---

Nu de puține ori mi-a fost dat să cunosc diferite lumi si orizonturi spirituale, multe dintre ele fascinându-ma prin puritatea si acuratețea lor. Bunăoara, am avut ocazia de a călători ideatic şi livresc în universul meditațiilor budiste din care am extras necesitatea calmului fizic şi mental, am cunoscut îndeaproape spiritualitatea carmelită pe care o prețuiesc în adevăratul sens al cuvântului ca urmare a vocației ei pentru rugăciunea inimii. De fapt, în general spiritualitățile monahale din sânul Bisericii Romano-Catolice au jucat şi vor juca întotdeauna un rol esențial în orizontul meu launtric. În acest sens, voi fi întotdeauna „dependent” de originalitatea filosofică a Papei Ioan Paul al II-lea din „Persoana şi act” , de meditațiile Chiarei Lubich sau de lecțiile iubirii atât de frumos schițate de părintele Marie-Dominique Philippe, un reprezentant de seamă al Comunității Sfântului Ioan (un alt ordin monahal în cadrul Bisericii Catolice). Întotdeauna voi fi pătruns de cele trei vârste ale vieții interioare descrisă de Réginald Garrigou-Lagrange sau de argumentul ontologic al existenței lui Dumnezeu dat de Sfântul Anselm de Canterbury. Nu în ultimul rând, întotdeauna voi respecta arhitectonica Occidentului catolic, estetica ceremoniilor şi geniul organizatoric din Biserica Catolică, pentru a nu mai vorbi de barocul de la Roma pe care nu ai cum să nu îl indrăgeşti atâta vreme cât eşti în căutarea artei în care vorbeşte Dumnezeu.

Conform celor menționate mai sus, se poate deduce foarte uşor ca o anumita parte a ethos-ului meu ființial este catolică, întrucât sunt un ortodox care priveşte înspre Roma cu gândul realizării unității pentru că, după cum frumos se exprima şi Papa Ioan Paul al II-lea, Europa creştină are doi plămâni: oriental şi occidental, adică ortodox şi catolic.

Dar dincolo de orice dragoste pe care o manifest fata de

disciplina ecleziastica a Romei, marturisesc ca locul meu in Ortodoxie a reprezentat una din cele mai frumoase descoperiri spirituale de care am beneficiat. Spun acest lucru aducandu-mi aminte de felul in care unul din textele lui Andre Scrima (teolog si monah ortodox roman) mi-a dezvaluit sacralitatea constiintei ortodoxe, bazata in totalitate pe abandon mistic. In fata acelui text am resimtit un bruiaj acut care m-a facut sa explorez gandirea celui ce a stat la baza Rugului Aprins intr-un ritm cat se poate de alert. Acest Andre Scrima, observator al Conciliului Vatican II, spirit marcat de intelepciunile indiene si de modelul interreligios pe care l-a descoperit in Liban, m-a facut sa inteleg aportul extraordinar pe care Ortodoxia, prin gandirea ei patristica, il poate aduce unei lumi aflata in permanenta schimbare. Pe de alta parte, acelasi Andre Scrima a produs in mine setea de ospitalitate metafizica pe care am regasit-o atat de bine in spiritualitatea ortodoxa, intrucat Ortodoxia se deschide tuturor celor ce o cauta, manati fiind de duhul balndetii.

Asadar, Andre Scrima a fost una din primele comori duhovnicesti ale Ortodoxiei romanesti pe care am descoperit-o chiar prin cautarile mele filosofice.

Apoi, mi-a fost ingaduit sa descopar din ce in ce mai bine isihasmul ortodox romanesc prin nenumaratele calatorii la Sambata de Sus, acolo unde au vietuit trei din marii nostri duhovnici: parintele Serafim Popescu (duhovnicul bucuriei), parintele Arsenie Boca (cel ce avea sa devina Sfantul Ardealului) si parintele Teofil Parain (duhovnicul care vedea cu ochii sufletului). Frumusetea naturala si grandoarea Muntilor Fagaras, precum si statura Manastirii Brancoveanu, m-au ajutat sa descopar terapia prin liniste, atat de caracteristica spiritului reflexiv al Ortodoxiei.

La fel de importanta pentru mine a fost si istoria acestui loc pe care Dumnezeu l-a ocrotit in ciuda atacurilor la care a fost expus, fie ca au venit ele din partea armatei habsburge, sau mai tarziu din partea autoritatilor comuniste. Dar cel mai important moment de care am avut parte la Sambata de Sus a fost cel in care am descoperit chipul duhovnicesc al parintelui Arsenie Boca.