TATUAJ CODAT ÎN ADN

• versuri de Sara Pleșa-Popescu
  

  ---

   

• Cândva, 
• nopțile nedormite îmi erau alegeri proprii,
• purtându-le ca pe un pact tăcut cu timpul.
• Priveam răsăritul printre ani,
• ca pe-un trofeu al insomniei,
• în care orele albe ale dimineții 
• nu-mi sfâșiau trupul,
• ci doar mă înveleau 
• într-o nenorocită, ștearsă amintire.
• .
• Cândva, 
• suferința fizică nu era gravată în ADN-ul meu,
• și nu îmi înfigea rădăcini în oase.
• Nu îmi amprenta fiecare mișcare
• cu prețul unui sacrificiu 
• în aparență efemer. 
• .
• Astăzi o port ca pe un tatuaj negru
• pe cel mai vast organ uman,
• pe cea mai întinsă pânză a ființei mele: 
• pielea.
• Atât de vizibil,
• atât de contrastant cu albul meu,
• și atât de aproape de profan.
• .
• Tatuajul s-a extins.
• S-a infiltrat în albul ochilor,
• în zâmbetul care și-a uitat curbura
• sculptată de firesc,
• în vocea care și-a pierdut forța,
• în organele care au învățat să sufere-n tăcere.
• Totul e negru, 
• iar timpul alunecă în nesfârșite sfere 
• fără sens.
• .
• Iar tratamentul? 
• Nu există.
• Rata de vindecare? 
• 5%.
• Dar nimeni nu vorbește despre acești 5%,
• despre norocoșii invizibili
• care dispar în statistici
• aidoma unor fantasme fără nume
• ori prezent.
• .

• Poți doar să aștepți.
• Să speri.
• Și să aștepți din nou.
• Prețul plătit pentru două programări,
• două drumuri între orașe,
• și-o noapte fără somn.
• Un tichet spre iad – doar dus.
• Nu mai există înapoi. 
• .
• Mă aflu iar în mijlocul lui,
• printre flăcări care nu mă mai pot arde,
• dar mistuie totul în jur.
• Printre umbre care nu vorbesc,
• dar mi se îngrămădesc aievea pe sub piept.
• Transpir, dar nu îmi mai e cald.
• Îmi e doar frig.
• Și încă mai am loc să cad. 
• .
• Aștept.
• Într-o gară abandonată,
• unde timpul s-a spart în cioburi
• și niciun tren nu se anunță înapoi.
• Pentru că de aici, 
• poți doar să intri mai adânc
• și numai să cobori.
• .
• Aștept.
• Între ziduri crăpate,
• aud doar suferința celor care au ars de vii
• mult înaintea mea.
• Iar trenul nu mai vine odată;
• lumina doar dispare în imaginar și ea.
  .
• Dar aștept.
• Pentru că am învățat, timp de o viață,
• că așteptarea este singurul lucru
• pe care-l pot face de aproape,
• aproape perfect.

Note despre autoare

Sara Pleșa-Popescu este o tânără artistă și autoare de carte din Deva, județul Hunedoara. A absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din orașul natal, continuându-și studiile la Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Ulterior, a obținut un master în Literatură Comparată la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. 

Începând cu 2017, Sara a activat ca critic de artă pentru revistele culturale „Tribuna” și „Forma”, contribuind și ca prozatoare. De asemenea, a avut o prezență activă în domeniul artelor plastice. În decembrie 2021, a publicat volumul de poezii în limba engleză „Paper Cut. Poems” . În paralel, a împărtășit poezii și fragmente din textele sale pe diferite platforme online.

Pe lângă activitatea sa artistică și literară, Sara se confruntă de câțiva ani cu probleme de sănătate legate de boala Lyme. În decembrie 2022, a înființat „Asociația Sara Pleșa-Popescu pentru Boala Lyme” în Cluj-Napoca, având ca scop sprijinirea persoanelor afectate de această afecțiune.

Recent, Sara a început să noteze gânduri și experiențe legate de sistemul medical românesc și condiția pacientului în țara noastră, relatări în care se regăsesc mulți. 

(Cosmina Marcela OLTEAN)