Tudor PETCU

Ortodoxia şi Italia sau renaşterea unei Biserici locale

Istoria, în dimensiunea vocației sale spirituale, a facilitat anumite evenimente a căror profunzime a fost adesea trecute cu vederea de acele conştiințe ce ar fi trebuit să se responsabilizeze mai acut față de structura şi adevărul trecutului.
Din acest de vedere mă refer mai cu seamă la istoria creştinismului european, definit prin prisma conturării unui plămân occidental (catolic şi protestant) şi a unui plămân oriental. Vorbim aşadar în ziua de astăzi doar de o Europă catolico-protestantă şi de o Europă ortodoxă, aceasta din urmă fiind asociată doar cu Orientul, atât identitar, cât şi geografic.
Însă a venit momentul să se aducă la cunoştință faptul că există şi anumite biserici ortodoxe de rit occidental, cu o bogată istorie dar în acelaşi timp chinuită, Biserica Ortodoxă Italiană, numărându-se printre ele.
Această din urmă Biserică se caracterizează prin însuşi statutul direct de esență creştină a Italiei încă din cele mai vechi timpuri, însă persecuțiile la care a fost supusă nu i-au permis să se desăvârşească printr-o continuitate instituțională de-a lungul secolelor.
Făcând referire la aspectul mai sus menționat, mulți ortodocşi italieni au fost oprimați de către invaziile musulmane în sudul Italiei, inclusiv în secolele al XII-lea şi al XIII-lea. La un moment dat, însuşi filosoful Saverio Rici afirmă că „Italia a fost întotdeauna ortodoxă dar nu a ştiut niciodată acest adevăr”.
Ortodoxia italiană a renăscut mult mai târziu, abia în a doua jumătate a secolului XX, ca urmare a eforturilor Mitropolitului Antonio del Rosso, fost secretar al Cardinalului Albino Luciani (Papa Ioan Paul I). Datorită lui a renăscut o biserică ortodoxă perfect înrădăcinată în patrimoniul cultural şi creştin al Italiei.
Evident, între timp s-au constituit diferite grupări ce au gravitat în jurul Ortodoxiei italiene, cum ar fi, de exemplu, Biserica Vechi-Catolică din Italia, de altfel o realitate ortodoxă occidentală extrem de interesantă.
Însă adevărata Biserică Ortodoxă Italiană s-a bucurat de o renaştere concretă abia în anul 2014, din structura sa făcând parte mai cu seamă Tribunalul Național Ecleziastic, aceasta din urmă fiind condus de către Profesorul Massimo Giusio, eminent jurist şi sociolog italian, autorul unor studii memorabile cu privire psihologie şi elemente de teologie.
Această biserică, independentă de orice tentație eretică a filetismului, a cunoscut o conturare din ce în ce mai concretă şi datorită părintelui Filippo Ortenzi, a cărui muncă apostolică redă Ortodoxiei locul bine meritat în istoria Italiei, făcându-ne în acelaşi timp să înțelegem anumite subtilități cu privire la semnificația profundă a Ortodoxiei.
Evident, aceasta este doar o prezentare generală a ceea ce înseamnă renaşterea Bisericii Ortodoxe Italiene, dar într-un articol ulterior voi prezenta punctual particularitățile teologice şi unicitatea Ortodoxiei italiene.