festival, care te predispune la introspecție, visare și emoție.

– Când ai început să cânți?
– Am luat contact cu chitara la finalul clasei a VIII-a grație fratelui meu, care m-a dus la școala populară de artă, unde am făcut trei ani de chitară clasică. Am participat la atelierele studențești ale Cenaclului Totuși, iubirea, după care am plecat în armată și apoi, am venit, în 2000, ca student la a doua facultate, la Iași, unde, după un an, am descoperit Cenaclul Moldavia de la casa de cultură a studenților; la școala aceasta, am început să cânt mai serios și m-am format ca folkist. Primul festival la care am participat a fost FestudIS de la Iași, în 2002, pe care l-am și câștigat, după care au urmat manifestări similare din țară.

– De ce te-ai apucat de folk?
– Cu acest gen muzical, luasem contact, de mic, tot datorită fratelui meu. Prietenii și colegii lui se adunau la el acasă, unde recitau poezii și cântau piese pe versuri de calitate; seara, băieții se adunau cu chitarele în parc și le cântau fetelor, iar eu repetam, a doua zi, ceea ce auzisem de la ei și așa am prins dragoste de muzica folk. Așadar, fratele meu, care, după moartea tatei, a fost stâlpul familiei, m-a sprijinit și m-a împins către folk.

– Care sunt temele predilecte ce te inspiră?
– În primul rând, poezia de dragoste. Dacă eu mă regăsesc în versurile cuiva, înseamnă că suntem deja doi în acastă situație; cântându-le, se mai regăsesc și alții în ele și, atunci, povestea de dragoste devine universal valabilă. Am și cântece sociale, dar folkul protestatar a cam dispărut, pe fondul absenței patriotismului curat.

– Cum te-ai defini ca artist?
– Sunt un pământean ce a avut un talent de la Dumnezeu, pe care l-a exploatat. Nu știu dacă e bine ce fac, dar reacțiile celor ce mă ascultă îmi spun că drumul pe care l-am ales este bun, chiar dacă e greu.

– Poți trăi numai din muzică?
– Eu, da, pentru că n-am în custodie decât un motan, cu care am avut o ședință unde i-am spus: „Boss, dacă avem bani, mâncăm, iar, dacă nu – nu ne e foame!” Lăsând gluma la o parte, acum mi-e mult mai bine decât dacă aș fi rămas profesor – atât financiar, cât și spiritual, pentru că sunt propriul stăpân al gândurilor mele și al timpului meu.

– Te-ai hrănit din marile cântece ale Cenaclului „Flacăra”?
– Tot timpul; așa am și ajuns să fiu ultimul intrat, cu drepturi depline, în Cenaclul Totuși, iubirea, în 2008, la Sala Polivalentă din București, cu cântecul Telefon peste moarte.

– Ai putea face o comparație între folkul de altădată și cel de astăzi?
– Pe atunci, lumea sorbea cu totul altfel acele cântece, pentru că, în anii ’70-’80, își găsea refugiul în muzica folk; așa se și explică marele succes al cenaclului. Acum, însă, tinerii au multe opțiuni pentru alte genuri muzicale, folkul nu este promovat așa cum ar trebui, iar, în școală, poezia nu mai contează; eu am fost profesor de matematică și am avut elevi în clasa a XII-a care nu știau să citească în mod cursiv, cu voce tare. Absența lecturilor și a audițiilor muzicii de calitate a dus la formarea publicului după criterii îndoielnice. Din fericire, însă, din ce în ce mai mulți copii vin către folk – și o spun în cunoștință de cauză, pentru că fac cursuri de chitară cu ei. O poezie valoroasă cântată ajunge mult mai ușor la sufletul ascultătorilor, care, plăcându-le ceea ce au auzit, caută și alte versuri ale aceluiași autor, iar asta înseamnă educație.

– Care crezi că va fi viitorul acestui gen muzical?
– Folkul se află în ascensiune. Tinerii se întorc la emoție, iar chitara este instrumentul de acompaniament cel mai la îndemână – îl poți lua pe plajă, la munte, în parcuri sau în excursii. Apoi, alte genuri muzicale s-au dovedit a fi trecătoare, pe când marile succese ale folkului se cântă și astăzi. Mi-aș permite un sfat pentru părinți: aveți grijă ce ascultați în familie, pentru că faceți educație copiilor și prin muzica pe care o aud.

– Îți mulțumesc pentru minutele petrecute împreună!
– Cu mare drag!

Florin Bălănescu