Primit pentru publicare: 02 mart.2015
Autor: Tudor PETCU
Publicat: 02 mart.2015

Ortodoxia occidentală sau expresia universală a ortodoxiei

Cel mai adesea înţelegem prin ortodoxie acea credinţă dreaptă caracteristică zonei de Răsărit a Europei sau a Orientului, de unde şi opinia generală conform căreia pentru a fi ortodox trebuie să fii oriental. Ce-i drept, de-a lungul timpului generaţiile născute în zona ortodoxiei răsăritene au fost învăţate să preţuiască anumite canoane şi ritualuri stabilite în Orient, fiind ulterior considerate singurele demn de urmat. Prin urmare, am putea crede că ortodoxia nu tinde şi nu doreşte să tindă către o universalitate care să-i permită înţelegerea chipului Celuilalt, a faptului că diferenţele sunt un firesc natural care caută să contribuie la adevărul venerării Absolutului, a Divinului care în iubirea sa a creat totul.

Adevărul nu este totuşi acesta, sau nu neapărat unul care să caracterizeze ortodoxia în ansamblul ei. Şi acest lucru dintr-un motiv foarte simplu: ortodoxia nu este reprezentată doar de aripa orientală, caracetrizată de ritul bizantin, ci şi de o aripă occidentală, care în credinţă nu diferă cu nimic de cea dintâi. Este o expresie a unei ortodoxii care nu pledează pentru filetism, optând întru totul pentru o activitate de misionariat care să contribuie la renaşterea ortodoxiei în toate colţurile lumii, mai ales în acele colţuri, care iniţial au fost ortodoxe. Diferenţa constă în aceea că ortodoxia occidentală pur şi simplu nu doreşte să adopte ritualul bizantin, considerând că ortodoxia în sine poate fi şi altfel decât rusă, greacă sau sârbă. Cu alte cuvinte, particularitatea principală a ortodoxiei occidentale este aceea de a i se respecta cutumele şi tradiţiile occidentale, întrucât expresia sau celebrarea religioasă trebuie să se adapteze şi specificului cultural care diferă de la o zonă la alta. Or, nu se poate spune că Orientul şi Occidentul nu reprezintă chipuri culturale diferite, dar Ortodoxia, adevărata Ortodoxie trebuie să fie punctul de întâlnire al celor două.

În ceea ce priveşte ortodoxia occidentală, deşi nu doresc să insist foarte mult asupra nuanţelor ei teologice întrucât sunt nenumărate surse de referinţă care o prezintă într-o manieră relevantă, ar trebui totuşi să specific faptul că ea are legătură în special cu Biserica Catolică Ortodoxă a Franţei. Catolică pentru că ortodoxia occidentală ţine foarte mult să fie universală. Dar de ce a Franţei? Pentru că în 1937 Biserica Ortodoxă Rusă a primit în componenţa ei un grup păstorit de un vechi preot catolic francez, Irénée Winnaert, convertit la ortodoxie, convins fiind ca Biserica Catolică se îndepărtase mult prea mult de adevărata tradiţie. Acest grup a devenit ulterior ceea ce astăzi numim Biserica Ortodoxă Occidentală, a cărei evoluţie a fost extrem de spectaculoasă o dată cu preluarea ei de către Eugraph Kovalevsky, emigrant rus în Franţa ca urmare a Revoluţiei Ruse, a cărui dorinţă supremă era renaşterea ortodoxiei în Occident sau întoarcerea Occcidentului la Ortodoxie, deoarece, în accepţiunea sa, originea occidentală nu trebuia să se manifeste doar în plan profan, ci şi în plan religios. Tot lui Eugraph Kovelvsky i se datorează şi restaurarea vechiului rit al galilor, atât de caracteristic ortodoxiei franceze, prin celebrarea Liturghiei după Sfântul Gherman de Paris.

Desigur, ulterior au apărut foarte multe probleme pentru ortodoxia occidentală ca urmare a incapacităţii anumitor cercuri ortodoxe răsăritene de a înţelege chipul occidental, şi mai cu seamă francez, al Ortodoxiei. În special după moartea Sfântului Ioan Maximovitch sau Ioan de San Francisco, cunoscut şi ca sfântul Occidentului ortodox, foarte mulţi creştini ortodocşi francezi au fost afectaţi, însă luptele pentru păstrarea propriilor tradiţii au continuat, chiar dacă nu dobândit comniunea cu Bisericile Ortodoxe Autocefale sau recunoaşterea lor. Însă, după cum se exprima şi Sfântul Ioan de San Francisco, e profund greşit a crede că pentru a fi ortodox trebuie să fii în acelaşi timp oriental.

Pe de altă parte, avântul pe care l-a avut ortodoxia occidentală a dus şi la ridicarea prestigiosului Institut de teologie ortodoxă Saint Denys din Paris care a permis generaţiilor de ortodocşi occidentali să studieze şi să-şi descopere propriile origini.

Desigur, sunt foarte multe lucruri de spus, subiectul este unul extrem de profund care necesită o cercetare aparte, dar personal pot spune că am fost extrem de bucuros să descopăr şi un alt chip al Ortodoxiei, o expresie nu neapărat diferită, ci una care cheamă la ceea ce îndrăznesc să numesc celebrarea Liturghiei care adună diferenţele înspre unitatea în Taina lui Dumnezeu şi al lui Hristos. În acelaşi timp ea este şi o continuare coerentă, logică şi necesară a ortodoxiei înscrisă natural în Răsărit, tocmai pentru primirea şi înţelegerea deplină a mesajului ortodox pretutindeni în lume. Nu în ultimul rând, evoluţia originilor ortodoxe ale Occidentului pot duce la renaşterea unei Biserici locale, atât de bine descrisă de Maxime Kovalevsky în cunoscuta sa operă Orthodoxie et Occident: la renaissance d’une église locale.