Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Magda Pușkaș; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Magda Pușkaș s-a născut la 14 ianuarie 1961, la Reghin, raionul cu același nume, Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară (astăzi, în județul Mureș). A fost căsătorită de două ori și are un fiu. A absolvit Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității „Spiru Haret” din București. A lucrat în diverse locuri până în anul 2023, când s-a pensionat. A activat în grupurile folk Arthemis, Ecou, Partaj și Orizont ’77. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1981-1985) și „Totuși, iubirea” (din 1990). A susținut peste 5.000 de recitaluri și a efectuat turnee în Franța, Italia, Ungaria, Ucraina, România și Republica Moldova. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Împreună cu grupurile în care a evoluat, a editat șapte albume și a apărut pe cinci compilații ale Cenaclului „Flacăra”. A primit mai multe distincții, între care Premiul al II-lea la Festivalul Național „Cântarea României” (1979), Premiul I la Festivalul „Baladele Dunării” (1981) și Marele premiu pentru debut al Cenaclului „Flacăra” (1982).

Magda Pușkaș (compoziții, texte, voce și chitară) este o cunoscută și apreciată cantautoare de muzică folk, care s-a remarcat mai ales prin sensibilitatea interpretării vocale. Despre activitatea sa artistică și perspectivele acestui gen muzical, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 24 august 2024, după recitalul susținut în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Național de Muzică Folk Ridică-te, Ștefane! de lângă Chilia lui Daniil Sihastru din comuna Putna, județul Suceava.

– Te salut, Magda Pușkaș!
– Te salut și eu!

– Ești pentru prima oară aici?
– Nu, am venit a treia oară.

– Cum găsești atmosfera și cadrul natural în care ai cântat?
– E foarte fericită ideea de a scoate folkul în aer liber; sunt din ce în ce mai multe festivaluri „câmpenești”, care aduc a Woodstock românesc, iar publicul se simte foarte bine astfel – ca dovadă, reacția lui de-a lungul întregii seri.

– Există și unele rezerve față de amplasarea scenei lângă Chilia lui Daniil Sihastrul…
– Nu văd de ce, pentru că universul este sunet și muzică – totul se reduce la frecvențe; dacă simplificăm la maximum, fiecare dintre noi este o frecvență. Într-adevăr, de mai mulți ani, muzica nu mai are frecvența divină, dar, până la urmă, ea nu ar putea face rău cuiva – chiar și unui pustnic, fiindcă sihaștrii sunt mai presus decât noi.

– Când și cum te-ai lansat în muzica folk?
– Prima dată, la șase ani, am cântat muzică ușoară. Folkul l-am îndrăgit în liceu, când m-am împrietenit cu Sorina Bloj, cu care am întemeiat grupul vocal clasic Arthemis, cântând și folk. În această formulă, în 1979 am câștigat locul al II-lea la Festivalului Național Cântarea României. Mai târziu, tot alături de ea, am format grupul Ecou.

– Când ai fost cooptată în Cenaclul „Flacăra”?
– În 1981, am participat la Festivalul Baladele Dunării, unde am obținut Premiul I, la egalitate cu grupul Poesis; acolo, ne-a descoperit poetul Adrian Păunescu, care ne-a invitat la cenaclu, rămânând în cadrul lui până la desființarea acestuia, în 1985 [la 15 iunie].

– Poți face o paralelă între folkul acelor ani și cel de acum?
– Nimic nu mai e la fel – și nu mă refer doar la acest gen muzical; nimic din ceea ce am trăit atunci nu se mai regăsește astăzi. Lucrurile au luat o întorsătură pe care oamenii încă nu o sesizează sau nu sunt conștienți de ea. Folkul este o muzică pentru suflet și, dacă oamenii vor reuși să-și păstreze simțămintele, acesta va dăinui, pentru că sufletul este etern, iar lumea materială e trecătoare și iluzorie. Dar tehnologiile au avansat atât de mult, încât pot deturna atenția și gusturile, iar noi nu știu cui vom mai cânta – poate doar roboților. Ne tehnologizăm și ne dezumanizăm încontinuu și, de aceea, nu știu dacă folkul nu-și trăiește cumva ultimele clipe.

– Prin urmare, cum întrevezi viitorul acestui gen muzical?
– Acum, cu atâtea spectacole și festivaluri, s-au dezlegat băierile muzicii folk, ceea ce e foarte bine, pentru că, în acest fel, se selectează valorile. Totuși, e dificil să vorbim de un progres veritabil, de aceea am propus organizatorilor de festivaluri ca fiecare artist consacrat să aloce 10-15 minute din timpul său de scenă unui talent în devenire, pe care să-l gireze cu numele lui și cu personalitatea sa, astfel încât acesta să aibă acces mai ușor la public.

– Cum te-ai defini ca artist?
– Mă consider un om normal, care și-a conștientizat darurile pe care le-a primit – am cântat, am dansat, am pictat, am făcut de toate. Muzica a rămas, însă, principala mea pasiune, dar nu m-am eschivat de la nimic din ceea ce am putut experimenta.

– Îți mulțumesc pentru acest dialog și îți doresc succes în continuare!
– Și eu îți mulțumesc; asemenea și ție!

Florin Bălănescu