POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU. ALB-NEGRU

POEZIE  DE  IONUŢ  MIORCĂNEANU

ALB-NEGRU

M-apasă acele cuvinte goale
albe
pe umeri, pe trupul nud
şi negru
din care m-am născut.

Iar viermele nepăsării tale
oarbe
îmi întunecă întreaga mea gândire
şi mintea-mi aiurează
la primul meu păcat
de a iubi
albul şi negrul.

Aseară am văzut doar frunze
uscate
care-mi încalzeau mormântul amar
iar eu, prea lacom de viaţă,
scoteam din vârful de pământ
negru
o mână spălăcită
şi cu ea le adunam
dându-le foc.

Zâmbind ,din fumul lor
alb
am scris pe cerul
albastru, crud:
“Nici in moarte nu e iubire”;
eu nu ştiam
de ce-am murit.

Şi-atunci un înger cu aripi mari
şi albe
mi-a strigat în ureche:
“-De ce-ai iubit?
Eşti condamnat să nu ştii
în veci răspunsul!”
Plângând am ridicat blestemul
şi l-am strâns în pumni
ca pe ţărână,
dar mi-a scăpat printre degetele
albe-
erau doar oase…

Acum întorc în mine un dor
negru
după sărutul infinit.
Doar uneori mă ridic
alb
din pamântul
negru
şi urc la cer să-mi caut iubirea,
sa fug de blestem
care m-a lovit şi m-a trimis
în mormântul
alb-negru.