Teliman, Mihai Teliman, a scris acum mai bine de o sută de ani despre Țețina, Cernăuțiul de astăzi, făcând Istorie, dar cine-i acest Mihai, îmi scriu și-mi pun întrebarea nu numai membrii Cenaclului de la distanță!?

              Realizând volumul ”Bucovina în presa Vremii. Cernăuți 1811-2008, 554 p., Ediție aniversară- 90 de ani de când românii din Cernăuți, Herța, Lunca, Fântâna Albă, Mahala, Ciudei au revenit la România, 28 noiembrie 1918, am anticipat nelămuririle ivite. Drept  urmare,  în cartea citată, înaintea  înscrisul lui Mihai Teliman, care, într-adevăr face istorie,  am adăugat ceea ce urmează din biografia pe care mi-o cer cititorii,p.98.

    „Mihai Teliman (1863-1902 a învăţat la şcoala din Siret, unde a avut printre profesori pe folcloristul S.Fl. Marian, şi la liceul de la Cernăuţi. Întors de la Viena, unde a frecventat Şcoala superioară de arte şi meserii, secţia desen şi pictură, în 1888 este professor suplinitor de franceză şi desen la gimnaziul din Suceava, coleg cu S.Fl. Marian, Vasile Bumbac şi Şt. Ştefurea.

      Urmare a unui conflict cu conducerea şcolii, Teliman iese din învăţământ şi este angajat la Gazeta Bucovinei ca foiletonist şi lucrează aici între anii 1891-1893 şi 1895-1896.
Când apare Patria, în 1897, scrie aici foiletoane politice. După 1900 colaborează la Timpul şi la ziarul Deşteptarea din Cernăuţi.
A semnat şi cu pseudonime: Argus, Amsis, Augural, Alma, Brutus, Catos, Coriolan, Mucenicul ş.a.
A scris cu ironie şi fantezie, cu umor, sarcasm şi causticitate, alteori aluziv, parodiind tonurile, anecdotic, un foileton literar-politic de ţinută intelectuală”.
În  același scop lămuritor, în Cuvânt înainte, autor Ion N. Oprea, p. 9, despre Mihai Teleman am adăugat cele de mai jos, cuvinte de apreciere și recunoștință:
…”Datoria noastră de a cunoaşte trecutul şi prezentul presei româneşti, dar mai ales a celei din zonele ocupate, ne dă legitimaţia dacă nu a cercetării, măcar a cunoaşterii atitudinii ei şi a populaţiei, a purtătorilor ei de idei, a personalităţilor vremii, a partidelor şi organizaţiilor care au activat.

           Seismograf al mişcării opiniilor, presa din Bucovina de Nord a fost şi este la post. Ziarele şi revistele consultate şi prezentate în lucrarea de faţă, uneori şi cu detalii nesemnificative politic, dar reţinute şi redate ca fapte de viaţă, indiferent de apartenenţa politică, a lor şi a celor care le-au dat viaţă ori le-au dirijat, niciodată, chiar în focul luptei dintre ele, n-au pierdut din vedere esenţialul: să militeze pentru românism în fiinţă, limbă şi port, cu riscul intrării lor în conflict cu justiţia şi suportând consecinţele, atunci ca şi astăzi…
Presa n-a putut decât să strige, să analizeze, să lupte, să deschidă breşe, să desvăluiască, sperând cu credinţă indubitabilă că „în luptă se înalţă, nu se cade…”
Întocmai cum visa gazetarul Mihai Teliman, ieşit de la catedră şi pătrunzând în „breasla jurnaliştilor care e ca adâncul de mare, cine pică o dată înăuntru, nu mai scapă”…
„… Dar sosi-va şi ziua noastră de înviere. Razele ei virginale se arată deja pe vastul orizont al neamului nostru. Atunci vom putea şi noi zice: „S-a împlinit!” „Şi încărunţiţii noştri părinţi şi protopărinţi vor pune liniştiţi capul spre odihnă, murmurând cu evlavie şi mândrie: „În mâinile tale generaţiune bravă dau sufletul meu!” Iar codrii şi şesurile Daciei Traiane vor răsuna de un singur glas de biruinţă, glas ce va ieşi triumfal din mormântul Marelui de la Putna, răsfrângându-se în mii de ecouri de stâncile Ardealului, iar mândrul Olt va duce spumegând bătrânei Dunăre vestea reînvierii gloriei străbune…”
Spumegând bătrânei Dunăre… până la Balcic, am adăuga noi.
Cum au reuşit să stea la postul conştiinţei naţionale presa şi slujitorii ei, pas cu pas, numai paginile de ziar ne pot fi martore, care pe mine m-au îmbogăţit.
Celor ce nu le sunt îndeajuns consemnările, le pot veni în ajutor cu supliment de documentare însăşi colecţiile, din păcate deja descompletate, ori lipsă la număr, poate şi din neglijenţa noastră că nu reuşim să le ştim utilitatea în timp. Dar istorie există, fie şi beletristică ori a presei române”.

          Ion N. Oprea, Iași, 3 mai 2022.